Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

aceasta nu se găsesc oameni cinstiţi!". Lucru firesc într-adevăr. Acei oameni aşa mult s-au obicinuit a striga că ei sunt
ţara şi numai ei încât în cele din urmă au început s-o crează şi, căutând imaginea naţiunii în acea oglindă mincinoasă în
care nu se văd decât diurne, gheşefturi , recompense reversibile şi capitalizate , Warşawschy , rechiziţiuni , misiuni,
cumul etc. strigă cu mirare: ,,În ţara aceasta nu sunt oameni cinstiţi!"
Dar iată că acele cuvinte, rostite de un ministru prezident în discursul său program, de la înălţimea tribunei , nu
răsună numai în cercul restrâns al cititorilor ,,Monitorului Oficial"; ele cad în urechea reprezentanţilor puterilor străine,
ele intră în dosarele cancelariilor lor spre vecinică pomenire; ele trec peste graniţele României şi iată că glasul puternic
al publicităţii moderne, ca un eco formidabil , repetă în toată Europa, duce peste ocean, răspândeşte în lumea cea nouă
ca şi în cea veche această condamnaţiune a unui neam întreg, pronunţată de cel mai înalt reprezentant al acelei ţări: ,,În
Ţara Românească nu se găsesc oameni cinstiţi!".
Iată ce zice ,,Figaro", cel mai răspândit organ de publicitate din Franţa; iată ce au putut vedea astăzi în toată
Europa 200 000 de cititori ai acelui jurnal:
român.
Nu e de crezut, dar cu toate astea e lucru autentic.
Iată un pasaj al discursului-program al d-lui Dim. Brătianu, prezidentul Cabinetului, la redeschiderea Parlamentului
Urmează reproducţia textuală a acelei părţi a discursului d-lui Brătianu, cu vestita frază că în ţara aceasta nu se
găsesc oameni cinstiţi.
,,Figaro" nu adaugă decât această simplă reflexiune :
Închipuiţi-vă asemenea cuvinte rostite înaintea unei Camere franceze !
(„Figaro", sâmb . 21 mai 1881)
Ei bine, aceasta nu era de ajuns. Gloria d-lui prezident al cabinetului se vede că turbura somnul d-lui prezident al
Camerii, care într-o bună zi şi-a zis: D. Brătianu a insultat naţiunea; pe cine aş putea să insult azi şi eu la rândul meu
Altă dată aveam un subiect interesant, un izvor nesecat ; Domnul, Doamna, tatăl Domnului cu tot neamul lor, până şi
domnişoarele Curţii M. S. Doamnei; azi nu mai merge. Pe cine aş putea insulta
Şi într-o zi vine d. prezident al Camerei şi spune în Cameră că, pe când oştirea liberă (!!!), dorobanţii, luau
Plevna, armata permanentă sta ascunsă în şanţuri! Vedeţi că este obiceiul de-a calomnia şi de-a falsifica istoria. D).
Rosetti (colecţiunea jurnalului d-sale este de faţă) s-a pătruns de acea maximă, căria-i datorează toate succesele politicei
d-sale, că un neadevăr repetat cu cutezanţă şi neîncetat în cele din urmă trece de adevăr şi nu se mai poate scoate din
capul mulţimei ignorante. Mandus decipi vult... Calomniez , calomniez , il en restera toujours quelque chose .
Aceasta ne explică cutezanţa cu care a aruncat această insultă întregei oştiri permanente când ştia foarte bine că,
faptele fiind recente, suvenirile sunt încă proaspete şi în orice caz documentele oficiale, raporturile şefilor diviziunilor
care au luat parte la luptă există la Ministeriul de Război şi dau cea mai formală dezminţire acelei calominoase acuzări
aruncate oştirii de şeful reprezentaţiunii naţionale, fără pretext, fără scuză, fără provocaţiune !
Într-adevăr: Cine-a atacat reduta Griviţii în ziua de 30 august, când s-a luat nr . 1 La atacul din stânga au fost:
al 2-lea de vânători , al 5-lea de linie; şi numai un batalion de dorobanţi; la atacul din dreapta, al 8-lea de linie şi încă un
regiment de linie al cărui nr . ne scapă. Pierderile acestor nenorocite batalioane au fost enorme; în acea zi sângeroasă de
30 august au căzut mai mulţi soldaţi şi ofiţeri decât în tot restul campaniei.
La atacul infructuos din 1 septembre au luat parte: al 15-lea de dorobanţi, 1-iul şi al 7-lea de linie.
Sub zidurile Vidinului, cine a luat redutele de la Smârdan , cu tunurile încărcate, şi a făcut 400 de prizonieri Al
4-lea şi al 6-lea de linie;
Din patru steaguri decorate cu Steaua României, cîte sunt ale oştirii permanente Trei. Ale oştirii teritoriale
Unul: al regimentului al 13-lea de dorobanţi.
Dar batalionul de geniu care a condus paralelele până la 50 metri de reduta nr . 2, lucrând trei luni sub un foc
continuu şi pierzând jumătate din efectivul său, adică la doi oameni un mort sau rănit
Dar artileria care toată, era a armatei permanente şi care au meritat ca împăratul Alexandru să trimiţă pe un
adiutant al său ca să feliciteze pe d. căpitan Lupaşcu şi bateria ce comanda
De ce reamintim aceste fapte Oare vrem să micşorăm meritul şi curajul armatei teritoriale Câtuşi de puţin.
Armata teritorială şi-a făcut datoria; dară sarcina cea mai grea a căzut asupra oştirii permanente. Lucrul este lesne de
înţeles; şefii, care erau înaintea inimicului, ştiau foarte bine că instrucţiunea şi solidaritatea soldatului sunt cu atât mai
mari cu cât el a stat mai mult sub steaguri şi de aceea ei puneau în linia întâia batalioanele şi regimentele a căror
educaţiune militară era mai înaintată.