Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Identitatea istorică a epocii de început, atât a Imperiului
Bizantin cât şi a Imperiului Spiritual al Creştinismului, este clar
şi elocvent redată de istoricul Emilian Popescu, prin următoarele
aprecieri: „Grija pe care a manifestat-o Constantin faţă de
Biserica Creştină, străduindu-se să contribuie la asigurarea
unităţii sale, pornea nu numai dintr-un adânc sentiment religios,
ci şi din necesităţi practice, politice. El era convins că unităţii
imperiului trebuie să-i corespundă unitatea de credinţă… Lui
Constantin i se atribuie înfiinţarea, între anii 318-326, a
prefecturilor praetorio, adică a unităţilor administrative mai
mari decât diocezele. Au fost înfiinţate mai întâi trei, între anii
318-326, şi anume:
- a Orientului, care cuprindea tot Orientul, Asia Mică şi
Peninsula Balcanică,
- a Italiei, în care intra şi Africa,
- a Galiei, care cuprindea Galia, Spania şi Bretania.
În conducerea acestui extins imperiu îl avea asociat pe
Licinius, împreună cu care colaborase la promulgarea Edictului
de la Milano. Rămas singur împărat, în anul 324, peste tot
imperiul, Constantin va instaura monarhia ereditară, asigurată
până în anul 361 de fiii săi… Una dintre primele măsuri
întreprinse de Constantin a fost stabilirea unei noi capitale a
imperiului. El a ales pentru aceasta oraşul Byzantion de pe
malul vestic al Bosforului. Alegerea locului se explică prin
raţiuni strategice şi economice. De aici se putea supraveghea
frontiera cea mai ameninţată a Dunării de Jos şi, în acelaşi
timp, duşmanul persan. Bizanţul era destinat să devină o mare
piaţă mondială… Polybius zicea că bizantinii ţin în mâna lor
produsele Pontului Euxin (Marea Neagră), indispensabile
umanităţii. În epoca creştină, Bizanţul era şi loc de trecere spre
Ierusalim, cu prilejul pelerinajelor la locurile sfinte. Tot
75