documentul PDF

Ţăranilor trebuia să li se dea pământ suficient pentru a-şi plăti datoriile. Robota era
stabilită la o zi pe săptămână cu vitele şi la 2 cu palmele. Încercarea nobililor de a mări
numărul zilelor de robotă este respinsă de ţărani. Administratorul moşiei lui Bornemisza din
Brănişca şi Ilia reclamă că „iobagii au ieşiri răzbunătoare” 99 . Conform conscripţiei din anul
1820, în Brănişca, existau 64 de sesii iobăgeşti cu extravilane cu o suprafaţă arabilă de 469
de iugăre 100 .
Ele se aflau în posesia unui singur stăpân feudal şi reveneau unei gospodării iobăgeşti
cu o suprafaţă de 7 iugăre şi 518 stânjini patraţi. La cele 64 de gospodării iobăgeşti
reveneau o suprafaţă mică de numai 78 iugăre fâneţe, ceea ce însemna 1 iugăr şi 350 stj² 101 .
Cu prilejul conscripţiei din 1820, din declaraţiile iobagilor din Brănişca rezultă această
varietate a robotei, care oscila de la 1-3 zile, sau 10-20 zile pe an 102 . Iobagii din Brănişca se
plâng că li se pretindeau slujbe suplimentare 103 .
De asemenea iobagii din Brănişca au declarat că stăpânii lor răscumpărau integral
dijmele. Astfel în iunie 1820, ei spun: „Ioşagul (averea) Brănişcăi îi sub dijmă fiscălească,
pentru care stăpânii noştri, măriile sale, arândă hotărâtă în locul ăsteia plătesc” 104 . Cele 64
de familii dependente din Brănişca, prestau stăpânului feudal un număr de 6.604 zile de
robotă pe an şi predau 63 găini, 126 cocoşi tineri şi 630 de ouă anual 105 .
Situaţia prezentată mai sus demonstrează că renta în muncă, percepută sub forma
zilelor de slujbă sau robotă, continua să joace un rol predominant în ansamblul obligaţiilor
iobăgeşti la începutul secolului al XIX-lea. Prestată cu animalele de tracţiune sau cu
palmele, săptămânal sau anual, slujba iobăgească avea şi acum menirea de a pune în
valoare pământurile alodiale, lucrate de nobili în regie proprie.
După zilele de robotă sau de slujbă iobăgească, cea mai mare frecvenţă o au daturile în
natură privind găinile, ouăle şi cocoşii tineri. Celelalte obligaţii în natură şi anume ocalele
sau cupele de alune, unt, seu, muştar, măceşe, prune uscate, seminţe de cânepă, seminţe de
ienupăr, sforile de ciuperci, tocurile de răşină, sforile de tei, animalele sălbatice sau mierţele
de ovăz, aveau, în general un caracter accidental, fiind pretinse în regiunile de munte, unde
acestea se puteau procura, cum e şi în cazul localităţilor Bărăştii Iliei, Furcşoara, Căbeşti
sau Gialacuta. În ceea ce priveşte renta în bani, ea face progrese mai substanţiale în satele
situate în apropierea oraşelor sau a centrelor miniere. În cazul satelor din comuna Brănişca
renta în bani joacă un rol secundar în comparaţie cu renta în muncă.
O altă obligaţie a iobagilor din Brănişca era transportul sării pe Mureş. Ei mai trebuiau
să participe şi la tragerea corăbiilor înnămolite. În anul 1774 un funcţionar al Oficiului Ilia
cerea autorităţilor comitatului Hunedoara ca satele de pe Mureş, de la Băcăinţi la Zam să
dea feciori care să tragă corăbiile înnămolite 106 . Conform Convenţiei nautice din 24
februarie 1777 adopta o nouă conscripţie a corăbierilor din întregul comitat hunedorean, în
care localitatea Brănişca era consemnat cu 19 corăbieri, 1 infirm şi 1 văduvă 107 .
99 Ibidem, p. 95.
100 Liviu Botezan, Constantin Enea, Contribuţii la studiul organizării sesiilor iobăgeşti din comitatul Hunedoara la
începutul secolului al XIX-lea, în Sargetia, V/1968, p. 206.
101 Ibidem.
102 Constantin Enea, Liviu Botezan, Unele aspecte ale obligaţiilor iobăgeşti pe domeniul Deva şi pe alte moşii din
comitatul Hunedoara la începutul veacului al XIX-lea, în Sargetia, VI, 1969, p. 106.
103 Ibidem, p. 110.
104 Ibidem, p. 117.
105 Ibidem, p. 121-122.
106 Beniamin Bassa, Transportul sării pe Mureş în secolele XVIII-XIX, în Sargetia, VII/1970, p. 144.
107 Ibidem, p. 145.
32