Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

mai putea vorbi, dar îşi conserva toată memoria. El recunoscu pe toţi şi, făcând un semn împărătesii , [î ]i luă şi-i
sărută mâna , strângând-o la inima sa; părea că-i zice ultimul adio; şi, în timpul tăcerii profunde şi dureroase ce
provoca această, scenă sfârşiitoare , el îşi dete ultima suflare la zece ore cinzeci minute de dimineaţă. El avea
patruzeci şi opt de ani; domnise douăzeci şi patru de ani şi asistase la asasinatul părintelui şi al moşului său, precum
şi la moartea extraordinară a bunicei sale. De aci se pot înţelege preocupaţiunile teribile ce i-au făcut amare ultimele
zile ale vieţii sale.
[2 aprilie 1881]
ALEGERILE ÎN BUCOVINA
În Bucovina sunt vacante trei mandate de deputaţi pentru Reichstagul din Viena, şi anume în colegiul electoral
urban Suceava—Siret—Rădăuţi. În colegiul rural Suceava — Câmpulung şi aşa numita prima curie a marilor
proprietari. Ziarul vienez „Der Osten " ne spune
că mai mulţi aventurieri din Viena ar avea de gând să vină a-şi pune candidatura sau a cumpăra voturi în
Bucovina. Aceştia sunt nişte faliţi cari de abia au scăpat de mâna procurorului ; pseudoprofesori şi falşi erudiţi cari,
sub masca mincinoasă a ştiinţei, vor să apuce un mandat şi să se laude cu el prin capitala, imperiului. Acest spectacol,
exclamă numita foaie, este nemaipomenit şi ne prinde mirarea de ce aceşti oameni [î ]şi caută gloria tocmai în
Bucovina şi nu rămân la Viena, unde sunt acasă şi cunoscuţi! Datoria tuturor elementelor cumsecade din Bucovina şi
mai ales a guvernului este a pune stavilă acestor manopere electorale. Autorităţile ţării să nu-şi pună mânile în sân şi
să privească cum o ceată de şarlatani vând la licitaţie drepturile cele mai scumpe ale unei ţări pe banii cămătarilor
din Viena... Un bărbat ca Taaffe nu va permite ca sub ochii săi, într-o ţară devotată guvernului, să se negustorească
mandatele în modul cel mai neruşinat . După cum aflăm, candidaţii celor două dintre colegie sunt consilierii Pitey şi
Călinescu , cari amândoi sunt bine priviţi de elementele cele mai bune ale ţării şi ca atari trebuiesc sprijiniţi şi de
influinţa autorităţilor.
[2 aprilie 1881]
D-NA PEZZANA
Aseară a fost a şaptea reprezentaţie a d-nei Pezzana , a acestei ilustre artiste care a fanatizat publicul oraşelor
mari de pe cele două continente şi care la noi joacă înaintea unei săli totdeauna goale. Aseară d-na Pezzana a jucat
înspăimântătoarea tragedie bourgeoise a lui Zola , Tereza Raquin . Emoţiunea ce a simţit-o puţinul public care asista la
reprezentaţie este indicibilă . Ceea ce face d-na Pezzana în actele 3 şi 4 în Tereza Raquin este o producţie fenomenală,
prodigioasă , despre care nu-şi poate face cineva o idee cât de slabă fără s-o vază.
În Sora Tereza, ca şi în Dama cu camelii, ca şi în Tereza Raquin, producţia genialei artiste atinge aceleaşi
proporţiuni. Mâine seară joacă pe Sora Tereza.
Destul de rău dacă nici mâine seară publicul nostru nu va face amendă onorabilă şi nu va repara într-un chip
strălucit indiferenţa lui de până acuma faţă cu ilustra artistă, indiferenţă ce, până în fine, nu s-ar putea explica decât prin
lipsa-i complectă de gust, de inteligenţă şi de cultură. Destulă ruşine dacă şi mâine seară d-na Pezzana va juca fără, sală
plină!
Din parte-ne, noi, cari totdeauna ne-am cunoscut bine lumea, am dori să nu fie şi mâine seară teatrul gol. Am
dori, dar nu prea sperăm, şi o zicem aceasta — noi, ce din nenorocire facem în ţara noastră (de acuma, în regatul nostru)
literatură, chip şi seama artă — o zicem cu tot dezgustul de care trebuie să fie plină viaţa celui osândit a predica în
pustie.