Afi?eaz? documentul PDF

Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF

greenstone.bjc.ro
from greenstone.bjc.ro More from this publisher
01.01.2015 Views

Ioan Octavian RUDEANU 78

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu ÎMPĂRATUL CONSTANTIN CEL MARE (306-337), FONDATORUL IMPERIULUI BIZANTIN Istoria, ca ştiinţă menită cercetării şi cunoaşterii trecutului omenirii, se realizează atât prin semnalarea evenimentelor mai importante ale societăţii, cât şi a personalităţilor marcante, cărora li se acordă titlul de eroi ai istoriei. Unora dintre ei li se mai adaugă calificativul de „mare”, după opţiunea istoricilor, fiindcă într-adevăr au avut un rol de mare importanţă în istoria unei epoci. În această situaţie se încadrează şi eroul nostru, Constantin, zis şi „cel Mare” fiindcă a îndeplinit cele două condiţii pretinse de istorici: aptitudini excepţionale şi înfăptuiri de mare importanţă. Dovada dotării lui excepţionale s-a confirmat prin promovarea rapidă la cele mai înalte grade şi funcţii militare, ca şi prin originalitatea ideilor şi hotărârilor, în toate situaţiile prin care a trecut. În ceea ce priveşte realizările de mare importanţă, este suficient să reţinem înfiinţarea oraşului ce-i poartă numele, (devenit capitală celebră a unuia din cele mai glorioase imperii ale istoriei) şi oficializarea Creştinismului prin Edictul de la Milano, din anul 313. De recunoscut că, pe lângă marile lui virtuţi, pe care le-au avut şi alţii, fără a se putea însă realiza şi impune, Constantin a fost favorizat şi de conjunctura istorică, respectiv de declinul supremaţiei politice a Romei celebre, mai ales în zona 79

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu

ÎMPĂRATUL CONSTANTIN CEL MARE (306-337),

FONDATORUL IMPERIULUI BIZANTIN

Istoria, ca ştiinţă menită cercetării şi cunoaşterii trecutului

omenirii, se realizează atât prin semnalarea evenimentelor mai

importante ale societăţii, cât şi a personalităţilor marcante,

cărora li se acordă titlul de eroi ai istoriei. Unora dintre ei li se

mai adaugă calificativul de „mare”, după opţiunea istoricilor,

fiindcă într-adevăr au avut un rol de mare importanţă în istoria

unei epoci. În această situaţie se încadrează şi eroul nostru,

Constantin, zis şi „cel Mare” fiindcă a îndeplinit cele două

condiţii pretinse de istorici: aptitudini excepţionale şi

înfăptuiri de mare importanţă.

Dovada dotării lui excepţionale s-a confirmat prin

promovarea rapidă la cele mai înalte grade şi funcţii militare, ca

şi prin originalitatea ideilor şi hotărârilor, în toate situaţiile prin

care a trecut.

În ceea ce priveşte realizările de mare importanţă, este

suficient să reţinem înfiinţarea oraşului ce-i poartă numele,

(devenit capitală celebră a unuia din cele mai glorioase imperii

ale istoriei) şi oficializarea Creştinismului prin Edictul de la

Milano, din anul 313.

De recunoscut că, pe lângă marile lui virtuţi, pe care le-au

avut şi alţii, fără a se putea însă realiza şi impune, Constantin a

fost favorizat şi de conjunctura istorică, respectiv de declinul

supremaţiei politice a Romei celebre, mai ales în zona

79

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!