documentul PDF

Îndemnaţi de preotul paroh Miron Pârva, fiu al satului, credincioşii din Boz au
acţionat repede şi stăruitor. Ea a început cu voia lui Dumnezeu, în 1991, la 2 iunie. A fost
degajată piatra adunată pentru fundaţie, de pe locul anume stabilit, după care s-a trasat
conturul noii biserici şi s-a început săparea fundaţiei şi realizarea ei 500 . Între anii 1992-1995
s-a ridicat noul locaş din cărămidă şi bolţari, între anii 1996-1997 s-a tencuit în interior şi
exterior.
Terminate lucrările de tencuire s-a trecut la realizarea picturii. În perioada 1998-2000
s-a înfăptuit şi împodobirea în „interior cu o frumoasă haină picturală realizată de pictorul
bisericesc Camelia Cibian şi Susan Antonie din Deva” 501 .
În ziua de 30 iulie 2000, după 9 ani de strădanii noua biserică, ce poartă hramul Sf.
Proroc Ilie Tesviteanul, este gata şi se târnoseşte de către Prea Sfinţitul Episcop al Aradului
şi Hunedoarei, dr. Timotei Seviciu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi „spre slava
lui Dumnezeu şi spre slujirea Patriei dragi” 502 . Luând cuvântul în faţa credincioşilor preotul
Miron Pârva spunea „Binecuvântează Doamne pe toţi jertfitorii şi donatorii acestei biserici
cu pace, sănătate şi cu lungime de zile” 503 .
Cu ocazia sfinţirii noului locaş de cult din Boz a luat cuvântul şi primarul comunei,
Cornel Gheorghe Cornean care a spus: „Conducerea primăriei neavând surse financiare,
totuşi a facilitat unele sponsorizări din partea unor conducători de societăţi, prilej cu care,
cu tot respectul, le mulţumesc. Doresc ca sărbătoarea de azi să ne facă mai uniţi, mai buni,
cu frica lui Dumnezeu, fiindcă numai având aceste calităţi vom reuşi să trecem peste
greutăţile cu care ne confruntăm” 504 . Gândurile ridicării unei noi biserici de către locuitorii
satului erau de peste 70 de ani cum ne lasă să înţelegem, unul dintre fii satului, scriitorul
Miron Ţic.
„Ceva mai aproape, au mai fost câteva porniri, confecţionându-se câteva mii de
bucăţi de cărămizi,, care mai târziu au ajuns să fie folosite la un grajd al fostului CAP. Şi
totuşi, după revoluţie, prin grija tânărului preot, fiu al acestui sat, lăcaşul visat atâta
vreme, a început să prindă viaţă. N-a fost o treabă uşoară, mai ales pentru tânărul preot,
care odată pornit pe acest drum, nu mai putea să dea înapoi.
A făcut legământ cu bunul Dumnezeu, să-l ajute. Să-şi poată îndeplini misiunea. Şi
iată că Dumnezeu l-a ajutat! Împreună cu Consiliul bisericesc şi mai ales cu satul, s-a
ajuns ca după câţiva ani acest locaş să fie înălţat şi să primească binecuvântarea Sfinţirii.
Mulţi oameni ai satului au adus însemnate contribuţii pentru împlinirea acestei biserici. Au
muncit cu folos şi niciodată cu ură, cu gândul bun îndreptat spre Dumnezeu. Acum la
câţiva zeci de metri, lăcaşul cel vechi, parcă doarme liniştit, fiindcă cei peste 300 de ani în
care a adăpostit, pentru rugăciune, atâtea generaţii de credincioşi, stau înscrişi cu litere de
lumină.
Toată suflarea acestui sat, este sub semnul acestui eveniment, pe care-l trăieşte cu
toată fiinţa sa. Ca fiu al acestui sat, cred că acest locaş este cea mai mare realizare de
când fiinţează şi pentru totdeauna. Să-i trecem pragul cu gândul curat şi semnul crucii în
faţa lui Dumnezeu. Părinţii pământului meu îşi deschid şi ei ochii spre noul locaş Sfânt” 505 ,
aprecia munca şi strădania consătenilor săi scriitorul Miron Ţic.
500 Miron Ţic, op. cit., p. 85.
501 Ibidem.
502 Ibidem.
503 Ibidem.
504 Ibidem, p. 87.
505 Ibidem, p. 87-88.
135