documentul PDF

Obiceiurile sunt acte de comunicare cu limbaj propriu, cu limbaj activ în care, pe lângă
cantitatea de informaţie comunicată, cantitatea de acţiune este mult mai mare decât orice
act de limbaj verbal.
Ca acte de comunicare tradiţionale, ele au un limbaj complex, pentru că la realizarea
fiecărui obicei contribuie mai multe modalităţi de expresie.
Exprimarea verbală se îmbină cu cea muzicală şi coregrafică, cu cea gestică şi mimică.
Fiecare din limbajele textelor folclorice propriu-zise, verbale sau muzicale, se corelează
între ele şi cu modurile de comportare după legile interne ale structurii fiecărei categorii de
obiceiuri, după normele logice de construire a unui act complex cum este obiceiul.
Obiceiurile implică acte rituale şi ceremonii, acte juridice şi economice, valori morale
şi exprimări estetice, vechi mituri şi cunoştinţe dobândite din experienţa oamenilor sau
integrate din lexicul cultural eterogen în succesiunea culturală a diferitelor epoci prin care
obiceiul a trecut.
A. CRĂCIUNUL
Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea Anului nou, de a-l întâmpina cu urări,
daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche şi cunoscută tuturor popoarelor europene.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină
trecerea de la Anul vechi la Anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, a unei noi
etape din viaţa lui şi a semenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Colindatul deschide, de obicei, ciclul celor douăsprezece zile ale sărbătorilor Anului
nou.
Însuşirea repertoriului se face prin repetiţii colective. Colindele sunt transmise din
generaţie în generaţie, pe cale orală însuşindu-se poezia, melodia, costumaţia şi
desfăşurarea dramatică a obiceiului.
Colindele propriu-zise, dincolo de cele care vestesc sărbătoarea, se adresează
diferiţilor membrii ai familiei sau ai comunităţii: gospodarului, gospodinei, flăcăului de
însurat, fetei de măritat, copilului, tinerilor căsătoriţi, văduvei, vânătorilor. Poezia
colindatului păstrează foarte multe elemente şi formă de viaţă veche. Ea se adresează
oamenilor simpli: junilor, domnilor, boieri şi boieriţe, jupâneselor.
Comuna Brănişca se poate mândri cu varietatea formelor de întâmpinare a sărbătorii
de Crăciun exprimată prin mersul cu: Steaua, Viflaimul, Irodul, Turca, Duba. Aceste forme
de colindat se păstrează integral sau parţial în diferitele sate ale comunei, cu diferenţe mai
mari sau mai mici în ceea ce priveşte textul, mimica sau costumaţia colindătorilor.
1. STEAUA ŞI VIFLAIMUL
Cei mai mici dintre colindători, fete sau băieţi, având vârste cuprinse între cinci şi opt
ani, merg din casă în casă cu „Steaua”. Aceasta este confecţionată din lemn, carton şi hârtie
strălucitoare, este minunat împodobită cu fel şi fel de ornamente florale sau scene religioase
(Naşterea Domnului Iisus Hristos, Fecioara Maria), fiind prevăzută cu mâner şi clopoţel şi
este uşor de mânuit de către copii.
Copiii ţin în mână steaua şi o rotesc în ritmul colindei interpretate. La final,
colindătorii vornicesc şi aşteaptă răsplata gazdei pentru colindă.
Bătrânii satelor povestesc cu drag de vremurile când mergeau cu steaua şi cât de mult
se bucurau de ceea ce primeau în dar de la gazdă. Demult, gazda îi răsplătea pe steuaşi cu
214