Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica
Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica
timp când tributul turcesc [î]şi schimbase numele, dar sub o altă formă era plătit de ţară de 30 ori mai sporit unor bancheri străini; — dar din nenorocire consecuenţele funeste se gustă de noi; posteritatea noastră chiar ne va blestema. Iată limbagiul cu care urmaşii noştri vor zugrăvi starea în care ne găsim astăzi. [21 mai 1881] [„ÎN FINE BANCHERII..."] În fine bancherii Landau — Kaufmann şi-au ajuns scopul: sindicatul improvizat de dânşii , secuestrul asupra banilor ţării găsiţi la Berlin, ajutate de autoritatea financiarului non plus ultra Kalenderoglu , cel cu leafa de 60 000 lei pe an, au fost încununate de succes. Ministerul Finanţelor a cerut alaltăieri urgenţa asupra proiectului de a fi autorizat să plătească bancherilor refractari , în obligaţii de stat 6 la sută, în termen de 44 ani de acum înainte, datoria Schuldverschreibungen care espira peste vro 18 ani, datorie pe care guvernul nu se încercase s-o convertească când cu afacerea strălucită, afirmând însuşi atunci, nu şi azi, că era foarte dezastroasă intereselor financiare ale ţării. Înainte, onorabililor, cu noi ediţiuni de acte surpătoare prestigiului ţării, ruinatoare finanţelor ei, al vostru e. prezentul! Ieri conversia domenialelor , azi Schul [d]verschreibung , mâine alte douăzeci milioane pentru repararea linii ferate, celelalte s-au înghiţit de flămânzii patrioţi. Înainte ! [21 mai 1881] [„A GENERALIZA O ASERŢIUNE ..."] A generaliza o aserţiune susţinută numai în parte e o sofismă din cele mai comune. E adevărat că sofismele sunt atât de dese în gazete încât mai nu merită ca cineva să releveze erorile, parte intenţionate, parte neintenţionate , cîte obvin în ele. Un cod al şiretlicului gazetăresc , al apucăturilor sofistice a acestei bresle de negustori de vorbe, scris popular pentru înţelegerea fiecărui ar merita în adevăr acel nume pe care călugării 'l dădeau în evul mediu logicei lui Aristotel: medicamentum mentis . În unul din numerele trecute vorbisem de schimbările din Bulgaria şi găsisem că manifestul tânărului principe de Battenberg avea, abstracţie făcând de orice alte motive, un sâmbure sănătos. În adevăr, orice stat are nevoie de o seamă de condiţii indispensabile pentru ca să poată exista de pe o zi pe alta. La statele cu trecut istoric sau cari şi-au avut în curs de sute de ani obiceile lor juridice şi administrative lucrul merge de la sine. Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic. E un adevăr acesta, atât de general, aplicabil tuturor formaţiunilor de stat, încât se va vedea că statele în care există şi mai multă justiţie şi mai multă libertate cetăţenească sunt acelea unde obiceiul vechi, datina , tine loc legilor scrise, unde acea datină nici a fost codificată vreodinioară . Cu totul altfel în Bulgaria. Lipsită din veacul al Xiv-lea de o autonomie oricât de restrânsă , trecută prin focul şi sabia cuceritorilor osmani , dreptul public şi cel privat, tradiţie şi datina au fost îngropate sub ruinele Cetăţii de Spini, împreună cu dinastia şismanizilor din Bdyn , încât mişcarea de emancipare a popoarelor orientale i-au găsit egalizaţi de sabia păgână , care tăiase orice cap răsărea deasupra puţin înţelegătoarei mulţimi. Problema a fost şi este cu totul alta decât în România, ale cărei părţi constitutive aveau trecutul şi tradiţiile lor stabilite de la începutul secolului al XIII [-lea] şi până la 1700. Alte condiţii de existenţă ca stat are deci a propune Alexandru Bulgariei sale ca să existe în mod normal; altele cu totul [î]şi imagina Epureanu pentru România. Epureanu era liberal şi liberal sincer. Admirator şi cunoscător al instituţiilor liberale engleze el recunoscuse adevărul că garanţia duratei şi trainicei dezvoltări a unui stat cu instituţiile lui cu tot e împăcarea formelor tradiţionale de existenţă cu cuprinsul lor nou, cu dezvoltarea nouă. Astfel stejarul, oricât de mic ar fi la început, un vlăstar răsărit din pământ , are acelaşi caracter, aceeaşi formă ca uriaşul secular care a dat naştere unui codru de stejari, care a asimilat cu esenţa [sa] şi a absorbit în formele sale pături din ce în ce mai adânci ale suprafeţei pământului . A imputa lui Epureanu c-ar fi propus loviri de stat sau feudalism este neadevărat pe de o parte, absurd pe de alta faţă c-un om care a fost prezident de Consiliu într-un cabinet din care făcea parte şi d. Ioan Brătianu. Dar fiindcă Constituţia se numeşte pact între ţară şi dinastie, daca ilustrul Carada, improvizat în tribun al poporului, pretindea că
opera unei singure nopţi de insomnie, copiată de pe texte străine, cuprinde condiţiile ce ţara le pune dinastiei, dinastia, având înainte-i un viitor de sute de ani, avea din parte 'şi dreptul să pună asemenea condiţii bine cumpănite , pentru ca din acordarea reciprocă a condiţiilor să rezulte legea fundamentală a statului. Aceasta nu s-a făcut şi nici nu se mai poate face. Deci numai în marginele Constituţiei actuale se pot crea acele legi organice cari să asigure autoritatea Coroanei pe de-o parte, pe de alta dezvoltarea morală şi economică a ceea ce noi numim elementul istoric, autohton, al ţării faţă cu păturile neistorice ale unei recente şi din ce în ce mai mari imigraţiuni . Daca în adevăr ţara n-ar fi compusă decât din acei eleganţi picpocheţi înmănuşaţi , scoşi ca din cutie, cari formează elita partidului roşu, din acei oameni cu patru clase primare şi exigenţe aristocratice, din gheşeftari , nagaica eventuală a unui Ehrenrot român ar avea efecte moralizatoare . Dar, contrariu aserţiunii d-lui Dimitrie Brătianu, ţara consistă în cea mai mare parte din oameni cinstiţi, cari n-au nevoie decât ca munca adevărată şi rezultatele ei să fie asigurate prin o administraţie onestă şi prin o justiţie nepărtinitoare , oameni ce ar trebui sustraşi de sub sistemul de corupţie electorală şi administrativă a partidului roşu. Generalizarea celor zise de noi despre Bulgaria asupra României e deci o sofismă a foii oficioase, pe care o respingem. Al doilea cap de acuzaţie pe care ni-l face „Românul" e aserţiunea noastră că soluţiunea cestiunii Dunării nu poate fi favorabilă decât sau vederilor Austriei, sau celor ale Rusiei. După sincerii reacţionari întrupaţi cu sincerii liberali, cestiunea Dunării cu nici un preţ nu se poate rezolva decât dându-se totul sau Austriei sau Rusiei (,,Rom[înul ]" de la 20 mai). Favorabilă vederilor, zicem noi. Dându-se totul, zice ,,Românul". Deosebirea e mare. Admiţând că înlăturarea oricării rivalităţi între aceste două puteri pe malurile Dunării de Jos ar fi soluţiunea cea mai favorabilă ţării, deci nedându-se nimic nici unuia nici altuia, totuşi soluţiunea aceasta ar fi favorabilă, vederilor aceluia dintre puternicii vecini care nu are interese comerciale pe Dunăre. Dar domnii de la „Românul" sunt deprinşi a da totul şi nu-şi pot esplica că ceea ce e defavorabil adversarului meu e favorabil vederilor mele, chiar daca n-aş avea un folos direct de acolo. [22 — 23 mai 1881] [„ESTE ÎNTR-ADEVĂR ÎNTRISTĂTOARE ...] Este într-adevăr întristătoare priveliştea pe care o prezintă ziarele guvernamentale, mai ales de la un timp încoace. Este ştiut că ziarul ,,Românul" nu s-a respectat niciodată, dar a ajuns, de câtăva vreme, la un grad de neomenie care pune pe gânduri pe oricine cugeta la rolul presei într-o societate liberă. Teza lui favorită este de-a demonstra că opoziţiunea se compune de reacţionari cari, în înţelegere cu străinii răuvoitori ai ţării, uneltesc pieirea neamului românesc. Aceasta a spus-o ziarul ,,Românul" nu o dată, nu de zece ori, ci de-o mie de ori; nu de un an, nu de zece, dar de când apare acest ziar. Acesta este calul lui cel mare de bătaie, acesta răspunsul la toate atacurile ce se aduc guvernului, aceasta este ideia pe care o scoate cu abilitate de scamator din toate vorbele opoziţiei răstălmăcite de dânşii , aceasta este concluziunea pe care o trage din toate actele internaţionale în care figurează ţara. Se plânge opoziţia de administraţia interioară a tării, că este rea şi asupritoare A doua zi ziarul ,,Românul" spune că opoziţia s-a unit cu străinii pentru a lua administraţia din mâna românilor şi a o da străinilor şi, ca dovadă, citează câteva vorbe alese cu meşteşug din jurnalele opoziţiei din ajun. Se ridică opoziţia contra vreunui fapt care ne-a atras o umilire exterioară sau ne-a cauzat pagube de milioane A doua zi ziarul „românul" spune că opoziţa , în înţelegere cu cutare putere străină, vrea să dărâme instituţiile liberale ale ţării. Aceasta o spun nu contra unei persoane, nu contra unui partid, ci contra tuturor adversarilor lor politici, oricari ar fi.
- Page 112 and 113: Ne-ar părea însă foarte rău dac
- Page 114 and 115: plăcuta sinecură a reprezentaţiu
- Page 116 and 117: În urma hotărârii luate de d. Br
- Page 118 and 119: căprioarele odihnesc, în a cărui
- Page 120 and 121: Şi iarăşi bat la poartă cu dege
- Page 122 and 123: lui Descartes : Cogito , ergo sum .
- Page 124 and 125: Această afirmare ne aduce aminte v
- Page 126 and 127: ţării! Şi, daca de atunci se mai
- Page 128 and 129: vine ziua în care d. Brătianu în
- Page 130 and 131: lor. D. D. Brătianu şi Rosetti ch
- Page 132 and 133: marele duce Nicolae, nepotul împă
- Page 134 and 135: condus soarta rasei engleze, care-n
- Page 136 and 137: se opun nici piedeci economice, nic
- Page 138 and 139: Acest bărbat politic îi spunea M.
- Page 140 and 141: Atenţiunea opiniunii publice este
- Page 142 and 143: altul şi formează apoi un act for
- Page 144 and 145: Nu vom discuta cu ,,Românul" princ
- Page 149 and 150: Românii în cestiune se numesc pe
- Page 151 and 152: Grecia actuală numără puţini ro
- Page 154 and 155: Râurile Moldovei par a-şi fi dat
- Page 156 and 157: aceasta nu se găsesc oameni cinsti
- Page 158 and 159: ect şi justiţia, precum împart d
- Page 160 and 161: [,,«THE TIMES» ŞI «TIMPUL», IA
- Page 164 and 165: O spun fără preget; câteodată ,
- Page 166 and 167: După interpelarea d-lui Grădişte
- Page 168 and 169: [„SCRIERILE DRAMATICE BUN E ..."]
- Page 170 and 171: Lahovari. D.N. Ionescu a luat al tr
- Page 172 and 173: institutului de la Panteleimon; în
- Page 174 and 175: face, d. Fleva, un alt şef al majo
- Page 176 and 177: Eminentul violonist şi compozitor
- Page 178 and 179: naţionale . Toate bune şi frumoas
- Page 180 and 181: şi raporturi ale şefilor de corpu
- Page 182 and 183: a ameninţa pe cei răi cu temniţa
- Page 184 and 185: Noul minister a citit ieri în Corp
- Page 186 and 187: . . . Căderea noastră va fi irepa
- Page 188 and 189: Cât despre naţiune, daca sub ea
- Page 190 and 191: atunci s-ar convinge că răul la n
- Page 192 and 193: neaşteptate, pe de altă parte guv
- Page 194 and 195: tânărului Domn de cîte ori vedea
- Page 196 and 197: [„ÎN VEDEREA ALEGERILOR ..."] Î
- Page 198 and 199: Vom espune dar aceste cauze fără
- Page 200 and 201: cu mâna în sac nu se mulţumesc d
- Page 202 and 203: Are haz ,,Românul" cu lecţiile de
- Page 204 and 205: . De-ar avea caracter! Dar oare car
- Page 206 and 207: viguroasa disciplină şi prin subo
- Page 208 and 209: o opinie definitivă asupra cestiun
- Page 210 and 211: — ,,În mari reduceri a dărilor,
opera unei singure nopţi de insomnie, copiată de pe texte străine, cuprinde condiţiile ce ţara le pune dinastiei, dinastia,<br />
având înainte-i un viitor de sute de ani, avea din parte 'şi dreptul să pună asemenea condiţii bine cumpănite , pentru ca<br />
din acordarea reciprocă a condiţiilor să rezulte legea fundamentală a statului. Aceasta nu s-a făcut şi nici nu se mai<br />
poate face. Deci numai în marginele Constituţiei actuale se pot crea acele legi organice cari să asigure autoritatea<br />
Coroanei pe de-o parte, pe de alta dez<strong>vol</strong>tarea morală şi economică a ceea ce noi numim elementul istoric, autohton, al<br />
ţării faţă cu păturile neistorice ale unei recente şi din ce în ce mai mari imigraţiuni . Daca în adevăr ţara n-ar fi compusă<br />
decât din acei eleganţi picpocheţi înmănuşaţi , scoşi ca din cutie, cari formează elita partidului roşu, din acei oameni cu<br />
patru clase primare şi exigenţe aristocratice, din gheşeftari , nagaica eventuală a unui Ehrenrot român ar avea efecte<br />
moralizatoare . Dar, contrariu aserţiunii d-lui Dimitrie Brătianu, ţara consistă în cea mai mare parte din oameni cinstiţi,<br />
cari n-au nevoie decât ca munca adevărată şi rezultatele ei să fie asigurate prin o administraţie onestă şi prin o justiţie<br />
nepărtinitoare , oameni ce ar trebui sustraşi de sub sistemul de corupţie electorală şi administrativă a partidului roşu.<br />
Generalizarea celor zise de noi despre Bulgaria asupra României e deci o sofismă a foii oficioase, pe care o<br />
respingem.<br />
Al doilea cap de acuzaţie pe care ni-l face „Românul" e aserţiunea noastră că soluţiunea cestiunii Dunării nu<br />
poate fi favorabilă decât sau vederilor Austriei, sau celor ale Rusiei.<br />
După sincerii reacţionari întrupaţi cu sincerii liberali, cestiunea Dunării cu nici un preţ nu se poate rezolva decât dându-se<br />
totul sau Austriei sau Rusiei (,,Rom[înul ]" de la 20 mai).<br />
Favorabilă vederilor, zicem noi.<br />
Dându-se totul, zice ,,Românul".<br />
Deosebirea e mare. Admiţând că înlăturarea oricării rivalităţi între aceste două puteri pe malurile Dunării de<br />
Jos ar fi soluţiunea cea mai favorabilă ţării, deci nedându-se nimic nici unuia nici altuia, totuşi soluţiunea aceasta ar fi<br />
favorabilă, vederilor aceluia dintre puternicii vecini care nu are interese comerciale pe Dunăre.<br />
Dar domnii de la „Românul" sunt deprinşi a da totul şi nu-şi pot esplica că ceea ce e defavorabil adversarului<br />
meu e favorabil vederilor mele, chiar daca n-aş avea un folos direct de acolo.<br />
[22 — 23 mai 1881]<br />
[„ESTE ÎNTR-ADEVĂR ÎNTRISTĂTOARE ...]<br />
Este într-adevăr întristătoare priveliştea pe care o prezintă ziarele guvernamentale, mai ales de la un timp<br />
încoace.<br />
Este ştiut că ziarul ,,Românul" nu s-a respectat niciodată, dar a ajuns, de câtăva vreme, la un grad de neomenie<br />
care pune pe gânduri pe oricine cugeta la rolul presei într-o societate liberă.<br />
Teza lui favorită este de-a demonstra că opoziţiunea se compune de reacţionari cari, în înţelegere cu străinii<br />
răuvoitori ai ţării, uneltesc pieirea neamului românesc.<br />
Aceasta a spus-o ziarul ,,Românul" nu o dată, nu de zece ori, ci de-o mie de ori; nu de un an, nu de zece, dar de<br />
când apare acest ziar.<br />
Acesta este calul lui cel mare de bătaie, acesta răspunsul la toate atacurile ce se aduc guvernului, aceasta este<br />
ideia pe care o scoate cu abilitate de scamator din toate vorbele opoziţiei răstălmăcite de dânşii , aceasta este<br />
concluziunea pe care o trage din toate actele internaţionale în care figurează ţara. Se plânge opoziţia de administraţia<br />
interioară a tării, că este rea şi asupritoare A doua zi ziarul ,,Românul" spune că opoziţia s-a unit cu străinii pentru a<br />
lua administraţia din mâna românilor şi a o da străinilor şi, ca dovadă, citează câteva vorbe alese cu meşteşug din<br />
jurnalele opoziţiei din ajun. Se ridică opoziţia contra vreunui fapt care ne-a atras o umilire exterioară sau ne-a cauzat<br />
pagube de milioane A doua zi ziarul „românul" spune că opoziţa , în înţelegere cu cutare putere străină, vrea să<br />
dărâme instituţiile liberale ale ţării.<br />
Aceasta o spun nu contra unei persoane, nu contra unui partid, ci contra tuturor adversarilor lor politici, oricari ar<br />
fi.