Zi de informare la Parlamentul European - Societatea de Scleroza ...

Colþul lui Bogdan
Rezumat
Pun pariu că orice cititor al articolului crede că
SM înseamnă scleroză multiplă. . . Ei bine, nu!
1. . . . Dar aşa sunt românii învăţaţi de mici, să
pună răul în faţă. . . Vezi abrevierea „SM” şi gata,
te gândeşti la ce poate fi mai neplăcut. . . care, vă
întreb, e cel mai neplăcut lucru cu sigla asta . . . Însă
eu vreau ca, în titlul meu, SM să însemne altceva –
sunt doar autorul articolului, nu Poate înseamnă. .
. ia să vedem. . . Sărbători Minunate!
O iarnã cu SM
Lorin Bogdan Popescu
O iarnă cu alt soi de SM nici nu e posibil, lăsaţimă
să vă anunţ. Tocmai m-am întors de la Buşteni,
frumoasa noastră staţiune de iarnă; ziceam: tocmai
m-am întors, pentru că n-am putut să particip la un
soi de conferinţă organizat acolo şi ziceam: n-am putut
să particip, pentru că oraşul Buşteni (o fi oraş),
cu toate vilele şi cabanele lui, este ne-accesibilizat
pentru persoanele cu un soi de handicap. . . eu mă
deplasez folosind un cărucior (termen tehnic: fotoliu
rulant), iar întreg Buşteniul e plin de trepte, denivelări
(doar e la munte, nu), borduri, praguri; vilele
nu au, în general, rampe sau, dacă au, au numai la
intrare (după aia: trepte, scări, borduri, praguri. . . )
sau, şi mai rău, au rampe care nu respectă condiţiile
de înclinare maximă pe care trebuie să le satisfacă
rampele (înclinare maxim – 13°, altfel îmi trebuie 2
cai-putere ca s-o urc. . . şi de unde să fac eu rost de
cai). Uşile nu sunt suficient de largi (nu poţi trece
cu căruciorul), holurile nu sunt suficient de generoase
(nu îl poţi întoarce), camerele sunt meschine
(a trebuit să îmi las „fotoliul” la uşă), pe WC stai
numai dacă te strecori sub chiuvetă. . .
2. . . . Şi întreaga Românie e aşa! Parcă nu urma,
vreodată, să existe locuitori ai ei care să se deplaseze
în „fotolii rulante”. . . Asta e o ţară fără handicapaţi,
dom’le, cântă şi Tudor Gheorghe: Acolo unde-s
‚nalţi stejari/şi ca stejarii înalţii cresc/flăcăi cu piep-
turile tari/etc. (versuri de I. Neniţescu), de te trec şi
lacrimile. . . mai ales dacă te gândeşti ce or fi făcând
oamenii ăştia cu piepturile tari cu handicapaţii lor
(Vă spun eu: îi lasă să piară în fotoliile rulante! O
ţară ne-accesibilizată. . . ) Triste sărbători, privind
din unghiul ăsta, iar dacă ai ghinionul să locuieşti
într-un oraş ca Buşteni. . . .
Aşa că ia să privim din alt unghi! Ia, ca să avem
şi noi nişte sărbători ca lumea, să ne închipuim că
o să reuşim să facem să fie bine şi că noi suntem
„generaţia de sacrificiu”: strănepoţii noştri “dizabilitaţi”
ne vor recunoaşte meritele! Asta, desigur,
dacă reuşim să accesibilizăm România. . .
COLUMNA Nr. 4 octombrie - decembrie 2008
25