Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
european, şi a încercat să le scoată la lumină, să le releve
importanţa. Ţara noastră era depozitara unui număr mare de
documente bizantinice ori bizantino-slave, şi acestea au fost
publicate şi utilizate în lucrările lor. Pe de altă parte, mulţi din
istoricii menţionaţi mai sus au studiat în Apus, mai ales în
Franţa şi Germania, şi au luat cunoştinţă de progresele făcute
în aceste ţări de cercetările bizantinologice. De aceea, nu este
de mirare faptul că, destul de devreme, şi la noi ia fiinţă, în
Universitatea din Bucureşti (1949), o catedră de Bizantinologie,
pe care o ocupă un ilustru elev al lui Karl Krumbacher, anume
Constantin Litzica (1873-1921).” (Popescu, 1996, 17)
Este normal ca, aşa cum am putut determina virtuţi
deosebite şcolilor universale de Bizantinologie, tot aşa să ne
străduim a edifica şi virtuţi şcolilor noastre naţionale.
Luând în considerare pe ultimul nostru bizantinolog citat,
Constantin Litzica, avem de reţinut năzuinţa şi realizarea
operelor bizantinologice la nivelul contribuţiilor occidentale. El
este autorul Catalogului manuscriptelor de la Biblioteca
Academiei Române, temei documentar pentru cercetătorii noştri,
spre a se putea realiza şi afirma la nivelul ştiinţific al celorlalte
universităţi din lume, nivel la care şi-a organizat şi propria
catedră de Bizantinologie.
În mod asemănător, se cuvine a lua în considerare pe ceilalţi
savanţi menţionaţi, întrucât fiecare a imprimat cercetărilor
bizantinologice, specificul observaţiilor sale.
Astfel, Constantin Petriceicu Haşdeu a transmis şcolii
caracterul enciclopedic al creaţiilor sale, ceea ce înseamnă
referinţe la scrieri istorice în celelalte ştiinţe, printre care, la el,
filologia era pe primul plan.
De la Ioan Bogdan, ca şi de la Dimitrie Onciul, s-a reţinut
interesul naţional, adică tot ceea ce se realizează istoriografic
60