Zi de informare la Parlamentul European - Societatea de Scleroza ...

Info news
ficăm în unele cazuri care ar fi cauza declanşatoare
a anumitor probleme şi, la un moment dat, chiar să
puteţi fi ajutaţi în mod practic.
Pentru că suntem deschişi la sugestii şi pentru că
ne dorim să oferim servicii profesionale, contribuţia
dumneavoastră este esenţială. De aceea, vă invităm
să împărtăşiţi cu noi impresiile dumneavoastră legate
de serviciul Help Line: opinii, sugestii, recomandări...toate
sunt binevenite!
Până la o nouă ediţie a revistei Columna, vă doresc
din inimă să aveţi parte de Sărbători binecuvântate
alături de cei dragi!
Medicina modernã nu se poate practica „din auzite”, ci numai „pe baze ºtiinþifice
sigure”
Ozonoterapia
Conf. Univ. Dr. Rodica Bãlaºa
Ozonul a fost descoperit şi numit astfel de către
Schonbein în anul 1839. Ozonul este un gaz format
din 3 atomi de oxigen (O3) cu o structură ciclică.
Generatorul medical de O3 utilizează oxigen (O2)
pur trecut printr-un gradient electric de mare voltaj
în conformitate cu reacţia 3O2 → 2O3. În medicină,
ozonul poate fi utilizat numai sub forma unui
amestec de minimum 95% O2 şi maximum 5%
O3. Ozonul este de 1,6 ori mai dens şi de 10 ori
mai solubil în apă decât oxigenul, fiind un foarte
puternic oxidant. De subliniat faptul că O3 este
un gaz instabil şi nu poate fi stocat, astfel încât
trebuie utilizat de îndată ce este produs. În plus,
O3 este un gaz controversat deoarece el este foarte
util în stratosferă prin absorbţia razelor ultraviolete
periculoase, însă este toxic în troposferă, mai ales
în amestec cu monoxidul de carbon şi bioxidul de
azot, aşa cum poate fi găsit în smog. Este clar că
utilizarea O3 în medicină trebuie să ţină seama
de: a) utilizarea unui generator performant de O3;
b) realizarea unei concentraţii precise de O3; c)
cunoaşterea dozei terapeutice optime.
În medicină, cea mai sigură şi eficace cale
de administrare a O3 este autohemoterapia ozonată,
cu sânge propriu al pacientului ozonat printr-o
tehnică specială, care se transfuzează de cele mai
multe ori intravenos în cantităţi în raport cu greutatea
corporală şi cu tipul de afecţiune.
Efectele experimentale demonstrate ale ozonoterapiei
sunt: a) stimulează producerea de celule
sanguine, de interferoni şi de interleukine; b) distruge
agenţii patogeni (bacterii, virusuri, fungi) şi
celulele neoplazice; c) oxidează plăcile ateromatoase
arteriale; d) produce vasodilataţie în vasele
periferice; e) stimulează sistemul imun; f) normalizează
procesele metabolice
celulare.
Calităţile experimentale enumerate
ale O3 l-au făcut utilizabil,
cu rezultate mai mult sau mai
puţin certe, ca terapie alternativă
sau adjuvantă în: a) infecţii grave
bacteriene, fungice sau virale
(hepatite, SIDA, septicemii, osteomielite,
etc.); b) boli cardio şi cerebrovasculare;
c) neoplasme chimiorezistente; d) gangrene ale
membrelor inferioare; e) arsuri sau răni grave suprainfectate;
f) boli autoimune (scleroza multiplă,
boala Crohn, artrite reumatoide, nefropatii, etc.);
g) boli neurodegenerative (boala Parkinson, boala
Alzheimer, demenţe, etc.).
Cu referire la scleroza multiplă rezultatele
sunt anecdotice şi se limitează, cel puţin până în
acest moment, la ameliorarea contracturii musculare
pe care o au pacienţii aflaţi într-o avansată
fază de boală. Încercările sunt multiple însă niciun
studiu ştiinţific nu a fost publicat într-o revistă de
specialitate de anvergură şi niciun ghid unanim acceptat
nu se referă la efectele favorabile terapeutice
ale ozonoterapiei în scleroza multiplă. Trebuie să
ţinem seama, nu în ultimul rând, de costurile mari
de producţie şi de tehnologia avansată de utilizare
ale O3 în condiţii de siguranţă maximă.
În concluzie, nicio afecţiune neurologică,
inclusiv scleroza multiplă, nu beneficiază în mod
cert de ozonoterapie, astfel încât ozonul nu se
utilizează în centrele medicale responsabile. De
subliniat faptul că medicina modernă nu se poate
practica „din auzite”, ci numai „pe baze ştiinţifice
sigure”.
COLUMNA Nr. 4 octombrie - decembrie 2008
23