Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Atenţiunea opiniunii publice este îndreptată asupra celor ce se petrec în palat. După cum se ştie, este vorba de procesul
asasinilor sultanului Abdul-Aziz. Vor fi trase la răspundere şi toate persoanele cari au luat parte la destituirea acelui sultan. Redif
Paşa şi Mahmud - damat Paşa sunt ţinuţi prinşi în Jildiz-kiosk . Ca la optzeci de ofiţeri din garnizona capitalei au fost
transferaţi prin depărtate corpuri de armată numai pentru că, în timpul comiterii acelei crime, se aflau în Constantinopol. Numai
pe Midhat Paşa, care, cu Hussein-Avni. a fost în fruntea revoluţiunii, nu s-a cutezat a pune mâna până acum. Se zice însă că în
curând va veni şi rândul lui. Ambasadorul turcesc din Berlin, Sadullot - bei , este de asemenea ameninţat în poziţiunea sa în urma
cercetărilor făcute în privinţa uciderii lui Abdul-Aziz. Ambasadorul este deja chemat la Stambul . Acuzarea ce i se aduce este că, în
numele sultanului, Abdul-Aziz ar fi scris o epistolă falsă către Murad (succesorul lui Abdul). Oarecari ameninţări ce conţinea această
scrisoare au înfuriat pe Murad şi l-au făcut să aprobe omorul proiectat . În urma acestora nenorocitul sultan Abdul-Aziz a fost
strămutat în acel palat părăsit, unde apoi s-a comis omorul.
[1 mai 1881]
[„CRIZA POLITICĂ ..."]
Criza politică intervenită prin retragerea parlamentar inesplicită a d-lui Ion Brătianu a intrat după cât ni se
asigură într-o nouă fază.
D. Ion Brătianu s-a retras pentru că, având în vedere opera unei reorganizări interioare a ţării, a crezut ca nu
poate afla între roşii nici inteligenţa, nici onorabilitatea necesară unei asemenea opere. Esceptând masa votatorilor ,
aproape toţi roşii, cari, de bine de rău, se pricep puţin la scris ori la vorbit au perindat banca ministerială. Sunt prea
puţini aciia cari n-au fost deja miniştri, căci în cele 38 de cabinete formate şi reformate de cancelarul de la Măgura au
avut loc toţi, pentru a-şi dovedi pe rând insuficienţa intelectuală şi politică. În adevăr, afară de d-nii Fleva, Costinescu şi
Dimancea, toate somităţile partidului roşu au fost consiliari ai tronului, fără ca acesta să se fi resimţit în mod esenţial de
mărimea sau fertilitatea consiliilor date de membrii marelui partid. Uzaţi repede, neinspirând nici o încredere deosebită
în aptitudinile lor politice, fiind cumplit de egali din punctul de vedere al apetiturilor şi al talentului, pietrele
caleidoscopului ministerial al d-lui Brătianu au dat pân' acum toate combinaţiile posibile, fără ca vrouna să fi fost mai
fericită decât celelalte. Unelte netrebnice ale unei politici personale, ele sunt nule şi neputincioase fără maistrul care le
dădea o însemnătate ce n-o merită şi-i îmbrăca în roluri ce nu se potrivesc cu ei.
Dar dacă, printr-o politică personală, aceste individualităţi erau cât se poate de flexibile , de dependente şi
neînsemnate, pentr-o politică de stat ele nu sunt bune la nimic, şi d. Brătianu a crezut un moment a putea recruta
elemente din alte partide pentru a pune în lucrare reorganizarea sa. Toate încercările acestea au rămas, precum se ştie,
fără rezultat; nimeni n-a voit să-i dea ajutorul solicitat şi d. I. Brătianu se vedea redus a urma acelaşi joc, a înlocui pe
Giani cu Fleva ori pe Stolojan cu Dimancea, joc nefolositor, de care ţara e dezgustată, fiind păpuşile prea cunoscute şi
piesa reprezentată cu ele prea monotonă.
În urma infructuozităţii încercărilor sale d. Ioan Brătianu se retrage, păstrîndu-şi prestigiul intact, lovind însă cu
atît mai greu în acela al amicilor săi politici.
Întors însă zilele din urmă de la Măgura, d-sa reintră în conventiculele partidului ţinute la Herdan şi are aerul de
a lua din nou parte la politica activă a coreligionarilor săi politici. Aceştia au iscălit chiar o hîrtie prin care se obligă a i
se supune şi a-i da ascultare. Dacă ar fi aşa, daca d. Brătianu simte necesitatea de a lua din nou conducerea partidului
roşu, cată să mărturisim că aceasta i-ar slăbi prestigiul, că ar pierde tot ce a cîştigat prin o retragere la timp. Daca s-ar
dovedi că şi această retragere n-a fost decît comedie opinia publică s-ar întreba ce înseamnează această comedie şi n-ar
găsi nici un răspuns.
Existau în adevăr o sumă de indicii că retragerea are un fond serios.
Era în adevăr de mirare ca ministrul care luase iniţiativa proclamării regatului să abdice de la cîrmă tocmai
pentru timpul festivităţilor încoronării, deşi medalia comemorativă a acestor serbări, bătută de mai nainte, cuprinde
numele său ca ministru-prezident. Daca motivul retragerii ar fi fost osteneala sau saţiul de afaceri desigur că regele i-ar
fi acordat un congediu nelimitat, fără ca să fie nevoie de demisia sa şi a cabinetului întreg. Alte cauze secundare, mici
neînţelegeri cu diferitele categorii de patrioţi de meserie, n-au avut pîn-acum, după cît ştim, puterea de-al face să se
retragă. Toată lumea era în drept de-a presupune, în favorul d-lui Brătianu, cauze mult mai adînci de nemulţumire, era
în drept a crede că, alături cu apetiturile şi nimicnicia oamenilor de cari se-ncunjurase, paralel cu vînătorii de posturi la
drumul de fier, la Bancă, la Curtea de Casaţie, d-sa va fi urmărind un scop mai mare şi mai generos, pe care nu-l poate
realiza c-un partid care n-are sentimentul binelui public şi pentru care politica e o industrie, iar ţara o vacă bună de