Zi de informare la Parlamentul European - Societatea de Scleroza ...

More documents

Recommendations

Info

SM medical Noi soluþii în tratamentul pe termen lung al sclerozei multiple Alemtuzumab-ul scade foarte mult progresia bolii 16 Dacă până în urmă cu circa 20 de ani nu se cunoştea nici o soluţie terapeutică cu eficacitate pe termen lung, evoluţia atât a cunoaşterii mult mai în profunzime a mecanismelor sclerozei multiple, cât şi evoluţia tehnologică care au permis pe de o parte apariţia unor medicamente cu efecte biologice mult mai eficiente, iar pe de altă parte creşterea sensibilităţii şi specificităţii diagnosticului de scleroză multiplă şi urmărirea in vivo prin metode non-invazive a evoluţiei leziunilor a deschis perspective terapeutice nebănuite înainte. O primă generaţie de medicamente sunt cele folosite în prezent, cunoscute ca imunomodulatoare şi imunosupresoare, modificatoare ale evoluţiei bolii, indicate în formele cu recăderi şi remisiuni ale sclerozei multiple, în sindromul clinic izolat şi în situaţii particulare mai limitate, în forme secundar progresive ale sclerozei multiple: ne referim aici, la diferite formule de interferon beta, la glatiramer acetat şi la mitoxantronă. În a doua generaţie au apărut anticorpii monoclonali care practic blochează prin legarea unor antigene specifice, interacţiunea între limfocitele sensibilizate, provenite din circulaţia sistemică şi bariera hematoencefalică, împiedicând astfel interacţiunea lor cu ţesutul nervos. Primul medicament aprobat din această clasă şi care astăzi începe să fie folosit în mod curent în practica clinică este Natalizumab-ul, şi sunt în dezvoltare, deocamdată în stadiul de studii clinice – unele în faze foarte avansate, şi o serie de alte molecule de acest fel, între care Alemtuzumab-ul. O a treia categorie de medicamente aflate în stadii avansate de dezvoltate, în studii clinice, sunt imunomodulatoarele orale, care probabil că în următorii ani vor conduce la o schimbare de-a dreptul spectaculoasă în strategiile terapeutice pe termen lung ale acestei afecţiuni. Din păcate, cu toate aceste progrese, niciunul dintre aceste medicamente cunoscute până în prezent nu vindecă boala, dar îi ameliorează uneori spectaculos evoluţia, şi toate pot avea efecte secundare (de obicei minore şi tolerabile, dar în cazuri individuale pot fi serioase şi grave; de aceea trebuie ca iniţierea unui astfel de tratament să se facă doar după o evaluare extrem de riguroasă de către medicul specialist neurolog cu experienţă în domeniul sclerozei multiple, a raportului beneficiu/risc în cazul fiecărui bolnav, şi supraveghere medicală riguroasă pe toată durata tratamentului, care de obicei este de foarte lungă durată, de ordinul unui mare număr de ani). Dincolo de aceste aspecte, trebuie subliniat că, în prezent, toate aceste medicamente, deja utilizate şi în dezvoltare, se adresează doar formei cu recăderi şi remisiuni şi nu formei primar progresive a sclerozei multiple, pentru care progresele terapeutice sunt mult mai modeste. În acelaşi timp trebuie subliniat că eficacitatea medicamentelor cunoscute în prezent se datorează în principal acţiunilor imunomodulatoare/imunosupresoare şi antiinflamatoare, în timp ce, pentru componenta neurodegenerativă a bolii, nu avem în prezent la dispoziţie nici un medicament cu acţiune certă neuroprotectoare. Cu COLUMNA Nr. 4 octombrie - decembrie 2008 Prof. Dr. Ovidiu Bãjenaru - ªeful Catedrei ºi Clinicii de Neurologie Spitalul Universitar de Urgenþã Bucureºti, UMF „Carol Davila” Bucureºti toate acestea, este prosibil ca, indirect, unele dintre aceste medicamente deja utilizate să aibă şi efecte neuroprotectoare (aşa cum sugerează studiile experimentale pe modele animale şi date indirecte de laborator). Mai mult decât atât, unele dintre medicamente aflate în stadii avansate de studii clinice (atât din categoria medicamentelor orale, cât şi dintre anticorpii monoclonali) par să aibă şi efecte neuroprotectoare mai evidente, dar pentru care nu există încă certitudini clinice. Alemtuzumab-ul face parte din categoria anticorpilor monoclonali care blochează o proteină (CD52) aflată pe suprafaţa limfocitelor mature şi monocitelor, aflat în studii clinice de faza III pentru tratamentul formelor recurent remisive de scleroză multiplă. În aceste studii medicamentul a demonstrat în general o eficacitate remarcabilă, dar au apărut o serie de probleme legate de profilul său de siguranţă datorită unor reacţii adverse uneori importante (legate de tulburări ale funcţiilor trombocitare, tiroidiene şi favorizarea unor infecţii). Datorită acestor posibile reacţii secundare, în special cele tiroidiene şi cele legate de disfuncţia trombocitară, cu riscul apariţiei unor hemoragii, Alemtuzumab-ul va fi, atunci când se va introduce în practică clinica curentă, un medicament de linia a II-a deocamdată, deşi eficacitatea sa este mult mai semnificativă decât a interferonului beta 1a (faţă de care a fost comparat în studiile clinice). Utilizarea sa va presupune de asemenea o selectare a pacienţilor cu risc mai mic de a dezvolta reacţii tiroidiene autoimune şi purpura tronbocitopenica, precum şi o monitorizare atentă a acestora pe toată durata tratamentului. Într-un studiu recent publicat în una dintre cele mai prestigioase reviste medicale din lume (New England Journal of Medicine) s-a arătat că Alemtuzumab-ul scade foarte mult progresia bolii dacă este instituit în stadiile precoce de scleroză multiplă recurent remisivă, dar ceea ce este cu adevărat remarcabil este faptul că a determinat reversibilitatea semnificativă a dizabilităţii cauzate de boală – aducând noi speranţe în acest sens. Dar şi în concluziile acestui studiu, autorii atrag atenţia asupra riscului (mic, dar de importanţă majoră când apare) de purpura trombocitopenică severă cu risc de hemoragie uneori fatală. De asemenea, se trage atenţia că acest studiu nu poate da răspunsuri privind alte efecte secundare mai rare. În concluzie, Alemtuzumab-ul este demonstrat ca un medicament foarte eficient în scleroza multiplă recurent remisivă, mai ales în stadiile precoce de boală, cu potenţial de a induce reversibilitatea semnificativă a dizabilităţii neurologice, dar cu riscul unor reacţii secundare care, deşi apar rar (ca şi în cazul altor anticorpi monoclonali umani folosiţi în tratamentul sclerozei multiple, ca Natalizumab-ul) pot fi severe, în acest caz riscul major fiind acela al unor complicaţii hemoragice grave prin purpura trombocitopenica autoimună şi al disfuncţiei tiroidiene autoimune.
Obiectivele tratamentului kinetic în scleroza multiplã Lect. univ. drd. Valentin Serac - Universitatea din Oradea SM medical Se ştie în prezent că dincolo de tratamentul medicamentos, care este poate cel mai important în terapia sclerozei multiple, kinetoterapia rămâ- ne una dintre modalităţile de abordare care permit conservarea rezultatelor obţinute în urma aplicării celui dintâi. Bineînţeles că putem vorbi aici despre un obiectiv general care include câteva alte obiective specifice. Obiectivul general cel mai important în kinetoterapia sclerozei multiple îl constituie menţinerea pe o perioadă cât mai îndelungată de timp a independenţei funcţionale prin profilaxia sechelelor şi corectarea deformaţiilor instalate. Dacă detaliem puţin, obiectivele tratamentului kinetic ar fi următoarele: Îmbunătăţirea coordonării, controlului motor şi a echilibrului. Kinetoterapeutul trebuie să ia în considerare două părţi importante ale controlului mişcării: controlul mişcării capului şi a axei corpului şi controlul mişcării centurilor membrelor faţă de axa corpului. Una dintre problemele majore la pacienţii cu SM o reprezintă diferitele tipuri de ataxii, care trebuie abordate în mod diferit, în funcţie de cauza care a dus la apariţia lor. Acest gen de exerciţii trebuie să aibă cea mai mare pondere în tratamentul unui pacient cu această afecţiune. Scăderea spasticităţii, care înseamnă de fapt relaxarea musculaturii spastice, se poate realiza prin administrarea de medicamente sau prin tehnici specifice kinetoterapiei. Grupele musculare care prezintă frecvent spasticitate în SM sunt următoarele: flexorii şi aductorii şoldului, flexorii genunchiului, flexorii trunchiului, flexorii plantari. Întinderea flexorilor trunchiului se poate realiza cel mai eficient prin decubit dorsal pe un pat înclinat, poziţie care realizează totodată şi întinderea flexorilor şoldului, atunci când partea posterioară a coapsei este în contact cu patul. Una dintre cele mai mari şi frecvente probleme la mers o ridică spasticitatea grupului muscular posterior al gambei, care necesită întotdeauna o abordare specială. Pentru realizarea obiectivului se pot folosi masaje cu gheaţă sau imersia în apă rece acolo unde dotările şi situaţia pacienţilor permit aceste lucruri, tehnici de facilitare neuroproprioceptivă, după cum şi întinderi lente ale muşchilor spastici cu menţinere timp de un minut. Întinderile sau exerciţiile de stretching se fac de câte ori spasticitatea se accentuează în cursul unei şedinţe de tratament. Creşterea şi/sau menţinerea mobilităţii articulare. Acest obiectiv se realizează, atât cu mijloacele kinetoterapiei, cât şi cu ajutorul unor sporturi adaptate în cazul persoanelor cu dizabilităţi. Stretchingul este şi în acest caz un tratament de elecţie din arsenalul kinetoterapiei, se vor evita însă mişcările şi întinderile intempestive, dincolo de limita normală care pot duce la întinderi sau chiar rupturi musculare. Creşterea forţei musculare. Se face prin diferite exerciţii cu gantere, cabluri elastice sau la diferite aparate amenajate în sala de forţă sau de kinetoterapie. În cazul persoanelor care suferă de scleroză multiplă aceste exerciţii de creştere a forţei musculare se efectuează cu foarte mare atenţie, numai după o complexă evaluare prealabilă. Dozarea exerciţiilor se va face individual, numai în funcţie de posibilităţile pacientului, orice standardizare putând duce la un eşec al tratamentului, la supraîncărcare cu consecinţe nefaste, accidente sau la dezvoltarea unor afecţiuni articulare. Nu trebuie totuşi uitat că în kinetoterapia acestei afecţiuni trebuie să primeze exerciţiile pentru îmbunătăţirea coordonării, controlului motor şi echilibrului, după cum şi cele specifice reeducării mersului, exerciţiile de forţă adresându-se doar persoanelor aflate în stadiile de început ale bolii. Ne vom opri asupra câtorva exerciţii pentru reeducarea echilibrului din poziţia aşezat, utile mai ales celor care se află în stadiile 5-9 ale bolii după scala Kurtzke. Descrierile respectă standardele actuale folosite în kinetoterapie şi cuprind obiectivul, poziţia iniţială, timpii de execuţie şi comanda pe care kinetoterapeutul sau persoana care asistă pacientul trebuie s-o dea. Legendă: O – obiectiv PI – poziţie iniţială T1, T2, T3, T4 – timpul exerciţiilor 1. O: îmbunătăţirea echilibrului trunchiului PI: Aşezat pe patul de kinetoterapie T1: Transferul greutăţii corporale pe fesa stângă COLUMNA Nr. 4 octombrie - decembrie 2008 17
Page 1: COLUMNA Revista Societãþii de Scl
Page 4 and 5: Actualitatea SM Conferinþa Naþion
Page 6 and 7: SM internaþional Zi de Informare
Page 8 and 9: Viaþa noastrã din judeţul Hunedo
Page 10 and 11: Viaþa noastrã Timiºoara, la înc
Page 12 and 13: Viaþa cu SM 12 Eşti specialist î
Page 14 and 15: Exemplu de viaþã Preºedintele EY
Page 18 and 19: SM medical - „Aşează-te pe fesa
Page 20 and 21: SM medical 20 în instalarea obezit
Page 22 and 23: Info news Oana este cea care vã as
Page 24 and 25: Info news Conferinþa a avut loc la
Page 26: Contacte Organizaþii locale membre

Zi de informare la Parlamentul European - Societatea de Scleroza ...

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?