Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Tesalia) poporul foarte numeros Blazi, care a părăsit păşunile
romanilor din Ungaria, după năvălirea maghiarilor.
Al doilea este Libellus de Notitia Orbis al altui dominican,
arhiepiscopul Ioan de Sultanich, în Persia, trimis în apus de
Timur Lenk, învingătorul lui Baiazid, în 1402. În peninsula
Balcanică, în afară de sârbi el nu cunoştea în Macedonia decât
pe Vulgari, care încă sunt coborâtorii coloniştilor romani şi îşi
trag numele din limba vulgară romană. Ei se laudă a fi romani
şi arată prin limba ce o vorbesc a fi ca şi romanii.” (Brătianu,
1940, 29-30)
Constatăm că istoria bizantină ne aduce surprize plăcute.
Cunoaştem rivalitatea dintre istoria maghiară şi cea română, dat
fiind că suntem consideraţi, de unguri, ca năvălitori peste ei, în
propria lor ţară strămoşească. Istoria bizantină ne descoperă că
ei au venit peste români în plin proces de formare, silindu-i la
deplasarea spre sud, în teritorii aparţinând Imperiului Bizantin.
Din partea lui Gheorghe Brătianu mai reţinem două referinţe
ale cronicarilor bizantini, contribuind la clarificarea procesului
de formare a poporului şi a limbii române. Prima parte, cea mai
autentică privind exclamaţia: „Torna, torna, fratre”, redată în
următorii termeni: „În veacul al VI-lea apare o limbă izvorâtă
din cea latină şi ferită până atunci de influenţa slavă. Regiunea
în care era vorbită s-a dovedit a fi mai întinsă decât aceea ale
cărei limite le determina odinioară Jerecek. Într-adevăr, în 587,
cronicarii bizantini amintesc că trupele generalilor Martin şi
Commentiolus, care luptau contra avarilor, în trecătorile
Munţilor Bulgariei orientale, s-au risipit în puterea nopţii, în
urma unei panici provocate de strigătul de retorna sau torna
fratre, scos de un soldat care văzuse alunecând sarcina unui
animal de povară. S-a discutat mult în privinţa acestor cuvinte,
în care s-a văzut mult timp un termen de comandă latină,
39