Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Românii în cestiune se numesc pe ei înşişi ,,rumâni", căci, ca şi locuitorii celui mai tânăr regat european, ei
deduc originea lor în linie directă de la romani, deşi e cam dovedit că strămoşii lor au fost în cea mai mare parte
autohtoni romanizaţi cari au primit limba cuceritorilor . Grecii 'i numesc în bătaie de joc cuţovlahi (români şchiopi),
slavii le zic ţinţari , pentru că pronunţă pe cinci (5) al românilor dunăreni ca ţinţi .
Cu tot amestecul cu diferitele rase străine ce-i încunjură, tipul ţinţarului e foarte caracteristic. În genere
înrudirea apropiată cu dacoromânii nu se poate contesta. Craniul bine format, pieliţa brună, tăietura feţei
determinată, ochii negri, cu espresia lor de inteligenţă şi energie, coloarea închisă a părului şi frumuseţea femeilor
sunt comune amânduror ramurelor . Şi în străinătate ţinţarul păstrează portul său, asemănător cu al albanezului ,
cămaşa cu cute până 'n genunchi, tunica galbenă deschisă, cu mânici înguste lucrate cu găitane negre, peste aceasta
un pieptar cu jumătăţi de mâneci şi cu guler mare, brâu roşu, fes asemenea, iar în picioare opinci în forma sandalelor
. Negustorii au un port amestecat turco - europienesc .
Românii macedoneni se ţin de biserica ortodoxă însă liturghia se citeşte româneşte. Pentru a-şi păstra acest
drept, colonia macedoromână din Pesta au sacrificat mari sume într-un proces în contra comunităţii greceşti de acolo,