Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

asupra lui, cu oricâte vorbe mari am îmbrobodi adevărul, în faţa unui schelet de cifre ni se ia albeaţa de pe ochi şi
vedem că partea decorativă ascunde foarte rău ruina societăţii române.
Daca am considera lanţul de cauze cari preced sau lucrează paralel cu acest trist rezultat final, tabloul nostru ar
primi colorile triste ale decreşterii populaţiei din cauza mizeriei şi demoralizării, ale stingerii meseriilor indigene şi
suplantării lor prin produse străine, a decăderii calităţilor fizice şi intelectuale ale rasei române chiar. Pe de altă parte
am trebui să arătăm cum ţara noastră străveche nu mai e patrie, ci un otel mare, în care un milion de străini din
câteşipatru unghiurile lumei îşi dă rendez-vous.
Iată ceea ce, în faţa marelui aparat al proclamării Independenţei şi a tuturor succeselor formale cu care se
împăunează atât de mult oamenii dirigenţi , ne strânge inima cu adevărată durere.
Am voi în adevăr ca serbarea ce se pregăteşte să trezească în inima oamenilor noştri de stat sentimentul
adevărului, ca o pornire mai generoasă să pătrunză inima lor, ca să se convingă că numai partea decorativă a vieţii
publice nu e suficientă pentru a pune capăt suferinţelor reale ale unui popor. O dorim aceasta, fără a o spera. Tonul ce-l
ţin foile guvernamentale, credinţa oarbă căreia vor să-i dea naştere, că ţara merge foarte bine în toate, ne face din contra
a crede că nicicând nepăsarea pentru binele comun şi pentru soarta populaţiunilor producătoare a acestei ţări nu a fost
mai mare.
Nu invidiem pe nimenea pentru succesele lui diplomatice şi politice, buni bucuroşi le acordăm oamenilor de la
putere închipuirea mare ce şi-or fi făcând despre ei înşii în asemenea zile. Crează-se mari, crează-se genii politice
menite a determina sorţile Europei; dar prin tămâia ce şi-o aprind ei singuri, împreună cu mulţimea lesne crezătoare,
aibă şi adevărul partea lui, o parte mică, neînsemnată, nebăgată în seamă de zgomotul muzicei şi de lumina făcliilor, de
strigătele de bucurie, dar o parte esenţială şi salutară . Adesea manifestările intensive de bucurie lasă în suflete un gol
neînţeles, momente în care omul îşi simte izolarea şi nimicnicia. În acele momente, adevărul bată cu degetul la poarta
conştiinţelor ce au răspunderea stării de lucruri şi arăte-le calea adevăratei mântuiri .
[10 mai 1881]
[„DUPĂ CUM SE VEDE ..."]
După cum se vede guvernul cel nou vrea să aducă din nou propunerea d-lui C.A. Rosetti pentru alegerea
magistraţilor .
Această propunere a făcut chiar de la început mult zgomot: oamenii înţelepţi au simţit îndată şi instinctiv, deşi
propunerea are aerul de a fi cu totul inofensivă, că este aci un adevărat pericol pentru viitor, că este cea dântâi lovire ce
se dă instituţiunilor noastre monarhice şi cel dântâi pas spre a ieşi din instrucţiunile liberale şi a intra în demagogia
propriu zisă .
Este datoria noastră dar să atragem atenţiunea tuturor oamenilor liberali şi să-i chemăm la luptă contra
demagogiei ce începe să-şi lepede masca şi să se arate cum este: inamică a stabilităţii, a libertăţii şi a dreptăţii.
Este datoria noastră de-a proba tuturor celor ce se interesează de viitorul acestei ţări, că spre demagogie ne
împinge d-l C. A. Rosetti prin propunerea ce face.
Dar mai nainte chemăm cea mai serioasă atenţiune a lectorilor noştri asupra unui studiu foarte însemnat al unuia
din rarii bărbaţi ai noştri cari ştiu să cugete şi cari manifestă cugetările lor.
Acest bărbat, şi competent în materie, şi depărtat de luptele politice, scrie numai în interesul conservării
societăţii şi în interesul libertăţilor publice şi deci vocea lui face autoritate, chiar de-ar fi singură.
Câtă autoritate nu are opiniunea lui când , după cum se va vedea, aceasta se reazemă pe acea a celor mai mari
publicişti ai Europei.
[11 mai 1881]
[„RÎURILE MOLDOVEI..."]