Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
consecvent contacte mai intime cu bizantinii decât alte regiuni.
Manuil Chrysolaros (Guarino Veronese se deplasase la
Constantinopol să înveţe greceşte cu acesta), Ioan
Argyropoulos, Dimitrie Chalkokondyles, Constantin Laskaris,
Bessorione , grec din Trapezunt, ce-au călătorit în Apus, unii
stabilindu-se acolo, au iniţiat studii filosofice şi literare eline
îndeosebi în Peninsula Italică”. (Munteanu, 1999, 34)
Primele cercetări asupra acestui trecut glorios se
consemnează ca aparţinând bizantinilor refugiaţi în Italia, care
au fost în acelaşi timp şi reprezentanţi ai Renaşterii şi ai
Umanismului. Cantitatea documentelor rămase este realmente
enormă, dovadă aşa-numitele „Corpusuri” de extinderi cu totul
neobişnuite. Drept exemplu: „Corpusul de la Paris” realizat în
perioada 1645-1711 conţine 34 volume, „Corpusul de la
Veneţia” (1828-1738) tot 34 vo-lume, „Corpusul de la Bonn”
(1828-1878), 50 volume.
Pentru începuturile cercetărilor de Bizantinologie, de
importanţă deosebită sunt apreciate contribuţiile lui Du Cange,
care a alcătuit „Glossarium ad scriptores mediae et infimae
graecitatis”, apărut la Lyon în 1688 şi reeditat la Graz în 1958.
Un istoric englez prestigios a fost J.D. Bury, cu trei lucrări
fundamentale şi numeroase studii concepute obiectiv, opera lui
reprezentând un document revelator asupra importanţei
Imperiului Bizantin.
Reprezentant remarcabil din categoria istoricilor francezi
rămâne Charles Diehl cu numeroase volume şi studii de mare
importanţă, cu contribuţii valoroase privind latura spirituală a
Bizanţului. În limba română avem traduse: „Figuri bizantine”, în
care sunt prezentate nu numai „figuri” ci şi probleme de cea mai
mare importanţă pentru istoria Bizanţului.
44