Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
început, a fost ca şi alţii. Căci a existat un timp în care
Dumnezeu era singur, în care Cuvântul, Înţelepciunea nu exista
încă. Dar, propunându-şi să ne zămislească, Dumnezeu a făcut
o fiinţă căreia i-a dat numele de Cuvânt, de Fiu şi de
Înţelepciune, pentru a se folosi de ea spre a ne zămisli.”
(Andea, 1995, 31-32)
În opoziţie faţă de Arie, avem textul: „În toiul discuţiilor
din Conciliu, episcopul Eusebiu al Nicomediei a lansat teza că,
odată admis că Logosul sau Cuvântul (Fiul) nu a fost creat,
trebuie recunoscut, de asemenea, că el era din aceeaşi substanţă
cu Dumnezeu, adică cosubstanţial cu Tatăl său (homo ousios).
Acest termen, conceput nou şi inexistent în Sfânta Scriptură, a
fost adoptat de participanţii la conciliu, intrând în formula de
credinţă denumită «simbolul de la Niceea». Astfel, în acest
simbol se afirmă că: Isus Hristos s-a născut din Dumnezeu,
înainte de toţi vecii, este Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din
Lumină, zămislit şi nu făcut, cosubstanţial cu Tatăl său.”
(Andea, 1995, 33)
Discursul nostru bizantinologic este, în primul rând, de
ordin istoric, având datoria de a relata ceea ce a fost de
importanţă deosebită în trecutul glorios al Imperiul Bizantin,
indiferent de specificul său. Aşa se explică de ce am reţinut
ambele teze de credinţă ale Sinodului I ecumenic, evitând
judecăţile de valoare, respectiv aprecieri calitative.
În egală măsură, discursul nostru este şi religios şi teologic
creştin, ortodox, încât, fără a intra în amănunte exegetice,
reţinem că teza lui Arie a fost respinsă, condamnată ca erezie, şi
aşa o recunoaştem şi noi, ca fii fideli ai Ortodoxiei.
Totuşi, datorită faptului că facem istorie, nu putem trece cu
vederea finalitatea ei primordială: a recunoaşte trecutul,
căutând învăţăminte pentru prezent. Nu facem istorie
92