Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

altul şi formează apoi un act formal de acuzaţie în contra noastră. Astfel pasajul privitor la aristocraţie ca element de
dezvoltare istorică se pune alături cu consideraţiunile ce le facem asupra manifestului principelui Bulgariei. E evident
că n-are a face. Bulgaria nu are, nu poate avea aristocraţie, precum n-o poate avea Serbia. După bătălia din Câmpul
Mierlei , într-o robie de cinci sute de ani aproape sub domnia egalizatoare a unei rase străine, care ea însăşi n-are
aristocraţie şi care totdeuna a fost domnită de despotismul obicinuit în statele Orientului asiatic , bulgarii şi sârbii n-au
putut păstra o instituţie proprie popoarelor celor mai libere şi epocelor celor mai libere. Prin urmare cu totul altul este
rolul manarhului în Bulgaria, cu totul alte condiţii de organizare socială cere un stat fără trecut şi unul care are trecutul
lui istoric. Ar fi absurd din parte-ne a pretinde ca Statele Unite ale Americei să fie conduse de-o aristocraţie istorică
când ea nu s-a putut nici naşte pe pământ american; ar fi absurd a o pretinde chiar pentru împărăţia Braziliei şi pentru
orice stat născut în urma acelei primăveri etnice care se numeşte evul mediu.
Nici pentru ţara noastră n-am gândit vreodată de-a propune un sistem care să învieze veacul al Xvii-lea , epoca
lui Matei Basarab.
Cu toate acestea oricine va voi să definească marele mister al existenţei va vedea că el consistă în împrospătarea
continuă a fondului şi păstrarea formelor. Forme vechi, dar spirit pururea nou. Astfel vedem cum Anglia, care stă în
toate celea în fruntea civilizaţiei, păstrează şi astăzi vechile sale forme istorice, pururea reâmprospătate de spiritul
modern, de munca modernă. De aceea o şi vedem rămâind ca granitul , măreaţă şi sigură în valurile adâncelor mişcări
sociale de cari statele continentale se cutremură. Un stat mare şi puternic ca Rusia, dar absolutist , se cutremură din
temelii de o mişcare socială, tot astfel Germania, tot astfel republicana şi egalitara Franţă. Ba chiar membrii
internaţionalei de la noi, ajunşi aci miniştri şi membri la Curtea de Casaţie, sunt siliţi a vota o lege în contra străinilor
socialişti de vreme ce indigenii socialişti ocupă funcţii înalte. Ei bine, în Anglia sunt organele centrale ale
Internaţionalei roşie, trăieşte Marx, generalisimul partidului şi nici pe guvernul, nici pe poporul englez nu-i doare capul
de aceasta.
Cu acelaşi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Veneţia, un oraş, devenind putere, adesea de
rangul întâi , în curs de o mie şi mai bine de ani.
Dar se înţelege că nici prin gând nu ne trece a admite că aristocraţia istorică, substratul oligarhiei, se poate
improviza şi că putem scoate din pământ oasele Basarabilor spre a le da o nouă viaţă.
Cu totul altul e rolul monarhiei în ţara noastră.
E îndeajuns daca sub ea se asigură înaintarea meritului şi a muncii şi dacă acestea se pun la adăpost de
escamotarea din partea Caradalelor şi Costineştilor; e destul atâta , şi pentru atâta numai se cere o reorganizarea socială.
Acestea două nu sunt asigurate în dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merită o chilie la mănăstirea Ocnei,
decorat cu Steaua României, senator şi om mare; vedem cavaleri de industrie îmbogăţindu-se peste noapte din
răscumpărarea drumurilor de fier; vedem oameni prinşi în rebeliune făţişă devenind adiutanţi domneşti, vedem pe alţii
vânând prin cotituri sub masca patriotismului posturi la Casaţie ori la drum de fier; c-un cuvânt , nici merit nici muncă
nu sunt considerate, iar ignoranţa, felonia politică, vicleşugul comun devin titluri de recomandaţie pentru înaintare în
statul român. Şi toţi aceşti paraziţi sociali, toată secta asta de spioni şi cavaleri de industrie, acest odium generis humani
cum i-ar zice Tacit, costă mult, foarte mult. Sarcinele de întreţinere ale politicianilor de la noi diminuează pânea de
toate zilele a poporului de jos, care ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă este superior păturii de parveniţi şi de scursături din
câteşipatru unghiurile lumii cari s-au aşezat deasupra lui din secolul trecut începând .
Acest problem social ar fi trebuit să-i fie cunoscut regelui la venirea sa în ţară; s-ar fi căzut să cunoască că nu
oamenii legaţi de sute de ani de soarta acestui pământ şi a acestui popor pot fi inamicii lui, ci cei scurşi de ieri, de
alaltăieri, cari uzurpaseră pentru ei privilegiul de a fi ei singurii români, nefiind români şi singurii patrioţi, neavând o
patrie hotărâtă . Şi când Epureanu a dat consiliului său M. Sale l-a dat după îndemnul a o sumă de deputaţi cari
ameninţau a nu voi să treacă Milcovul daca e vorba ca samsarii din porturi şi declasaţii cafenelelor din Bucureşti să
determine şi pe viitor soarta acestei ţări.
[6 mai 1881]
[,,«JOURNAL D'ORIENT » DIN VIENA ..."]
„Journal d'orient " din Viena primeşte o corespondenţă din Bucureşti ce cuprinde poate o destăinuire asupra