Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

câtă pensie lunară plătea sultanul fiecărui martir patriot la Brussa şi de ce fel era cataiful şi baclavaua ce reprezenta
pânea amară a exilului Mulţi au şi murit, zice d. Brătianu. D-zeu să-i ierte, zicem noi. Pagubă mare pentru ţară desigur
nu e, din contra, câştig ; avem câteva pensii reversibile şi câteva reputaţii uzurpate mai puţin. Afară de N. Bălcescu nu e
păcat de nici unul, absolut de nici unul. Ar putea să moară şi Serurie şi Carada şi Cariagdi şi toţi . . . n-aibe grijă —
două zile după moarte-le ţara nu va simţi nici câtu-i negru sub unghie lipsa dumnealor. Asemenea producte de fabrică,
13 la duzină , a căror inteligenţă nu consistă decât în şiretlic comun, precum îl are orice zaraf evreu şi orice samsar grec
din Brăila, asemenea capete lipsite de orice adâncime şi de rezonanţă, asemenea caractere meschine se găsesc pe toate
uliţele. După lăcrămoasele vorbe prin cari da a se înţelege că dumnealui şi-a pierdut starea pe care n-a avut - o , că
dumnealui a fost cel care a mâncat în restauranturile cele mai elegante ale Parisului pânea amară a exilului , înduioşarea
şi entuziasmul clicei s-a suit la culme,
Comedie!
Două zile după asta acelaşi d. Brătianu a revenit asupra sporului lefii . D-sa s-a sacrificat pe sine, dar nu poate
sacrifica pe interesantul ministru al externelor şi pe cel şi mai interesant al războiului. Aceşti doi d-ni sunt ţinuţi să dea
mese şi zaifeturi , unul diplomaţiei, celalt corpului ofiţeresc , deci, pentru aceasta, le trebuie numaidecât cîte 12000
franci pe an de fiecare. Atâta aştepta Camera. Se puse imediat întrebarea de ce numai aceşti doi privilegiaţi să aibe
adaos la leafă, de ce nu şi ceilalţi cinci, D. Costinescu, onorabilul, declară imediat în numele comisiei bugetare că
primeşte această sumă de 12000 franci de fiece minister pe an şi propunerea aceasta se votă în aceeaşi Cameră în care,
cu două zile înainte, d. Brătianu refuzase diurna de 750 fr. pe lună.
În timpul discuţiei şi votului d. Brătianu dispăru în culuarele Camerei şi, pe când d. Costinescu, cu toate retorica
şi logica ce-o poate învăţa cineva în patru clase primare, [î ]şi rostea de la tribună cuvintele sale dulci ca mierea, prin
care se proba că cei şapte miniştri cari fac fericirea României nu sunt îndestul de bine plătiţi cu 12 000 fr. pe an şi că 30
000 fr. ar fi de - abia , de - abia echivalentul activităţii lor patriotice, tot pe atunci cele şase capete de pe banca
ministerială ţineau isonul , dând semnele cele mai puţin echivoace de aprobare. În fine această dezgustătoare comedie
se sfârşi şi se hotărâ că, pentru a avea fericirea de-a fi guvernată de asemenea genii, România mai poate plăti încă.
100.000 fr. pe an.
S-a zis într-un timp că Franţa e destul de bogată ca să-şi plătească gloria.
România, deşi foarte săracă, e drept să plătească slăbiciunea de-a se lăsa batjocorită, de asemenea ilustraţiuni.
[29 martie 1881]
MOARTEA CATARINEI II
Catarina II a domnit treizeci şi patru de ani; ea a dat Rusiei ce-i lipsea în concertul european, o greutate asupra afacerilor, şi
Europa numără. o putere mare mai mult. Această femeie — mai mult femeie decum îşi poate cineva închipui sub raportul slăbiciunii
de inimă sau de simţuri — a îndeplinit minuni. Însa această femeie era dotată cu o politică de prima ordine; ea a avut favoriţi , n-a
avut niciodată un stăpân şi, raţiunea de stat impunându-i obligaţiunea de văduvie, a servit admirabil capriciele sale femenine şi
datoriele politice. Urcându-se pe tron, după cum am narat , la 9 iulie 1762, ea a murit în modul următor, la 6 noiembre 1796.
Istoria morţii sale, zice ,,Figaro ", o împrumutăm din memoriele secrete asupra Rusiei scrise de maiorul Masson , din
grenadirii marelui duce Alexandru. La 4 noiemvrie împărăteasa se retrăsese , din saloanele în cari era adunată lumea ce
petrecea, ceva mai curând ca de ordinar, simţind, cum zicea dânsa , colici uşoare, pentru că a râs prea mult.
A doua zi se sculă la ora obicinuită şi chemă pe favoritul său, care rămase un moment la dânsa . Apoi ea
expedie câteva afaceri cu secretarii săi, iar pe cel din urmă care se prezentă îl trimise să aştepte în anti - cameră ,
zicându-i că-l va chema spre a termina lucrarea. El aşteptă un timp oarecare, însă valetul Zaharia Constantinovici ,
neliniştindu-se că n-aude nici un zgomot în cameră, deschise în fine uşa. El văzu cu spaimă pe împărăteasa răsturnată
între cele două uşi ce conduceau din alcovul său spre garderobă . Ea era deja fără cunoştinţă şi fără mişcare.
Alergară la favoritul , care locuia dedesubt ; fură chemaţi medici, tumultul şi consternaţiunea se răspândiră în toată
casa. Întinseră o saltea aproape de fereastră şi o culcară acolo; [î ]i lăsară sânge , o spălară şi făcură tot ce se
obicinuieşte în asemenea cazuri şi aceste mijloace avură efectul lor ordinar. Ea trăia încă, inima-i bătea, dar nici un
semn de mişcare. Favoritul , văzând această stare desperată, înştiinţă pe comitele Stoltykow şi Besborodko şi pe alţii.
Fiecare în parte se grăbi a trimite un cuirier la Gatschina , unde se afla marele duce Paul. Cu toate acestea familia
imperială şi restul palatului nu cunoştea starea împărătesei. Însă, aceia pe cari întâmplarea sau postul lor [î ]i făcuse
să vadă această stare se grăbiră a anunţa evenimentul familielor şi amicilor, căci moartea împărătesei era privită