Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
formare, în germinaţie, cum era de altfel şi Imperiul Bizantin.
Iar dacă nu avem suficiente date în timp, luăm în considerare
acţiuni ce se desfăşoară într-un anumit spaţiu, ca şi cele
menţionate anterior.
Privind astfel istoria, adică pe dimensiuni lărgite, se cuvine
a recunoaşte că această directivă aparţine eminentului istoric
Gheorghe I. Brătianu, care, pare-se a fi primul istoric român ce a
susţinut extinderea geografică în spaţiu, a cercetărilor istorice.
Acest merit este semnalat de istoricul Stelian Brezeanu,
citându-l pe Gheorghe I. Brătianu în următorul text: „Dacă
trecutul nostru este astfel puţin cunoscut, dacă evoluţia acestui
popor pare a fi atât de mult fragmentată, adesea fără nici o
perspectivă şi fără unitate, este o lacună ce decurge de fapt de
mult timp, fiindcă nu s-a ţinut cont de ansamblul complexului
geografic şi cultural, din care noi facem parte. Se cuvine ca
istoria românilor să fie situată într-un context geografic şi
cultural lărgit, pentru ca ea să fie conectată marilor momente
ale istoriei sud-est europene şi chiar europene, pentru a fi mai
bine cunoscute dincolo de frontierele ţării şi chiar de a câştiga
un mai mare prestigiu.” (Brezeanu, 1998, 27)
Extinderea în spaţiu a viziunii noastre istorice este de-a
dreptul salvatoare pentru problema ce urmărim, respectiv a
procesului de formare a poporului român în istoria bizantină,
întrucât acest proces de formare nu s-a desfăşurat numai în
perioade istorice ci şi în spaţii geografice.
Vechiul Imperiu Roman de Răsărit, de la apariţia şi până la
grecizarea lui a jucat un rol important în etnogeneza
românească. În primul rând după retragerea aureliană, când
spaţiul dacic a fost străbătut de popoarele barbare, populaţia
daco-romană a suportat la rându-i un proces de barbarizare care
a pus în pericol latinitatea autohtonilor. În aceste noi condiţii,
37