Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

conjuraţilor se arunca asupra lui se auzi zgomot la uşă. Era un ofiţer care, urmat de un detaşament, venea să primească ordine de
la Benningsen, care-i zise să păzească şi să apere intrarea. În timpul acesta conjuraţii, îndrăznind a pune mânile lor sacrilege pe
persoana suveranului lor, trântiseră pe Paul la pământ . Ieşvel, tătar de origine, a fost cel dântâi care a ridicat braţul regicid
asupra împăratului. Paul, în urma unei rezistenţe destul de viguroase, fu în fine învins, târât şi apoi sugrumat cu eşarpa unui
ofiţer din regimentul Semenofskoi , numit Scariatin , care comanda garda de la scara palatului Sf. Mihail.
[30 — 31 martie 1881]
[„ADEVĂRUL DOARE. PE LA 3 MARTIE..."]
Adevărul doare. Pe la 3 martie, pe când nu era încă vorba de proclamarea regatului, pe când d. Brătianu
răspundea evaziv d-lui Vernescu, am crezut de cuviinţă a rectifica unele erori ale primului ministru , care, neştiind ce va
să zică Domn, precum nu ştie nici ce e cancelar, căci în genere foarte puţine ştie arhigrămăticul nostru, am dovedit şi
am putea dovedi încă că Domn cu vocativul ,,Doamne", atribuit şefului statului român, nu 'nseamnă nici împărat, nici
rege, ci mare duce.
La aceasta „Românul" zice:
Este sau nu evidinte că, daca ceva poate opri pe puterile străine de-a recunoaşte rigatul , aceste cuvinte ş-analize ale partitei
conservatoare erau făcute de-a înlesni străinilor pretestele de-a se opune ... Şi ca să, îndemne şi mai bine la rezistenţă pe străin etc.
Mărturisim şi noi că pentru străini am vorbit, dar nu pentru străinii din Apus, ci pentru pretinşii români şi
patrioţi de meserie de la noi. De aceea am şi pomenit de Palestina şi Greco - bulgaria .
Adeseori am enunţat în coloanele noastre un adevăr dureros, pe care l-am constatat din lipsa de pietate ce o au
patrioţii pentru trecut, adevărul că rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci sunt străinii
romanizaţi de ieri alaltăieri .
Oricine înţelege ce însemnează rasă. E adevărat că d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C. A. Rosetti, Pherichydis sunt
, politiceşte vorbind, români, naţionalitatea lor politică e cea românească; însă ferească Dumnezeu sfântul ca să-i
confundăm vreodată cu acel neam de oameni, cu acel tip etnic care, revărsându-se deoparte din Maramureş , de alta din
Ardeal, au pus temelia statelor române în secolul al XIII [lea] şi al Xiv-lea şi care, prin caracterul lui înnăscut, au
determinat soarta acestor ţări de la 1200 şi până la 1700. N-am avea decât să punem pe micul Giani alături c-un mocan
de la Săcele, de la Vatra Dornei , de la Breaza ori de la Câmpulung pentru ca orice om cu minte să râză ţinându-se cu
mânile de inimă de colosala deosebire de rasă.
Un mocan din ţinutul Sucevei ori a Câmpulungului are de patru ori mai mulţi creieri, deci şi mai multă minte
decât mica escelenţă a lui musiu Tache, care, comparat cu ceea ce numim noi rasă română e, între noi vorbind, o speţă
de caricatură .
Dar se va zice: d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C. A. Rosetti sunt romanizaţi. O mare fericire pentru neamul
românesc nu este aceasta, dar în orice caz a fost o datorie pentru ei de-a se adapta ţării care i-au ocrotit şi i-au hrănit, au
făcut din ei ceea ce sunt astăzi. Din împlinirea acestei datorii suntem departe de-a le face un merit. A fi bun român nu e
un merit, nu e o calitate ori un monopol special pentru d-nii Cariagdi şi Carada, ci o datorie pentru orice cetăţean al
acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ , care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului
românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de sine şi nu despre el e vorba.
Nici noi nu contestăm că această serie de domni vorbeşte româneşte; ceea ce contestăm însă este că s-ar fi
asimilat caracterul lor cu caracterul neamului românesc. Ştim foarte bine că acest adevăr o să fie neplăcut pentru mulţi
onor. liberali, dar el trebuie spus „odată, ca[să] li se ia gustul de-a mai pretinde monopolul naţionalismului şi
românismului.
Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor , precum şi în alte împrejurări, cari denotă o unitate a
neamului românesc preexistentă formaţiunii statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Ţara Românească Argeşul ,
găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul care se varsă din stânga în Bistriţa, râu ce izvorăşte din
Maramureş. Pe când în Ţara Românească aflăm Câmpulungul ca ţinut şi descălecătoare , aflăm în Bucovina, în creierul
munţilor, un Câmpulung tot ca ţinut şi descălecătoare . Înainte sau abia după formarea statelor române vedem românii