Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Daca am luat condeiul ca să respingem tristele insulte rostite de un prezindent al Camerei, fără ca ministru[l] de
război, apărătorul firesc al onoarei armatei să fi deschis gura ca să protesteze, cauza n-a fost numai indignarea ce ne-a
cuprins în faţa unui atac nedemn şi nejustificat , unei insulte aruncate acelor soldaţi şi ofiţeri a căror oase putrezesc
astăzi într-o ţară străină, pe când acel ce insultă memoria lor se bucură de recompense capitalizate şi reversibile. Nu în
aceea falsificare a istoriei care se pregăteşte de mai mult timp, în acea propagare a unor neadevăruri manifeste vedem
un adevărat pericol pentru viitorul puterii noastre armate. Cum am zis-o, un neadevăr adeseori repetat devine un adevăr
pentru mulţime; vedem că a şi început a se lăţi acea idee greşită, acea legendă mincinoasă că în campania din 77 — 78
dorobanţii au făcut totul şi armata permanentă.
nimic. De aci la ideea desfiinţărei armatei şi la înlocuirea ei prin armata liberă, acel vis al demagogiei, nu este decât un
pas; şi vai de ţara noastră când oştirea naţională va fi organizată după ideile şi idealul d-lui prezident al Camerei. De
aceea este o datorie pentru oricine care cunoaşte adevărul de-a zdrobi acea periculoasă şi mincinoasă utopie ori de cîte
ori o va vedea că iese din nou la lumină; de-a opune adevărul minciunii, realitatea ficţiunii , istoria legendei.
Terminând , fie-ne permis a adresa o umilită rugăciune d-lui prezident al Consiliului şi d-lui prezident al
Camerei. Ca români, oricare o fi partidul din care facem parte, suferim şi ne simţim umiliţi când vedem că cei mai înalţi
reprezintanţi ai puterii executive şi legiuitoare în această ţară rostesc asemenea vorbe în Camera României, în auzul
străinilor, care ne văd şi ne ascultă şi care nu ne pot judeca decât după reprezentaţiunea noastră oficială. Ar fi bine ca să
nu uite niciodată d-lor unde sunt , unde vorbesc şi cine sunt , oricât de mare ar fi mirarea d-lor de-a se vedea ajunşi
unde sunt , ca acel doge din Genua care, întrebat fiind ce i se păruse mai remarcabil la Versalia , răspunse: Că m-am
văzut aci. Poate atunci se vor pătrunde d-lor de acest mare adevăr:
La parole est d'argent ; mais le silence est d'or .
[16 mai 1881]
[„PARE-NI-SE C-AM FOST PROROCI ..."]
Pare-ni-se c-am fost proroci când , la auzirea listei de nume proprii ce compun cabinetul actual, am luat
îndrăzneala de-a ne îndoi asupra vitalităţii lui.
Abia câteva săptămâni trecură, abia se sfârşi feeria serbărilor de încoronare şi iată că deja se vorbeşte despre
remanieri ministeriale, încât se vede că încrederea specială a d-lui C.A. Rosetti nu e în stare să prefacă ea singură pe d.
D. Brătianu şi pe-o seamă din colegii săi în oameni de stat.
Tigresa e în ajunul de-a nu-şi mai apăra puii, puterile mari ale Europei sunt în pericolul de-a trebui să renunţe la
măgulitorul concurs ce li se promitea cu atâta bunăvoinţă de către d. prim ministru .
D-sa îşi luase măreaţa sarcină de-a face pe români oameni cinstiţi. ,,Nu se mai află oameni cinstiţi în ţara
aceasta" şi era vorba de a-i deprinde, prin Academia de la Văcăreşti, la apucături mai onorabile decum au. Aceste
lucruri, spuse c-o uimitoare francheţă de pe tribuna Parlamentului şi în auzul lumii, au făcut un efect admirabil atât
asupra ţării cât şi asupra străinătăţii şi desigur unul foarte înveselitor tocmai asupra categoriei de patrioţi a căror
activitate lucrativă ar avea nevoie de răcoritoarele influenţe ale zidurilor Academiei mai sus amintite .
Faţă cu marile probleme ale vieţii publice din România, faţă cu seria constantă de neajunsuri adânci , precum
scăderea populaţiei române, încetarea meseriilor şi suplantarea lor prin industria străină, superficialitatea
învăţământului , lipsa de cultură a clerului, venalitatea unei adminstraţii compuse din tot ce [e] mai ignorant şi mai
lacom în ţară, faţă cu toate acestea capul unui guvern nu găseşte decât o frază în care nici nu e cuprinsă cauza, ci
rezultatul sumar al unei stări de lucruri în ceea ce priveşte pe oamenii ce-l înconjură chiar pe d-sa şi cari şi-au făcut o
meserie zilnică, politică din propagarea şi cultivarea relelor pe care primul ministru pretinde a voi să le combată.
Aceasta e atât de adevărat încât tot atunci pe când primul ministru ne vorbeşte de moralizare d. C. A. Rosetti
voieşte să-şi mai creeze două mijloace şi mai puternice de corupţie politică: electivitatea magistraţilor şi sufrajul
universal. Nu e destul că prin sistemul numirii pe baza titlurilor mai nu putem înjgheba o magistratură integră şi
inteligentă, nu e destul că advocaţii partidului roşu au făcut deja din numirile în funcţiuni judecătoreşti un mijloc de a-şi
câştiga procesele, acuma e vorba ca întreaga justiţie fără escepţie să fie la discreţia comitetelor electorale din provincie,
ca acestea să împartă indi -