Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

stabilim un guvern naţional, serios şi tare, să ne punem în poziţiune de-a putea exercita o acţiune decisivă în politica
orientală. Cu deprinderile însă de gonaci de posturi, cu dezordinea morală ce întreţin în societatea noastră
credincioşii şi neofiţii partidului zis liberal, nu se poate aştepta nici soliditate în guvern, nici pace şi linişte în
societate, nici putere în relaţiunile noastre internaţionale.
A fost lesne pentru partidul zis liberal să dărâme , fiindcă a găsit tărâmul pregătit de chiar clasa guvernantă
veche, care s-a muncit în curs de douăzeci de ani, la adăpostul instituţiunilor reprezentative ale Regulamentului
Organic, să paralizeze şi să anuleze politica puterii suzerană şi protectrice ce ne ţineau în lanţ. Dar ceea ce este greu,
ca în orice operă omenească, este de-a clădi şi întemeia instituţiuni solide, de-a forma caracterul naţional.
Nici caracterul naţional însă nu se întemeiază prin moravuri publice cari iau. de principiu îndestularea
apetiturilor , nici instituţiunile prin vorbe deşarte de egalitate şi libertate. Până acum partidul liberal n-a dat masei
poporului decât vorbe deşarte ca instituţiuni şi spectacolul depravaţiunii moravurilor ca bold de caracter naţional, şi
toată doctrina sa politică este să trateze pe poporul românesc ca pe un venetic , fără tradiţiuni şi fără istorie,
proclamând că toate printr-însul s-au făcut cîte s-a făcut; pentru că dânsul este la putere, şi puterea sa este semnul şi
simbolul sacru al naţionalităţii româneşti.
Este adevărat că guvernul în aceşti din urmă ani, mai mult decât în oricare altă epocă, a dobândit drepturi mai
însemnate, o influenţă mai mare, prerogative mai considerabile; dar cu cât i-a crescut mai mult puterea cu atât a
scăzut în proporţiune exerciţiul libertăţii, din cauza procedărilor sale administrative, din cauza amăgirilor la care a
supus toate poftele şi toate pasiunile rele, contribuind astfel a slăbi coarda pasiunilor celor bune în toate inimile.
Oamenii cu sentimentele nobile şi dezinteresate cari au luat parte la mişcările de la 1848 şi 1859 sunt în drept astăzi,
după cîte văd, să întrebe pe corifeii partidului guvernamental de astăzi: Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării
din acei ani Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de
interes privat în folosul recruţilor partitului .
O asemenea politică nu poate ameliora moravurile publice, ca una ce se adresează la pasiuni rele, la
slăbiciuni, la interesul şi la viţiurile celor chemaţi. Daca nu se va opri în drum şi nu se va schimba, ea are să facă
multe victime chiar în partid. Cîte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat Şi n-ar fi
nimic daca efectele ei s-ar mărgini la câteva individualităţi fără greutate şi fără valoare. Răul cel mare şi simţitor este
că atinge inima ţării, moralitatea publică.
[4 ianuarie 1881]
ŞCOALA NORMALĂ SUPERIOARĂ
SECŢIA BUCUREŞTI
[1]
„Monitorul oficial" din ultima zi a anului trecut dă rezumatul celor petrecute la 18 decemvrie cu ocaziunea
inaugurărei acestei şcoli şi cuprinde discursul-program rostit de maiestrul de conferinţe, d. I. Crăciunescu, în faţa
rectorului Universităţii, a multor notabilităţi şcolare şi-n faţa studenţilor în fine.
Negreşit am fost datori să citim asemenea cuvântare, cu atât mai mult că trece de operă a doctorului în litere, a
judecătorului de la trib. Ilfov, a profesorului de estetică de la Facultatea din Bucureşti, a maiestrului de conferinţe de
la Şcoala Normală; c-un cuvânt, de lucrare a unei personalităţi considerabile în aparenţâ, dar un ambiţios de arginţi
ce se înfăţişează ambiţios de ştiinţă în realitate.
Se vede că ziua de 31 decemvrie 1880 a fost hotărâtă să demascheze şi pe acest ilustru pseudoerudit, şi pe acest
speculator de ştiinţă numit Ioan Crăciunescu. Atât mai rău pentru d-sa şi atât mai bine pentru tinerimea silită a
culege învăţătura moralei, a binelui şi frumosului din prelegerile problematice ale unui plagiator ce va rămânea
celebru în ăst meşteşug.
E amar pentru noi să constatăm viţiul, dar în faţa funestei boale a învăţaţilor de contrabandă nu ne putem opri d-
a zugrăvi precum se cuvine pe cel ce-l practică, pe cel ce are îndrăzneala necalificabilă d-a-şi inaugura conferenţele
sale pedagogice precum urmează.
Discursul rostit de d. Ion Crăciunescu în
ziua de 18 decemvrie 1880 („Monit.
Oficial" No. 292 din 31 dec. 1880, p. 3412).
Domnilor,
un împărat filozof, Marcu Aureliu, în cartea
I a confesiunilor sale, enumerând toate
persoanele despre cari avea să se laude, face
o menţiune specială despre magiştrii şi
perceptorii săi şi mulţumeşte zeilor că i-au
L'Education dans l'Ecole libre par I. M.
Guardia, docteur es lettres, professeur a
l'Ecole Monge (Paris, G. Pedone-
Lauriel editeur). Chapitre III. Le
professeur, pag. 225.
L'empereur Marc-Aurele, dans le
premier livre de ses Confessions,
passant en revue toutes les personnes
dont il avait a se louer, fait une mention
toute speciale de ses maîtres et