Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
lea va trebui să fie certificată cu grijă după istoria Imperiului
Roman târziu (History of the Later Roman Empire) de o
neegalabilă ascuţime critică a lui J.D. Bury. Şi notele sale de
Istoria lui Cibban merită să fie consultate cu atenţie. Frumoasa
prezentare a lui Charles Diehl nu va putea fi niciodată
înlocuită. Istoria imperiului publicată de T. Vasiliev mai întâi în
limba rusă (1917), apoi în cea engleză şi, în sfârşit, cu uşoare
modificări, în cea franceză, dă o selecţie abilă în domeniul
faptelor, pe lângă o discutare a unor alte puncte de vedere decât
cele ale autorului lucrării de faţă. Intuiţiile au preocupat mai
ales pe N.H. Baynes în a sa Istorie a Imperiului Bizantin, a cărei
prezentare discretă se sprijină pe lucrări personale mai
adâncite şi aduce, deci, în toate domeniile, concepţii originale.”
(Iorga, 1974, 9)
O iniţiere în subiect este înlesnită de capitolele bine
închegate ale lucrării lui C.W.C. Oman: „Byzantine Empire”
(Londra, 1896, ediţia a 6-a, 1922), de „Istoria bizantină” a lui
Frederick Harrison („Bizantine History of the Early Middle
Ages”, Londra, 1900), de bogata complexitate, bine ilustrată, a
lui Edward Ford („Byzantine Empire”, Londra, 1911), de cartea
lui F.W. Bussel, intitulată „Roman Empire”.
Din acest text constatăm gruparea şi cooperarea cercetărilor
de aceeaşi naţionalitate engleză, lăsând impresia că se iau la
întrecere în a cuprinde cât mai multe date şi aspecte din viaţa
socială a unei epoci. În consecinţă, putem aprecia drept primă
caracteristică a Şcolii engleze de cercetare acumularea masivă
de date.
Fiindcă Nicolae Iorga este cel mai ilustru şi mai cuprinzător
bibliograf al istoriei universale, tot din partea lui mai reţinem:
„trebuie semnalată şi înfăţişarea de către Robert Byron, pentru
publicul englez, a unui «desultory survey», pentru a folosi
52