IDENTITATEA CULTURALĂ A TUTUROR ROMÂNILOR

Vica ÞUÞURMAN
IDENTITATEA CULTURALÃ
A TUTUROR ROMÂNILOR
Acesta este titlul Congresului internaþional desfãºurat
la Timiºoara, în perioada 10-12 octombrie 2008,
organizat de cãtre Asociaþia ,,Astra Românã” pentru
Banat-Porþile de Fier ºi românii de pretutindeni, ajuns la a XVIIa
ediþie. La Congres au participat reprezentanþi din România,
Albania, Serbia, Bulgaria, Basarabia ºi Bucovina. Din partea
Despãrþãmîntului ASTRA ,,Mihail Kogãlniceanu” Iaºi a participat
o delegaþie formatã din doamna Areta Moºu preºedintã,
liceanul Ionuþ Varanciuc ºi subsemnata.
Sîmbãtã, 11 octombrie, la ora 9, Aula Magna de la
Universitatea de Vest fremãta deja. Se deschidea expoziþia de
cãrþi. Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a binecuvîntat
participanþii ºi a rostit cuvîntul de deschidere. Domnul Sandu
Timoc, secretarul general ,,Astra Românã” Timiºoara, i-a
rememorat pe astriºtii care nu mai sînt printre noi.
Au urmat comunicãrile în plen. Indiferent de pe ce meleaguri
veneau, majoritatea vorbitorilor îºi începeau discursul cu trei
cuvinte parcã magice pentru toþi: fraþi ºi surori români. Am aflat
de la domnul prof. Nicola Pipa din Corcea, Albania, cã pînã în
1958 funcþionau ºcoli în limba românã. Salariile profesorilor, preoþilor
ºi ale oamenilor de serviciu erau plãtite de guvernul român.
Astãzi, însã... Domnul profesor a mai amintit de existenþa, în
România, a Asociaþiei Macedo-românã ºi de bursele pe care
Ministerul Educaþiei le acordã copiilor vorbitori de limba românã.
Din Bulgaria au participat 40 de români. Au transmis mesajul
confraþilor ºi au mulþumit gazdelor cã au oferit posibilitatea
românilor din afara graniþelor sã se uneascã într-un for atît de
înalt, unde pot aduce la cunoºtinþã problemele existenþiale.
Domnul Vasile Negru din Basarabia a amintit de bucuria
realizãrii Unirii cu þara, în urmã cu 90 de ani. Acum, însã,
Basarabia trece printr-o perioadã destul de grea. A rãmas izolatã
ºi crede cã ar trebui sã fie o problemã deschisã pentru România.
Mãrturie concretã, dupã cum a arãtat ºi domnul Ioniþã
Constantin, viceprimarul din Strãºeni, este faptul cã un grup de
40 de persoane nu a primit vizã pentru a participa la Congres.
Domnul Vasile Barbu din Uzdin, Serbia, un român dintre cei
mai autentici dupã nume, dupã gândire, dupã limba vorbitã, aratã,
în cuvântul sãu, cã ar trebui sã se facã mai mult pentru românii
din afara graniþelor. Doreºte rezultate mai concrete, materializate
în lucrãri care sã fie distribuite spre a fi studiate. Propune sã se
constituie un comitet director care sã reprezinte românii de pretutindeni
ºi care sã pregãteascã la cel mai înalt nivel acest
Congres.
Pãrintele Boian Alexandrovici este un preot tînãr din Valea
Timocului, dar care are de spus atît de multe despre locul unde
Dumnezeu a hãrãzit sã pãstoreascã. Vorbeºte ireproºabil limba
maternã, cu drag ºi cu speranþa cã va putea face mai multe în
Malainiþa, unde a reuºit sã ridice o bisericã cu hramul Sfinþilor
Arhangheli Mihail ºi Gavriil. Nu scapã prilejul sã mulþumeascã
încã o datã Mitropolitul Banatului, pãrintele Nicolae Corneanu,
care l-a ajutat ºi care i-a dãruit clopotul care cheamã la slujbã
românii pentru a învãþa cuvîntul lui Dumnezeu în limba maternã.
ªtefan Lupºici, preot din Banatul Sîrbesc, vine cu o
metaforã. Cu toate cã vorbeºte destul de greu româneºte, reuºeºte
sã se facã înþeles cã aduce ramura de mãslin ca semn al iubirii ºi
prieteniei din partea astriºtilor, care doresc unitate între români.
Doamna Areta Moºu, vicepreºedinta ASTREI, aratã importanþa
ºi rolul Asociaþiunii. Considerã cã este una dintre punþile
cele mai rezistente, care susþine limba, religia, cultura. Cu toate
cã lucrurile merg din ce în ce mai greu, filialele din þarã ºi din
Basarabia au reuºit sã colaboreze cu multe instituþii importante.
Doamna a vorbit ºi de cele trei publicaþii importante care apar la
Iaºi: ,,Revista Românã”, ,,Constelaþii ieºene”, o publicaþie a
tinerilor astriºti, ºi ,,Chronos. Revista de istorie”. Aceste publicaþii
sînt distribuite gratis. O altã problemã importantã la care se
referã este cea a vizelor. În încheiere, doamna Moºu transmite
mesajul astriºtilor din Herþa, care nu au putut sã ajungã la
Congres, impedimentul fiind tocmai vizele. Doreºte ca între
români sã existe mai multã comunicare. Numai aºa se pot
cunoaºte mai bine problemele ºi împreunã poate reuºim sã le
rezolvãm mai repede ºi mai uºor.
Doamna Anca Augusta este rectorul Universitãþii „Tibiscus”
din Timiºoara. Doamna colaboreazã foarte bine cu Asociaþiunea
Astra. A fost prezentã la Congres cu un material interesant, în
care s-a fãcut o retrospectivã a activitãþilor desfãºurate în þarã ºi
în afara graniþelor. Multe din aceste activitãþi au fost desfãºurate
56 Revista românã nr. 4 (54) / 2008

în parteneriat cu doamna Areta Moºu. S-au imortalizat pentu
urmaºi imagini cu cimitirul de la Þiganca, unde se gãsesc osemintele
românilor cãzuþi în lupte între Nistru ºi Prut, cimitir vizitat
ºi de Mareºalul I. Antonescu în timpul rãzboiului. Oare dintre
aleºii noºtri de astãzi a mers cineva sã depunã o coroanã, sã
aprindã o lumînare ºi sã dea un acatist pentru ei
Domnul Vasile Ilica transmite urãrile cele mai alese din
partea unor români din Cernãuþi. Veteran de rãzboi, cunoaºte
foarte bine greutãþile prin care au trecut românii din Ucraina. Cu
regret, însã, o spune cã nici astãzi nu o duc mai bine. De aceea ar
dori sã se facã propuneri cãtre guvern ca problemele românilor
din afara graniþelor sã fie cunoscute ºi rezolvate de cãtre forurile
europene.
În partea a doua a zilei, la ora 17, în Sala Filarmonica s-a
desfãºurat Festivalul de folclor al românilor de peste hotare, la
care au participat numeroºi artiºti amatori – din Timocul bulgãresc,
zona Vidinului, din Basarabia, din Timocul sîrbesc.
O surprizã pentru toþi a fost delegaþia ASTREI ,,Mihai
Eminescu” din Strãºeni – viceprimarul Constantin Ioniþã ºi doctorul
Vasile Suruceanu. Lor li s-a alãturat Tudor Ungureanu, cel
care a reprezentat Fundaþia Culturalã Cãpriana. Ei le-au dãruit
românilor din Timocul sîrbesc portretul poetului nostru naþional,
M. Eminescu.
Au urmat reprezentanþii din Timocul sîrbesc cu un grup vocal
din Cîmpia Negotinului, cu soliºti vocali ºi soliºti instrumentiºti.
Un moment emoþionant a fost cînd domnul Sandu Timoc, în
vîrstã de 93 de ani, s-a prins în horã cu consãtenii lui. Multe
familii din Timoc ºi-au exprimat dorinþa de a-ºi aduce copiii la
studii în România. La sfîrºit domnul Timoc a concluzionat:
,,Calea mîntuirii noastre este înþelegerea”.
Duminicã, 12 octombrie, la ora 9, au început lucrãrile ºtiinþifice
la cele patru secþiuni: I – istorie, II – literaturã, folclor ºi
etnografie, III – drept ºi politologie, IV – culturã, învãþãmînt,
religie. Au susþinut lucrãri persoane din cele mai diverse categorii
sociale: preoþi, învãþãtori, profesori, doctori, muzicologi, publiciºti,
cercetãtori. Unul dintre subiectele pe care s-a pus accent a
fost conºtiinþa unitãþii de neam la românii de pretutindeni.
Domnul profesor Nicola Pipa a argumentat cu exemple concrete
cã graiul macedo-român nu se deosebeºte de graiul daco-român.
Deci românii macedoneni sunt fraþi buni cu românii, cu aromânii
sau vlahii, cum îi mai numesc grecii.
Aºadar, Asociaþiunea ASTRA prin activitãþile pe care le
organizeazã, uneºte românii din Albania pînã la Cernãuþi, de la
Nistru ºi pînã dincolo de Tisa. ªi toþi ne înþelegem, indiferent cîte
graniþe convenþionale ar hotãrî cei mari. Limba românã nu
cunoaºte graniþe.
Emilia BUCUR
EMOÞIE VIE
Am reuºit sã ajung la trenul de Bucureºti Nord-Tîrgu-
Mureº exact în ultima clipã. Þinusem morþiº sã plec de
la serviciu într-o micã vacanþã. Aºa o înþeleg de fapt
cei care considerã cã timpul liber pentru toþi e la fel, cã poate fi
petrecut la fel, uneori pierzîndu-l pe fleacuri zilnice, omeneºti.
Nu am mai fost pînã atunci într-o tabãrã literarã ºi, dintre
numeroasele concursuri la care am participat ºi am cîºtigat, niciodatã
premiul nu a fost o tabãrã de creaþie (care la drept vorbind este
mai valoroasã decît o sumã de bani, ºi spiritual ºi material). Ideea
de a petrece cîteva zile într-un mediu cultural m-a atras cel mai
mult. ªtiam cã mã va apropia ºi mai mult de poezie, într-o perioadã
în care facultatea ºi serviciul e imposibil sã nu te îndepãrteze încet
dar sigur de lumea liricii. Apoi am descoperit cã vor merge acolo
ºi trei fete pe care le ºtiam de la alte concursuri unde am fost laureate:
Andreea Despina Popovici, Lavinia Alexa ºi Irina Roxana
Georgescu. De altfel mã aºteptam sã fie unele dintre ele sau chiar
toate cîºtigãtoare, pentru cã fac parte din generaþia tînãrã de poeþi
despre care peste ani se va auzi cu siguranþã.
La Tîrgu-Mureº am mai fost în vizitã anul trecut, tot cu prilejul
unui concurs naþional de poezie, însã nu am avut timpul ºi
ocazia sã îl vizitez. În acest oraº am avut cazarea la internatul
Liceului pedagogic Mihai Eminescu. De aceastã datã am avut
ocazia din plin sã vizitez oraºul ºi sã-i cunosc ºi istoria. Ne-a
însoþit în incursiunile noastre dl Judea, care a avut grijã ca fiecare
dintre noi sã plecãm acasã cu o parte din istoria locurilor în suflet.
Mã gîndeam cu întristare cã oamenii care chiar au trãit adevãratele
momente ale istoriei acum sînt în vîrstã, ca ºi bunicul meu, ºi el
veteran de rãzboi, ºi cã aceste amintiri, dacã nu le ascultãm ºi nu le
cultivãm cu grijã, se pot pierde odatã cu trecerea timpului. Istoria
e cu atît mai captivantã cu cît e ascultatã, mai degrabã decît cititã.
Atunci cînd vizitezi pur ºi simplu un oraº, sînt imagini care te
impresioneazã, dar sînt imagini goale, ele nu sînt susþinute ºi de
istoria lor, de legende, de mituri, care le fac mult mai frumoase ºi
mai rezistente în timp în memoria noastrã. Faptul cã am avut alãturi
de noi un om care ne-a spus istoria locurilor m-a ajutat mult sã
Revista românã nr. 4 (54) / 2008
pãtrund în culoarea unor timpuri ºi sã privesc monumentele ºi din
prisma istoriei, nu doar din cea vizualã.
A fost impresionant sã vãd la Oarba de Mureº cruci de piatrã,
gîndindu-mã cã de fapt fiecare este reprezentarea unui om, sau
chiar a mai multora, cã respiraþia, gîndurile, visele unui om stau
acum ascunse sub o cruce de piatrã. E greu sã-þi imaginezi acum cã
pe dealurile din jurul cimitirului, în care odihnesc eroii din Cel deal
doilea Rãzboi Mondial, în urmã cu ani buni de zile curgea sînge,
erau tranºee ºi haos. Acum era o liniºte deplinã, pînã ºi sunetul
insectelor mi se pãrea strident. Mã adînceam în liniºtea locurilor ºi
devenea tot mai greu sã cred cã întinderile alea de verde crud
ascund sub ele un rãzboi care pãrea mai lung decît viaþa.
La Tîrnãveni iubitorii culturii erau deja pregãtiþi pentru venirea
noastrã ºi ne-au întîmpinat cu masa plinã de cãrþi, cu activitãþile lor
literare de peste an. Primarul localitãþii a promis mai mult sprijin
pe viitor pentru culturã, pentru literaturã, pentru cei care îºi dedicã
timpul artei cuvîntului. Ar fi frumos pentru noi, poeþii, sã auzim
mai des asta de la mai mulþi politicieni ºi lideri de opinie, pentru cã
astfel statutul poetului într-o lume a perisabilului ar fi mai sigurã.
În oraºul Sighiºoara am pãtruns într-un aºezãmînt unde cei
care au nevoie de ajutor la bãtrîneþe pe parcursul zilei îl pot avea.
Acolo preotul Florin uitã de fuga oamenilor dupã beneficii materiale
uriaºe, de afaceri, ºi are grijã de cîþiva bãtrîni care, ajunºi la
vîrsta senectuþii, nu au pe cineva care sã le poarte de grija
bãtrîneþilor. E o bucurie sã vezi cã într-o lume în care, în majoritatea
societãþilor, lupta se dã între timp, bani ºi tehnologie, sînt
oameni care se rup de cotidian ºi de rãtãciri ºi au grijã de sufletul
lor ºi de al altora. În Sighiºoara, da, existã oameni care iubesc
poezia, care petrec ore în ºir la cenaclul Bibliotecii Municipale, ºi
asta am vãzut. Într-un oraº turistic, unde aproape fiecare colþ de
clãdire atrage privirile prin aerul medieval, sînt oameni care lasã
deoparte grijile zilnice ºi tumultul unui oraº aglomerat în perioada
concediilor ºi a vacanþelor ºi scriu. Scriu poezie bunã, de suflet. În
sala Bibliotecii Municipale, d-na Areta Moºu ne-a vorbit despre
realizãrile Astrei, despre proiectele de viitor ºi despre cum românii
57

de pe alte meleaguri au posibilitatea de a se întîlni toþi la un loc cu
ocazia sãrbãtorii limbii române, cu prilejul poeziei sau al folclorului.
De altfel ºi acum am avut ocazia de a întîlni elevi talentaþi din
Republica Moldova, care au fost ºi ei laureaþi ai Festivalului. Mai
existã în þarã concursuri care sprijinã tinerii talentaþi din Republica
Moldova ºi nu uitã cã ei scriu ºi gîndesc în aceeaºi limbã ca ºi noi.
Vizitarea cetãþii Sighiºoara era demult un punct pe lista mea de
vacanþã dar am impresia cã adesea sîntem mai atraºi de frumuseþile
exterioare þãrii ºi mai degrabã am trece hotarul spre Occident decît
în propria þarã... Nu ºtiu de ce. Probabil pentru cã ºtim cã e þara
noastrã ºi am putea oricînd sã ne urcãm în maºinã sau tren spre a
vizita. ªtiam cã într-o zi ceea ce vedeam atunci la cetate mã va
inspira cîndva în poezie, cã acele imagini vor reveni cîndva în imediatul
gîndirii ºi îºi vor lãsa amprenta asupra scrisului.
La Reghin am fost anul trecut, însã nu ºtiam cã printre cãsuþe,
spre marginea oraºului, este un muzeu ce adãposteºte costume
populare ºi uneltele cu care strãbunicii ºi bunicii celor din acele
zone îºi ajutau traiul zilnic în casã. Nu prea departe de muzeu se
aflã o bisericuþã veche, chiar foarte veche, adusã de iobagii din
Transilvania tocmai din Moldova. ªi aici era un pãstor al
sufletelor, un om cu frica ºi iubirea lui Dumnezeu, care ocrotea
sufletele enoriaºilor ºi purta mai departe cuvîntul lui Dumnezeu.
De altfel, în toatã aceastã tabãrã am întîlnit oameni care îºi dedicã
puþin din viaþã ºi iubirii pentru oameni, cum este preotul Florin,
pentru culturã, cum este d-na Areta Moºu ºi cei care ne-au întîmpinat
pe unde am poposit, sau pentru istorie, cum e d-l Judea.
Am încheiat frumos periplul nostru prin lumea poeziei, a
oamenilor de culturã ºi a iubitorilor de frumos, într-un loc unde se
face artã, ce-i drept o altfel de artã decît cele cunoscute: arta viorilor
de colecþie, aº spune. Viorile pictate manual sînt într-adevãr o
artã vie, care acapareazã privirea ºi fascineazã. Combinaþia dintre
douã arte, muzica ºi pictura, este într-adevãr rãpitoare pe o singurã
vioarã, care poate va merge departe spre America sau Japonia, aºa
cum ºi eu pe 10 septembrie de dimineaþã plecam departe de
locurile acestea din inima Ardealului, plecam spre cel mai aglomerat
oraº al þãrii...
Despãrþãmîntul Astra „Mihail Kogãlniceanu” aduce sincere mulþumiri urmãtoarelor instituþii ºi persoane, care au contribuit la
reuºita programului Veronica Micle, ediþia 2008: Lazãr Lãdariu, Preºedintele Despãrþãmîntului Central Mureº; Ionel Covrig,
Preºedintele Despãrþãmîntului „Gh. Oprean” Tîrnãveni; Marin ªara, Preºedintele Despãrþãmîntului „Eugen Nicoarã” Reghin;
Primãria Tg. Mureº; Consiliul Judeþean Tg. Mureº; Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” Tg. Mureº; Primãria Tîrnãveni; Protopop
Ovidiu Dan, Protopopiatul Ortodox Sighiºoara; Biblioteca Municipalã „Zaharia Boiu” Sighiºoara; GLIGA Companies – Luthier
Vasile Gliga – Handmade String Instruments; Vasile Luca, corespondent „Cuvîntul liber” Tg. Mureº.
CAMERA 8
Ideea unui „concurs de poezie” mi s-a pãrut întotdeauna în
afara principiilor mele literare, la o vîrstã la care sînt
„tradiþionalist ºi avangardist deopotrivã”, dar mai ales idealist.
Autoironia cu care am ales sã încep nu este tocmai sincerã,
pentru cã ºi acum mã bîntuie aceleaºi idei. Pe fondul acestor sentimente,
am participat la primul meu concurs de creaþie literarã,
„Veronica Micle”, atît în urma sugestiilor unui bun prieten care a
participat în anii trecuþi, cît ºi dintr-o pornire pe care cu greu miam
explicat-o în urmãtoarele douã, trei zile dupã ce am trimis
plicul. Cred cã ideea unei tabare literare a compensat aceste prejudecãþi.
În cele ºase zile pe care le-am petrecut (ºi îmi asum toate conotaþiile
acestui verb atît de sugestiv în limba românã) în tabãrã nu am
avut nici un moment senzaþia unei competiþii, faþã de care am atîta
repulsie (!) cînd vine vorba de poezie, iar în ceilalþi participanþi nu am
gãsit nicidecum „adversarii” pe care îi presupune un concurs. Din
aceste motive „Veronica Micle” nu a fost numai un concurs de creaþie
literarã. Jurizarea a reprezentat un barometru valoric care ne-a dat o
imagine obiectivã despre poeziile noastre ºi modul cum sînt receptate
de un cititor avizat. Iar faptul cã am avut ocazia sã citim în faþa unui
public mi-a oferit o altã dimensiune a poemelor mele, pe care nu am
bãnuit-o pînã în acele momente.
Tîrgu Mureº a fost un oraº primitor din toate punctele de vedere,
iar locurile sale îmi aparþin în aceeaºi mãsurã în care le-am aparþinut.
Organizatorii ne-au oferit confortul unei întîlniri cu adevãrat poetice,
cu vizitarea oraºelor Tîrnãveni, Sighiºoara ºi Reghin, dar ºi cu un
timp liber despre care am sã scriu în continuare.
Întîlnirile din camera 8 au început din prima searã, în care ne-am
citit poemele fãrã sã ne mãsurãm versurile, ascultîndu-ne dintr-o
agreabilã stare de comuniune ridicatã imediat în jurul nostru. Seara a
continuat într-o ceainãrie amenajatã pe teme budiste, în care „mirodeniile
femeilor”, „armonie” sau „ceaiul alb de munte” ºi muzica
trance parcã au legat între noi gustul zilelor (ºi mai ales al serilor) ce
Gabriel NEDELEA
aveau sa urmeze. A doua zi am citit în „Sala oglinzilor” (un nume
cum nu se poate mai potrivit pentru acele momente) din Palatul
Culturii, o clãdire care avea sã rãmînã în mine ºi sã creascã (sper)
pînã va deveni cuvinte. Am vizitat oraºul împreunã cu organizatorii,
care ni l-au deschis într-un mod anume. Seara a fost în aceeaºi notã
cu cea precedentã.
În ziua a treia am vizitat Tîrnãveniul, unde am avut ocazia sã-i
ascultãm ºi sã-i cunoaºtem pe poeþii locali. Dar seara avea sã fie cu
totul specialã în camera 8 de la primul etaj, din capãtul culoarului. A
început însã în aceeaºi ceainãrie, cu alte licori ºi ritmuri care aveau sã
fie numai cîteva ore mai tîrziu în versurile noastre. Jocurile literare
care au urmat pînã la ore tîrzii pentru veghe, dar potrivite pentru visat
ºi poezie, au dat drumul la o seamã de versuri pe care cinci dintre noi
le-am citit a doua zi la Sighiºoara. Îmi aduc aminte de „noi ºi voi/
picaþi/ de unde nu trebuie” ºi de eul „speriat de duhovniceasca din
mine” sau de „numele tãu/ scãpat de la nebuni”.
În Sighiºoara am gãsit locurile care pentru mine se ascundeau în
acest nume cu un iz medieval, din care numai bãnuiam oraºul vechi
pe care mi-l imaginasem în atîtea feluri. Am citit alãturi de poetele
din pãrþile locului, în biblioteca localã. La întoarcerea în Tîrgu Mureº
am hotãrît sa nu mai ieºim în seara aceea ºi sã rãmînem în camerã.
Dar aceste relatãri cuprind prea puþin din intimitatea serilor din
camera 8, versurile noastre de atunci sînt mult mai aproape de
stãrile ºi de jocurile pe care le-am avut: „M-am travestit în tata”
sau „bãrbãþia mea stã în ciocolata cu cãpºuni/ ªi ce bãrbãþie!” ºi
„întoarce ºi obrazul celãlalt/ cînd mã gîndesc la tine”. Un grup fãrã
vîrstã, ale cãrui nume, dacã le-aº fi enumerat, ar fi pierdut din
intimitatea comuniunii noastre din acel timp care va rãmîne la fel
de aproape întotdeauna.
Premierea din oraºul viorilor, Reghin, m-a fãcut sã conºtientizez
cã aceastã întîlnire a fost posibilã numai în urma unui concurs, iar cei
prezenþi am fost acolo în urma unor criterii.
P.S.: O sugestie pentru numele volumului: Poeme cum se cade.
58 Revista românã nr. 4 (54) / 2008