Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

marele duce Nicolae, nepotul împăratului, care s-a constatat ca având relaţii directe cu societăţile asasinilor, a fost
condamnat, fără judecată, la închisoare pe viaţă; în fine că, atât la Curte cât şi în public, domneşte o consternare
generală. Aceste ştiri, pe cari le-au dat foile germane, austriace şi franceze radicale, cari în genere sunt informate bine şi
d' a dreptul de la societăţile secrete, şi pe cari le-am reprodus şi noi, sub toată rezerva, par a fi fost oarecum exagerate,
dar nu cu totul inexacte . Foaia semioficială rusească din Bruxelles caută să le dezminţă , dar nu poate ea însăşi, cum
vom vedea, decât să le micşoreze întrucâtva importanţa. Doliul, zice acea foaie, foarte legitim, ce domneşte la Curtea
rusească şi precauţiunile , nu mai puţin legitime, luate pentru a proteja persoana împăratului contra conspiratorilor , cari
au arătat acum în urmă ce pot face, constituie o temă seducătoare şi uşoară de exploatat pentru imaginaţia şi reaua
voinţă a unui număr de ziare obicinuite cu aşa treabă. Foaia rusească crede util să ţină publicul deştept asupra
invenţiilor şi basmelor ce se fac pe socoteala situaţiei interioare a Rusiei. Îndărătul acestei lugubre fantasmagorii sunt ,
pentru cine ştie şi vrea să judece bine, două figuri reale: suveranul şi naţiunea rusească. El, cu toată întristarea de care
este cuprins, lucrează fără preget pentru bunăstarea şi progresul naţiunii. Ea este plină de devotament cătră suveran. Cu
astfel de elemente, adaogă ,,Le Nord", se pot trece cu victorie dificultăţi şi strâmtori mult mai mari şi mai critice decât
acelea în cari se află astăzi Rusia. Foaia din Bruxelles nu dezminte, cum vedem, faptele consemnate în acele ştiri, ci
voieşte a atenua , prin simple fraze, efectul ce acelea au produs asupra publicului; ea nu dă un comunicat de dezminţire
acelor ştiri de senzaţie, ci o mângâiere publicului care le-a citit.
[24 — 25 aprilie 1881]
[„ASUPRA SCANDALULUI PETRECUT ..."]
Asupra scandalului petrecut între studenţii pretinşi români din Paris cu ocazia proclamării regatului primim o
relaţiune mai detaliată din care estragem şirurile de mai la vale.
Din parte-ne putem presupune după cele ce se petrec cu republicanii din Ploieşti că toate aceste nu sunt decât
reclame pentru a se recomanda la funcţii ale statului şi la pensii reversibile, căci aşa încep patrioţii de meserie şi de
origine incertă când e vorba ca s-ajungă la saline ori adiutanţi ; deci publicăm şirurile de mai la vale întemeiaţi pe bunul
simţ al cititorului, care va reduce importanţa acestor caraghioşi la greutatea ce li se cuvine şi nu va confunda micul
Bizanţ cu Robespierre sau Marat .
Curiozitatea publică din Bucureşti este pusă în mişcare de un fapt care s-a petrecut la Paris acum câteva zile. D. Calligari
a fost izgonit de pe teritoriul francez.
Cei care cunosc poliţia Parisului ca şi cei ce nu o cunosc trebuie să se fi mirat când au citit în jurnalele din Bucureşti o
notiţă reprodusă [după] Memorial diplomatique în cari se zice că, mandatul de izgonire dat contra d-lui Caligari încă din
noiembrie trecut nu a putut fi executat din cauza necunoaşterii adresei acestuia!
Poliţia Parisului, care găseşte tâlhari ce-şi schimbă numele şi figura de zece ori în 24 de ore, nu poate să dea cu mâna de
Calligari care nu şi-a schimbat nici măcar ochelarii ce-i poartă din cauza miopiei
Adevărul este că Memorial diplomatique nu este tocmai vinovat. Se zice că notiţa în chestiune ar fi ieşită din
birourile legaţiunii noastre şi că d. Cogălniceanu, reprezentantul României la Paris, nu ar fi străin la izgonirea d-lui
Calligari. Această nuvelă v-o dau sub toată rezerva.
Iată care ar fi adevărata cauză ce a motivat expulziunea :
În noiemvrie trecut Calligari a făcut o conferinţă într-un cvartier al Parisului populat de uvrieri, dând ca obiect
al conferinţei sale Nihilismul în Rusia. Adevărul vorbind, d. Calligari a vorbit de toate în conferinţa sa numai de
nihilism nu, fiind prea superficial şi prea ignorant pentru a şti el singur ceva asupra nihilismului. Conferinţa sa s-au
mărginit în vorbe goale asupra unui refugiat polonez mort la Geneva, Cernicevsky . Poliţia informată de conferinţa
Calligari a dat un mandat de izgonire contra acestuia, dar care nu avea a fi executat decât în cazul când prinţul Orloff
, ambasadorul Rusiei la Paris, va adresa guvernului francez vreo plângere în această privinţă; şi aceasta pentru ca
guvernul să-şi evite un şir de dificultăţi diplomatice ce întâlnise deja cu ocazia arestării lui Hartmann .
Prinţul Orloff însă a dat conferinţei Calligari importanţa ce a meritat şi nu s-a plâns guvernului francez; prin
urmare mandatul a fost pus la dosar .
Proclamarea regalităţii în ţară nu a plăcut lui Calligari şi câtorva prieteni ai săi.