Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
occidentală a imperiului. Ori, evoluţia istorică impunea o
salvare, prin ceea ce putea aduce Răsăritul. Şi împăratul
Constantin şi-a îndeplinit menirea istorică ca prim erou al
acestui Imperiu.
Datele cele mai importante, mai ales ale primei etape a vieţii
sale, le avem prin opera istoricului Eusebius, „Vita Constantini”.
Ca fiu al lui Constantius Chlorus, celebru conducător în armata
romană, Constantin se afirmă şi este la puţin timp promovat,
astfel încât va putea participa la acţiuni importante. În 306
armata îl proclamă împărat, fiind acceptat ca cezar al
Occidentului de către Galerius. Imperiul era în declin datorită
rivalităţilor dintre marii conducători ai armatei. În anul 311,
Constantin se aliază lui Licinius şi, astfel, ajunge conducător al
armatei ce se opunea lui Maxentius, instalat la Roma ca împărat
şi ca reprezentant al credinţei păgâne.
Constantin nu se încreştinase, dar prin conduita lui a dovedit
simpatie faţă de Creştinism. Drept fapte concrete, bizantinologul
nostru, Emilian Popescu, reţine următoarele amănunte:
„Semnificativ în privinţa simpatiei lui Constantin faţă de
creştinism, după anul 312, sunt o scrisoare trimisă de el lui
Mexentiu, în Orient, în care intervine în favoarea creştinilor şi o
alta, expediată prefectului Anulinus, în Africa de Nord, cerândui
să redea Bisericii bunurile confiscate (Eusebius, 10, 5, 15-17).
Dintr-un alt document aflăm că tot atunci Constantin trimite o
sumă mare de bani episcopului Caecililian de Cartagina şi
preasfântului cult catolic (Eusebius, 12, 6, 1-5). Este posibil ca
orientarea aceasta atât de rapidă spre biserică a lui Constantin
să se fi datorat şi influenţei episcopului Asius de Cordoba,
devenit consilier al împăratului în probleme religioase. Există şi
alte dovezi pentru interesul lui Constantin faţă de cultul creştin,
80