Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
ISTORICUL CERCETĂRILOR DE
BIZANTINOLOGIE
Istoricul acestor cercetări are o evoluţie foarte interesantă,
datorită condiţiilor în care s-a desfăşurat. Normal ar fi fost ca
opere de importanţă majoră să fi fost realizate din primele secole
ale istoriei Bizanţului şi a imperiului său. Lipsa acestor opere are
o explicaţie.
Istoria Bizanţului, în primele sale secole, se contopeşte cu
istoria apariţiei creştinismului, a propovăduirii sale, a
persecuţiilor împotriva lui, apoi recunoaşterea lui prin Edictul de
la Milano, din anul 313, culminând cu sfintele sinoade, prin care
s-au statornicit marile adevăruri de credinţă, respectiv dogmele
Creştinismului.
Am putea spune că primul mileniu în sfera Bizanţului a fost
al statornicirii credinţei creştine şi a organizării bisericilor
cuvenite lui. Aceste acţiuni au fost atât de numeroase şi intense,
încât nu au lăsat loc preocupărilor de cercetare istorică asupra
lor. Sinoadele al II-lea, al V-lea şi al VI-lea s-au ţinut la
Constantinopol, iar celelalte în perioada 325 (Niceea) şi 787,
când a avut loc ultimul, al şaptelea, tot la Niceea, au fost
patronate tot de Imperiul Bizantin, încât el a acumulat o cantitate
enormă de documente. Cercetarea lui şi istoricul întregii
perioade au întârziat.
„Premisele genezei Bizantinisticii au fost plasate de
specialişti în Italia sec al XV-lea, zonă, care a menţinut
43