Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

În urma hotărârii luate de d. Brătianu de a părăsi puterea, confraţii noştri de la ,,Românul" au cam ajuns în doaga
copiilor. Chiar în numărul în care foaia încă guvernamentală anunţă nestrămutata hotărâre a primului ministru ea aplică
partidului conservator cinci coloane pline de insinuaţiuni cari de cari mai copilăroase.
Când cu sporirea lefii miniştrilor d. Brătianu declarase că poate renunţa la acest spor, că se poate sacrifica cum
s-au sacrificat coreligionarii săi politici de la 1848, din cari unii au şi murit. Noi am zis: D-zeu să-i ierte ! Ştim pozitiv
că din numărul mare de pensionari ai sultanului cari, departe de-a suferi amărăciunea exilului, huzureau de bine în
străinătate, n-a murit absolut nici unul de mizerie sau de privaţiuni . Unul singur, un militar, s-a stins de nostalgie şi de
dorul copiilor. Alţii, daca i-a odihnit D-zeu, aceasta s-a întâmplat pentru că nu mai aveau zile şi pentru că o moarte
avem cu toţii. Contimporani de-ai d-lor C.A. Rosetti şi I. Brătianu, confraţi în exiliu , se vor însărcina credem a descrie
mizeria onor. tagme patriotice, care, la dreptul vorbind, în străinătate s-au obicinuit a trăi bine, pe mare şi de-a gata,
încât întorşi în ţară, nu le mai ajung zece lefuri şi zece diurne. Şi această părere a noastră, realistă cu totul, că vro
pagubă pentru ţară nu e daca D-zeu [vrea] ca şi Caradalele ori Cariagdii să dea ortul popei , ,,Românul" o numeşte
„apel la asasinat".
Ei onorabili, cei mai mulţi dintre oameni nu se nasc decât spre a se stinge făr' a lasa nici o urmă pe pământ . E
păcat în adevăr că morgenii şi talente cari costă puţin şi produc mult; e păcat că decreşte populaţia productivă şi
muncitoare a acestei ţări; e păcat de oricine care cu mintea ori cu braţul au contribuit în adevăr la înflorirea tării. Dar de
cei mai mulţi din d-voastră o să ştie ceva posteritatea Nu dorim scurtarea zilelor nimărui: zicem numai că ţara nu s-ar
resimţi de pierderea reputaţiilor uzurpate, cari o costă atât de mult fără a-i fi adus vreun folos.
Dar punându-ne chiar în ipoteza ,,Românului" şi botezând cu numele de fapte mari o sumă din evenimentele deo
valoare curat formală cîte s-au petrecut de la 1848 până acum, dând partidului roşu recunoaşterea pe care el o
pretinde, dar pe care faptele n-o justifică decât în minimă parte, vedem totuşi că socoteala patrioţilor e făcută demult. Ei
singuri şi-au fixat după plac preţul faptelor lor, căci şi-au creat pensii, diurne, lefuri ad-hoc, păsuieli , prin urmare, chiar
daca au făcut ceva, gratis n-au făcut nimic şi nu ştim de unde ar mai veni pretenţia unei recunoştinţe cu totul speciale
din partea ţării şi a posterităţii .
Meritul consistă în disproporţia dintre ceea ce un om costă şi ceea ce produce. Când el costă puţin pe societate şi
produce mult, ea are cuvânt de-a-i deplânge pierderea. Dar când el ia de la societate de zece sau de o sută de ori pe-atâta
pe cât fac în realitate închipuitele sale merite nu înţelegem ca, pe deasupra tuturora, să mai facă cererea de-a i se ridica
statuie de marmură şi de-a se săpa pe table de metal stihuri de neuitare din partea naţiunii recunoscătoare!
[8 aprilie 1881]
[„ÎNTR-UN ARTICOL CU MULT PREA LUNG ..."]
Într-un articol cu mult prea lung pentru obiectul ce tratează, ,,Românul" face cele mai copilăroase insinuaţiuni la
adresa partidului conservator şi a câtorva din membrii lui, cercând a dovedi că noi semănăm ură şi aruncăm calomnii
contra partidului roşu. Am relevat ieri încheierea acelui articol în care ,,Românul" zice că facem apel la asasinat.
Să ne-nţelegem odată.
Dacă descrierea partidului roşu astfel cum este el în cea mai mare parte a lui e în stare a produce ura spiritului
public, vina nu este a noastră, ci a adevărului.
Să amintim numai câteva fapte. D. Mihălescu, cucernicul canonizat , declară în Senat că ,,scabroase afaceri" au
existat în adevăr şi că d-sa ridică cu eleganta sa mână un colţuleţ al vălului ce le acopere. Oare majoritatea Senatului se
formalizează de-o asemenea gravă denunţare , care arunca suspiciunea asupra unui ministru, asupra multor înalţi
funcţionari ai statului Oare majoritatea simte că autoritatea statului şi încrederea ce cetăţenii cată s-o aibă în ea e
lovită în faţă, e zdruncinată prin o asemenea suspiciune , aruncată de-un om care era în stare a cunoaşte afacerea deaproape,
de vreme ce dirija însuşi cărăturile armatei ruseşti
Nu, majoritatea se face ne - aude ne-a vede şi trece la ordinea zilei.
Oare un asemenea fapt e de natură a inspira iubire pentru partidul liberal Nu mai vorbim de răscumpărare. Cea
mai populară cestiune din România o numea onor. Costinescu. ,,Impusă din afară", şoptea d. Brătianu în Senat. A trata