Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
ÎMPĂRATUL CONSTANTIN CEL MARE (306-337),
FONDATORUL IMPERIULUI BIZANTIN
Istoria, ca ştiinţă menită cercetării şi cunoaşterii trecutului
omenirii, se realizează atât prin semnalarea evenimentelor mai
importante ale societăţii, cât şi a personalităţilor marcante,
cărora li se acordă titlul de eroi ai istoriei. Unora dintre ei li se
mai adaugă calificativul de „mare”, după opţiunea istoricilor,
fiindcă într-adevăr au avut un rol de mare importanţă în istoria
unei epoci. În această situaţie se încadrează şi eroul nostru,
Constantin, zis şi „cel Mare” fiindcă a îndeplinit cele două
condiţii pretinse de istorici: aptitudini excepţionale şi
înfăptuiri de mare importanţă.
Dovada dotării lui excepţionale s-a confirmat prin
promovarea rapidă la cele mai înalte grade şi funcţii militare, ca
şi prin originalitatea ideilor şi hotărârilor, în toate situaţiile prin
care a trecut.
În ceea ce priveşte realizările de mare importanţă, este
suficient să reţinem înfiinţarea oraşului ce-i poartă numele,
(devenit capitală celebră a unuia din cele mai glorioase imperii
ale istoriei) şi oficializarea Creştinismului prin Edictul de la
Milano, din anul 313.
De recunoscut că, pe lângă marile lui virtuţi, pe care le-au
avut şi alţii, fără a se putea însă realiza şi impune, Constantin a
fost favorizat şi de conjunctura istorică, respectiv de declinul
supremaţiei politice a Romei celebre, mai ales în zona
79