Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

timp când tributul turcesc [î]şi schimbase numele, dar sub o altă formă era plătit de ţară de 30 ori mai sporit unor
bancheri străini; — dar din nenorocire consecuenţele funeste se gustă de noi; posteritatea noastră chiar ne va blestema.
Iată limbagiul cu care urmaşii noştri vor zugrăvi starea în care ne găsim astăzi.
[21 mai 1881]
[„ÎN FINE BANCHERII..."]
În fine bancherii Landau — Kaufmann şi-au ajuns scopul: sindicatul improvizat de dânşii , secuestrul asupra
banilor ţării găsiţi la Berlin, ajutate de autoritatea financiarului non plus ultra Kalenderoglu , cel cu leafa de 60 000 lei
pe an, au fost încununate de succes. Ministerul Finanţelor a cerut alaltăieri urgenţa asupra proiectului de a fi autorizat să
plătească bancherilor refractari , în obligaţii de stat 6 la sută, în termen de 44 ani de acum înainte, datoria
Schuldverschreibungen care espira peste vro 18 ani, datorie pe care guvernul nu se încercase s-o convertească când cu
afacerea strălucită, afirmând însuşi atunci, nu şi azi, că era foarte dezastroasă intereselor financiare ale ţării. Înainte,
onorabililor, cu noi ediţiuni de acte surpătoare prestigiului ţării, ruinatoare finanţelor ei, al vostru e. prezentul! Ieri
conversia domenialelor , azi Schul [d]verschreibung , mâine alte douăzeci milioane pentru repararea linii ferate,
celelalte s-au înghiţit de flămânzii patrioţi. Înainte !
[21 mai 1881]
[„A GENERALIZA O ASERŢIUNE ..."]
A generaliza o aserţiune susţinută numai în parte e o sofismă din cele mai comune. E adevărat că sofismele sunt
atât de dese în gazete încât mai nu merită ca cineva să releveze erorile, parte intenţionate, parte neintenţionate , cîte
obvin în ele. Un cod al şiretlicului gazetăresc , al apucăturilor sofistice a acestei bresle de negustori de vorbe, scris
popular pentru înţelegerea fiecărui ar merita în adevăr acel nume pe care călugării 'l dădeau în evul mediu logicei lui
Aristotel: medicamentum mentis .
În unul din numerele trecute vorbisem de schimbările din Bulgaria şi găsisem că manifestul tânărului principe de
Battenberg avea, abstracţie făcând de orice alte motive, un sâmbure sănătos.
În adevăr, orice stat are nevoie de o seamă de condiţii indispensabile pentru ca să poată exista de pe o zi pe alta.
La statele cu trecut istoric sau cari şi-au avut în curs de sute de ani obiceile lor juridice şi administrative lucrul merge de
la sine. Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic. E un adevăr acesta, atât de general, aplicabil
tuturor formaţiunilor de stat, încât se va vedea că statele în care există şi mai multă justiţie şi mai multă libertate
cetăţenească sunt acelea unde obiceiul vechi, datina , tine loc legilor scrise, unde acea datină nici a fost codificată
vreodinioară . Cu totul altfel în Bulgaria. Lipsită din veacul al Xiv-lea de o autonomie oricât de restrânsă , trecută prin
focul şi sabia cuceritorilor osmani , dreptul public şi cel privat, tradiţie şi datina au fost îngropate sub ruinele Cetăţii de
Spini, împreună cu dinastia şismanizilor din Bdyn , încât mişcarea de emancipare a popoarelor orientale i-au găsit
egalizaţi de sabia păgână , care tăiase orice cap răsărea deasupra puţin înţelegătoarei mulţimi.
Problema a fost şi este cu totul alta decât în România, ale cărei părţi constitutive aveau trecutul şi tradiţiile lor
stabilite de la începutul secolului al XIII [-lea] şi până la 1700. Alte condiţii de existenţă ca stat are deci a propune
Alexandru Bulgariei sale ca să existe în mod normal; altele cu totul [î]şi imagina Epureanu pentru România. Epureanu
era liberal şi liberal sincer. Admirator şi cunoscător al instituţiilor liberale engleze el recunoscuse adevărul că garanţia
duratei şi trainicei dezvoltări a unui stat cu instituţiile lui cu tot e împăcarea formelor tradiţionale de existenţă cu
cuprinsul lor nou, cu dezvoltarea nouă. Astfel stejarul, oricât de mic ar fi la început, un vlăstar răsărit din pământ , are
acelaşi caracter, aceeaşi formă ca uriaşul secular care a dat naştere unui codru de stejari, care a asimilat cu esenţa [sa] şi
a absorbit în formele sale pături din ce în ce mai adânci ale suprafeţei pământului .
A imputa lui Epureanu c-ar fi propus loviri de stat sau feudalism este neadevărat pe de o parte, absurd pe de alta
faţă c-un om care a fost prezident de Consiliu într-un cabinet din care făcea parte şi d. Ioan Brătianu. Dar fiindcă
Constituţia se numeşte pact între ţară şi dinastie, daca ilustrul Carada, improvizat în tribun al poporului, pretindea că