Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
CONSTANTIN CEL MARE ŞI
PRIMUL SINOD ECUMENIC (325)
Tratând despre Constantin cel Mare şi relevându-i meritele
strălucite, care reprezintă succese în promovarea creştinismului,
putem să ne înşelăm asupra cunoaşterii stărilor de fapt, părânduni-se
că totul s-a desfăşurat în deplină ordine.
Incontestabil, sub Constantin cel Mare s-au înregistrat
evenimente extrem de îmbucurătoare, ceea ce însă nu trebuie să
ne inducă în eroare că nu s-au înregistrat şi aspecte dureroase,
motive de întristare privitor la viaţa religioasă.
Un fapt deosebit de elocvent, demn de reţinut este conflictul
dramatic dintre Constantin şi aliatul său în toate luptele,
cumnatul său, Licinius. Deşi împreună au conceput directivele
de desfăşurare a vieţii religioase, recunoscând şi credinţa
creştină, Licinius a rămas un înfocat păgân şi crunt duşman al
Creştinismului. Conflictele, şi apoi luptele sângeroase, au fost
inevitabile. Licinius a fost învins şi capturat în anul 324, anul în
care Constantin, rămânând singur, a avut răgazul necesar să se
ocupe de viaţa civilă iniţiind înfiinţarea noii capitale ce-i poartă
numele. În anul următor, la Thessalonic, Licinus este executat.
Normal că moartea lui Licinius nu a însemnat şi stingerea
promptă a păgânismului, întrucât Creştinismul nu a fost
propovăduit pretutindeni, şi în multe centre cu comunităţi
creştine existau minorităţi, şi chiar majorităţi păgâne. Din
nefericire, aspectele negative, chiar dureroase, din arena vieţii
87