Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
economique et sociale” (Paris 1938), „Privileges et franchises
municipales dans l‘Empire byzantin” (Paris- Bucarest, 1936).
Am acordat o atenţie deosebită şi binemeritată marilor noştri
înaintaşi, atât pentru merituoasele lor contribuţii, cât şi pentru
faptul că, prin interpretarea operelor am putut stabili virtuţile
caracteristice ale Şcolii româneşti de Bizantinologie.
Dar, evident că nu am luat cunoştinţă cu toate forţele pe care
le reprezintă această şcoală. În continuare, procedăm la o
modestă întregire, căci o imagine completă a şcolii noastre de
Bizantinologie nu o putem avea decât după un curs consacrat
exclusiv cercetărilor şi realizărilor Institutului Sud-Est European
de la Bucureşti.
Şi deocamdată, ne mulţumim cu câteva completări, reţinând
în mod deosebit titularii catedrelor de Bizantinologie de la
catedrele universităţilor noastre, meritorii pentru faptul că au
pregătit şi lansat bizantinologi autentici. Atât prin numărul lor
remarcabil, cât şi prin operele lor valoroase, au constituit o
autentică Şcoală românească de Bizantinologie.
Din cursul de Bizantinologie al dr. Emilian Popescu reţinem
datele esenţiale. Urmaşul lui Constantin Litzica la Bucureşti a
fost Demostene Botez (1869-1938), care a devenit titularul
catedrei de „Istoria civilizaţiei bizantine”, (pe parcurs fost şi
director al Seminarului de filologie bizantină).
Titlurile principalelor sale contribuţii sunt: „Studii
bizantino-române”, „Studii şi critice”, „Elenism în România,
epoca bizantină şi fanariotă” şi „Studii istorice greco-române”.
La Universitatea din Iaşi s-a impus Oreste Tafrali (1876-
1937) prin opera de renume mondial publicată la Paris în limba
franceză, „Thessolonique en XIV siecle”, „Topographie de
Tessalonique”, „Le tresor byzantin et roumain de Putna” şi
„Monuments bysantins de Curtea de Argeş”.
63