Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

când egalitatea a dat banului o însemnătate pe care n-o avea înainte, de când munca, măsurată înainte după norme
tradiţionale şi bazată pe o perpetuă reciprocitate de îndatoriri, a devenit o marfă care se cumpără în piaţă ca oricare alta.
În urma concurenţei libere şi universale putinţa de-a se produce mai ieften o serie de obiecte în cine ştie ce colţ al
pământului primejduieşte la un moment dat milioane de existenţe în alt colţ al pământului ; fluctuaţiunile preţului
muncei zilnice ia lucrătorului orice siguranţă, orice încredere în ocupaţiunea lui.
Nu e dar de mirare daca mişcarea socială, cu aberaţiunile ei politice, e atât de profundă şi de primejdioasă,
pentru că fondul ei e economic. Cine va urmări bine firul istoriei va observa că toate reformele şi revoluţiile numite
politice au o origine socială, că războaiele au cauze economice, că naşterea sau stingerea religiunilor chiar stă în
legătură cu motive economice.
În vederea dar a măsurilor propuse de Germania pentru suprimarea mişcărilor socialiste , cari în Rusia au forma
specială a nihilismului, nu se vor uita fără îndoială cauzele asupra fenomenelor, căci ideile politice eronate, deşi există
pretutindenea, nu prind rădăcină şi nu au vigoare decât acolo unde cauzele economice le dau un teren priincios .
Asupra cestiunii măsurilor comune de luat în contra mişcărilor socialiste „Journal des debats" se esprimă în
modul următor:
Propunerea Windhorst asupra regicidului şi estradiţiunii asasinilor politici a fost prezentată luni în Reichstag... În
tânărul regat al României s-au prezentat în Senat un proiect de lege din iniţiativa parlamentară ce stipulează espulsiunea străinilor
cari ar compromite interesele statului. Există, se vede, într-o parte a Europei o mişcare vie de reprobaţiune în contra regicizilor şi
revoluţionarilor cari abuzează de dreptul de azil pentru a propaga asasinatul politic. Ici mişcarea se manifestă prin proiecte de
legi specioase , dincolo prin urmărirea jurnalelor, dar nu e încă cestiune de-a propune ferm o ligă internaţională contra
revoluţionarilor cosmopoliţi . Această propunere se va produce poate şi s-a anunţat că cancelarul Imperiului german are de gând
a lua iniţiativa. Daca noutatea aceasta se va confirma, statele solicitate de-a intra în Sfânta Alianţă de la 1881 se vor putea întreba
daca legile lor le înarmează îndeajuns în contra apostolilor asasinatului; dar consimţi-vor ele a colabora la redacţiunea unui
nou drept public european şi a-l lăsa să se aplice la ele numai pentru că Germania e bântuită de socialism şi Rusia minată de
nihilism
Iată întrebarea gravă a foii franceze, care merită toată atenţia. Daca cauzele interne şi locale ale propagării
ideilor revoluţionare vor rămâne permanente , legi speciale aplicate în ţări unde acele cauze nu există nu vor folosi mult
în contra mişcării.
[27 martie 1881]
MOARTEA ÎN DINASTIA RUSĂ
Dinastia Holstein - gottorp este o familie tragică, mai tot aşa de fatală ca şi familia Atrizilor . Misterioasă sau
sângeroasă , moartea se manifestă aci prin lovituri cari pun în mirare minţile. Totuşi această familie este glorioasă, căci, pe lângă
prinţi mai mult ca mediocri , ca Petru III şi Paul I, ea numără, patru suverani cari vor ocupa un mare loc în istorie, deoarece, prin
actele lor, au meritat stima naţiunii ruseşti şi a Europei întregi; aceştia sunt Caterina II, Nicolae I şi nenorocitul Alexandru II, care
căzu sub bombele nihiliştilor.
Se ştie că la moartea împărătesei Elisabeta, întâmplată la 25 decembrie 1761, dinastia Romanoff, fundată la 1613 de către
Mihail III şi stinsă de curând , fu definitiv înlocuită printr-o dinastie nouă. Nepotul împărătesei, prinţul de Holstein - gottorp , pe
care-l adoptase , îi succedă sub numele de Petru III. Crescut în Germania, adorator al lui Fridiric cel Mare, noul împărat întâlni
îndată o mare ostilitate în nobilimea armatei,
singurul corp ce forma pe atunci naţiunea şi societatea rusă. El era violent de caracter, dar, ceea ce displăcea mai
mult ruşilor, el n-avea confienţă decât în germani, din cari îşi forma garda sa particulară . Ce e mai mult, el voia să
îmbrace pe soldaţii ruşi după moda prusiană şi vechiul partid militar vedea într-însul un inamic. Afară d-asta el
succeda unei suverane a cărei domnie fusese relativ dulce şi el se anunţa ca un tiran excesiv şi capricios . Nici nu se
făcuseră încă ultimele onoruri pentru Elisabeta şi deja se conspira în contra lui Petru III şi moartea lui era oarecum
decisă . Petru III era căsătorit cu Sofia augusta Frederica de Anhalt - zerbst , care în urmă a domnit sub numele de
Caterina II şi pe care istoria a numit-o ,,Mare". Această princesă, una din cele mai frumoase persoane ale Curţii