documentul PDF

învăţământ. La 31 august 1915 este emisă Circulara Consistoriului din Sibiu către
protopopii, preoţii şi învăţătorii din Transilvania, prin care se cere „strângerea de gogoşi
prin elevii şcolilor noastre” 709 .
Gogoşile, explica Circulara, se produceau în urma înţepăturilor viespilor pe frunzele
de stejar şi taninul ce-l conţineau serveşte în industrie, ca bun material de argăseală 710 . La
19 decembrie 1915 se cerea învăţătorilor şi preoţilor, în calitatea lor de directori şcolari,
„strângerea frunzelor de mure, pe seama armatei, prin şcoli” 711 . Şcolile erau obligate „să
împacheteze frunzele adunate şi să le expedieze Ministerului de honvezi din Budapesta” 712 .
La 30 decembrie 1915 era transmis ordinul Ministerului de Culte şi Instrucţiune
Publică maghiar prin care se cerea strângerea de urzici de către elevi. „Să stăruim să se
adune cât mai multe urzici destinate să fie întrebuinţate pentru fabricarea bumbacului (),
atât de necesar pentru armata noastră” 713 . O nouă Circulară a Consistoriului din Sibiu era
expediată către protopopi, la 5 august 1916, prin care se transmitea ordinul Ministerului de
Culte şi Instrucţiune Publică de la Budapesta, cerându-se învăţătorilor să folosească elevii
la strângerea plantelor, „Bolondariţă, Corn de Secară, Nalbă, Coada vacii, Pelin Alb şi
Cintaură” 714 .
Către sfârşitul războiului trupele imperiului nu erau privite peste tot cu simpatie, mai
ales când treceau spre front. La 7/20 decembrie 1917, Consistoriul din Sibiu transmitea
ordinul Ministerului de Culte şi Instrucţiune Publică prin care cerea direcţiunilor şi
învăţătorilor şcolilor confesionale româneşti să „sfătuiască şi să oprească copiii de şcoală de
a arunca cu pietre în urma automobilelor militare, ca fiind obiceiul acesta ca un semn de rea
creştere şi totodată păgubitor intereselor militare” 715 . Pierderea războiului de către Puterile
Centrale determină pe ministrul maghiar Lovaszy Marton să anuleze unele prevederi ale
legii privind obligativitatea învăţării limbii maghiare. La 25 octombrie 1918, Consistoriul
din Sibiu comunica protopopiatelor din subordinea sa „ca în clasele I şi II ale şcolilor
elementare cu limba de propunere nemaghiară, instrucţia din limba maghiară, de la primirea
acestui esmis, nu este obligatorie şi astfel să se sisteze imediat” 716 .
Pentru a ilustra încercările la care a fost supusă şcoala confesională românească în
perioada dualismului austro-ungar (1867-1918) prezentă scrisoarea memorabilă trimisă de
către preotul din Brănişca, Serafim Olariu învăţătorului Nicolae Bembea, la 18 aprilie
1912 717 :
„ÎNVĂŢĂTORULE DRAGĂ!
Cu privire la întrebările ce mi-aţi pus referitor la starea de azi a şcoalelor noastre, şi
în special a celei din Bicău, scuzaţi, căci cu întârziere, dar vă răspund următoarele:
Cred că vă veţi mira când vă scriu: nici în Bicău nu mai avem şcoală confesională
românească!
Viaţa şcoalei din Bicău a fost numai cu un am mai lungă decât a celei din Brănişca.
Deci cel din urmă an şcolar al şcoalei din Bicău a fost 1908/9. În acest an, am avut
709 Ioachim Lazăr, Studiu monografic Vălişoara, Deva 2006, p. 131.
710 Ibidem.
711 Ibidem.
712 Ibidem.
713 Ibidem.
714 Ibidem.
715 Ibidem, p. 132.
716 Ibidem.
717 Ibidem, p. 70-71.
183