Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

[„APROAPE TOATE ZIARELE ..."]
Aproape toate ziarele de orice nunaţă şi însuşi ,,Românul" au cugetat, fiecare cu sentimentele lui respective,
asupra retragerii d-lui prim ministru de la cârma afacerilor statului.
Toţi s-au întrebat mai vârtos cari să fie motivele acestei retrageri precipitate . Noi nu ne vom ocupa astăzi de
acele motive, dar ne vom mărgini, având în vedere situaţia actuală faţă cu spusa retragere, a lămuri un punct de care
puţin se ocupă ziarul oficios. Ne întrebăm: oare d. I. Brătianu, prin deciziunea sa de-a se retrage de la guvern, reprezintă
pur şi simplu o modificare de persoană sau absenţa sa ne autoriză a crede la o modificare de sistem Fără a cugeta mult,
vom găsi lesne că retragerea d-lui I. Brătianu are o semnificare mai profundă decât aceea a unei simple schimbări de
persoană.
În toate ţările constituţionale unde partidele sunt bine organizate şi delimitate , chiar în vechea Engliteră , care
încă multă vreme va servi de tip, şeful partidului rezumă nu numai sentimentele, nu numai credinţele celor supuşi la
direcţiunea sa, dar chiar de multe ori acest cap personifică existenţa partidului la putere. Aceasta se poate zice mai
vârtos vorbind de ţara noastră, unde luptele politice se rezumă în lupte de individualităţi, şi unde opinia publică se
găseşte încă în acea fază de formaţiune şi de tranziţiune spre a deveni o putere reală. Aşadar cu drept cuvânt putem
afirma că luptele politice se rezumă în numele unor individualităţi. Aceste din urmă, când vin a se retrage din câmpul
luptei, nu fac decât a lăsa locul celor cari, prin alt sistem sau prin alte mijloace de guvern, pot aduce liniştea şi
progresul.
Mulţi au spus asupra retragerii d-lui I. Brătianu că aceasta s-ar fi produs când , după mai multe întruniri, d.
Brătianu s-ar fi asigurat că sentimentele d-sale nu mai erau înţelese, nici împărtăşite, nici chiar susţinute de majoritate.
Cauza oare să fie aceasta Ar fi trebuit, spre a se întâmpina un asemenea caz, ca şeful să fi ieşit din sânul
majorităţii, pe când aci putem spune că mai mult d. Brătianu a făcut majoritatea decât aceasta din urmă pe d. Brătianu.
Adevărul este însă că nu d. Brătianu singur a făcut majoritatea sa. Căci dacă d. Brătianu prin firma sa reprezinta
un sistem de guvern, nu mai puţin d. Rosetti reprezintă într-un grad serios sentimentele acelei majorităţi. Se poate
admite fără discuţie că aceste două individualităţi, din copilăria lor până astăzi, fiind două organizaţiuni cu totul
deosebite, s-au completat pretutindenea şi totdeauna amândoi , frăţeşte întruniţi , au ştiut să ţintească la acelaşi punct,
fiecare cu mijloacele sale diferite, dar întrunite.
Amândoi , cu puterile lor combinate , au izbutit a cuceri, unul, forma esterioară a unui om de stat, atribuţiunile
unui om de sistem şi prerogativele unui preşedinte de Consiliu; al doilea, o influenţă asupra maselor din centrurile mai
populate, o direcţiune asupra celor mai în necesitate de a ajunge. Unul fără altul nu mai pot forma decât o parte dintr-un
tot, nu mai pot reprezenta decât un sistem incomplet .
Prin urmare absenţa unei discipline oarbe din partea majorităţii, care singură poate constitui baza sistemului,
apare ca o consecinţă naturală şi inevitabilă a unei neînţelegeri între cei doi oameni. Daca această neînţelegere a fost în
adevăr, aşa cum o credem, cauza retragerii d-lui Brătianu, apoi cu greu vom admite că mai poate rezista acel edificiu,
susţinut numai de cele două coloane, amândouă indispensabile, spre a-l menţine în echilibru. Mai adăogăm că atât de
adânc s-a simţit retragerea d-lui Brătianu şi prin urmare dizlocarea sistemului prin ivirea unui dualism între acele două
căpetenii încât , ca să se oprească încă un moment deschiderea acestei grele succesiuni , un paliatif iluzoriu s-a
întrebuinţat. D. Rosetti, rămas singur, nu putea dori decât un alter ego şi d. D. Brătianu , fratele fostului prim ministru ,
veni din Constantinopol şi se puse la dispoziţia, nu a M. Sale, nu a ţării, ci numai a partidului cu desăvârşire în pericol.
Aşa de învederat este faptul încât nimeni n-a cugetat să spuie d-lui D. Brătianu că succesiunea primită este la
înălţimea ambiţiunii d-sale; căci toţi vedem că d-sa a venit jertfind toate interesele d-sale pe altarul partidului.
Cu aceeaşi majoritate aceleaşi dificultăţi le va întâmpina şi d-sa, ba încă mai grele, neputând să se bucure d. D.
Brătianu de aceeaşi influenţă şi de aceleaşi puteri de rezistenţă ca predecesorul său. Pe altul decât pe d-sa am fi venit şi
l-am fi întrebat cu asprime care sunt mijloacele nouă de guvern faţă cu d. Rosetti. L-am fi întrebat cari sunt concesiunile
sau condiţiunile de viaţă pentru ţară daca d-sa cu acelaşi mijloc speră a face ceea ce n-a putut face predecesorul său
Nu, nimeni nu se fereşte a vedea în d. D. Brătianu decât un simplu paliatif , slab neapărat, dar tot atât de credincios
pentru binele partidului.
Satisfacţiuni multe s-au dat unora şi altora şi d-sa şi-a rezervat direcţiunea afacerilor străine, spre a nu pune încă
în lumină acele cestiuni arzătoare cari sunt conţinute în arhivele acelui minister şi păstrate deocamdată în întunecimea
edificiului şi conştiinţei acelui ministru ieşit, care, prin mai puţină ambiţiune precipitată , ar fi putut evita, consacrarea