Afi?eaz? documentul PDF
Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF
Ioan Octavian RUDEANU împăratul Leon Isaurianul. El consideră că Imperiul Roman se încheie cu Iustinian I (527-565), după care urmează o perioadă de tranziţie, până în secolul al VIII-lea, când, sub dinastia isuariană, se inaugurează Imperiul Bizantin. Pentru lumea creştină, din care facem parte şi noi, şi mai ales pentru Biserica Ortodoxă, mi se pare greşită această dată întârziată a secolului al VIII-lea, ca început al Imperiului Bizantin, şi, prin el, a ceea ce se înţelege în general prin Bizanţ şi spiritualitate bizantină. Pentru noi, Bizanţul, astăzi Constantinopol, înseamnă nucleul viitor al Ortodoxiei, întrucât adăposteşte Patriarhia Ortodoxă Ecumenică. Dar, mai mult decât atât, se impune a lua în considerare că, prin Constantin cel Mare se inaugurează era glorioasă a Creştinismului liber şi legalizat, piatra de hotar între era păgână şi cea creştină. În urma victoriei din 28 octombrie 312, la nord de Roma, asupra lui Maxentius, în februarie 313, Constantin promulga celebrul Edict de la Milano, prin care nu numai că încetează orice persecuţie împotriva creştinilor, dar li se asigură favoruri deosebite credincioşilor, clericilor şi comunităţilor creştine, spre a-şi construi lăcaşuri de cult. Aşa se explică măreţia Constantinopolului, capitala noului imperiu creştin, numit şi bizantin, prezentat de Charles Diehl în următorii termeni: „În vreme ce cea mai mare parte din marile oraşe ale Europei moderne nu erau decât biete cetăţi mici şi mediocre, Constantinopolul era singurul mare oraş creştin din Europa. El era oraşul suveran între toate cele existente, adică oraşul unic prin excelenţă. Constantinopolul era o capitală admirabilă. Era plin de biserici celebre, între care cea mai vestită era Sfânta Sofia… Era plin de mânăstiri ilustre, dintre care multe erau centre de cultură intelectuală sau artistică: posedă o mulţime de 72
Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu relicve preţioase mai numeroase decât posedă întreaga latinitate.” (Diehl, 1969, 14) Cu această caracterizare generală apare pe deplin evident că începutul Imperiului Bizantin, ca şi evoluţia lui istorică, se identifică cu începutul şi evoluţia capitalei sale, fostul Bizanţ, devenit Constantinopol, dar numai în perioada sa creştină. Pe acest considerent, începuturile Creştinismului, pe care le urmărim, ne completează cunoştinţele şi viziunea asupra începutului Imperiului Bizantin. Evenimente de majoră importanţă ale acestui început sunt sinoadele ecumenice şi domnia împăratului Constantin. După cum ştim, primul sinod a fost cel de la Niceea, în anul 325, determinat de erezia lui Arie. Atmosfera care a permis sinodul, adică o frământare de înaltă tensiune în jurul unei probleme de credinţă, de ordin spiritual, caracterizează atât începutul Imperiului Bizantin, cât şi întreaga lui istorie, dominată de lupte dramatice pentru existenţă şi de lupte profunde pentru stabilirea adevărurilor de credinţă creştină. Arie a fost un preot din Alexandria, ucenic al lui Lucian, celebru profesor la Antiohia şi martir. Sub influenţa acestuia, a contestat filiaţia divină a Mântuitorului, fiindcă substanţa Tatălui este indivizibilă. S-a întrunit un prim sinod al episcopilor egipteni, care l-au condamnat pe Arie. Acesta nu s-a liniştit şi, propovăduind erezia, a câştigat adeziunea episcopilor din Nicomidia şi Cezareea. Drept consecinţă, arianismul a devenit un curent tulburător, de profundă duşmănie între creştini, fapt extrem de dureros şi condamnabil. Interesant de reţinut este că, informat, împăratul Constantin însuşi, deşi încă nu aderase la creştinism, s-a angajat spre soluţionarea divergenţelor şi stabilirea liniştii în rândul credincioşilor, găsind drept soluţie organizarea a ceea ce a 73
- Page 23 and 24: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 25 and 26: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 27 and 28: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 29 and 30: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 31 and 32: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 33 and 34: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 35 and 36: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 37 and 38: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 39 and 40: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 41 and 42: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 43 and 44: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 45 and 46: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 47 and 48: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 49 and 50: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 51 and 52: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 53 and 54: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 55 and 56: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 57 and 58: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 59 and 60: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 61 and 62: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 63 and 64: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 65 and 66: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 67 and 68: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 69 and 70: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 71 and 72: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 73: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 77 and 78: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 79 and 80: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 81 and 82: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 83 and 84: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 85 and 86: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 87 and 88: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 89 and 90: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 91 and 92: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 93 and 94: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 95 and 96: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 97 and 98: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 99 and 100: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 101 and 102: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 103 and 104: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 105 and 106: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 107 and 108: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 109 and 110: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 111 and 112: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 113 and 114: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 115 and 116: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 117 and 118: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 119 and 120: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 121 and 122: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 123 and 124: Istorie şi spiritualitate în Biza
Ioan Octavian RUDEANU<br />
împăratul Leon Isaurianul. El consideră că Imperiul Roman se<br />
încheie cu Iustinian I (527-565), după care urm<strong>eaz</strong>ă o perioadă<br />
de tranziţie, până în secolul al VIII-lea, când, sub dinastia<br />
isuariană, se inaugur<strong>eaz</strong>ă Imperiul Bizantin.<br />
Pentru lumea creştină, din care facem parte şi noi, şi mai<br />
ales pentru Biserica Ortodoxă, mi se pare greşită această dată<br />
întârziată a secolului al VIII-lea, ca început al Imperiului<br />
Bizantin, şi, prin el, a ceea ce se înţelege în general prin Bizanţ<br />
şi spiritualitate bizantină. Pentru noi, Bizanţul, astăzi<br />
Constantinopol, înseamnă nucleul viitor al Ortodoxiei, întrucât<br />
adăposteşte Patriarhia Ortodoxă Ecumenică. Dar, mai mult decât<br />
atât, se impune a lua în considerare că, prin Constantin cel Mare<br />
se inaugur<strong>eaz</strong>ă era glorioasă a Creştinismului liber şi legalizat,<br />
piatra de hotar între era păgână şi cea creştină.<br />
În urma victoriei din 28 octombrie 312, la nord de Roma,<br />
asupra lui Maxentius, în februarie 313, Constantin promulga<br />
celebrul Edict de la Milano, prin care nu numai că încet<strong>eaz</strong>ă<br />
orice persecuţie împotriva creştinilor, dar li se asigură favoruri<br />
deosebite credincioşilor, clericilor şi comunităţilor creştine, spre<br />
a-şi construi lăcaşuri de cult. Aşa se explică măreţia<br />
Constantinopolului, capitala noului imperiu creştin, numit şi<br />
bizantin, prezentat de Charles Diehl în următorii termeni: „În<br />
vreme ce cea mai mare parte din marile oraşe ale Europei<br />
moderne nu erau decât biete cetăţi mici şi mediocre,<br />
Constantinopolul era singurul mare oraş creştin din Europa. El<br />
era oraşul suveran între toate cele existente, adică oraşul unic<br />
prin excelenţă. Constantinopolul era o capitală admirabilă. Era<br />
plin de biserici celebre, între care cea mai vestită era Sfânta<br />
Sofia… Era plin de mânăstiri ilustre, dintre care multe erau<br />
centre de cultură intelectuală sau artistică: posedă o mulţime de<br />
72