Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
Trecând de la aspectul istoric la cel geografic, se impune a
recunoaşte un aspect nou, respectiv acela că Istoria Bizanţului şi
Istoria poporului român au o vatră strămoşească comună, a
Europei de sud-est. Această vatră istorică a fost teritoriul
gloriosului regat dac, organizat de Burebista, în onoarea căruia
Iosif Constantin Drăgan reţine următoarea inscripţie: „În timpul
din urmă, regele Burebista, ajuns cel dintâi şi cel mai mare
dintre regii din Tracia, şi stăpânitor al tuturor ţinuturilor de
dincolo şi de dincoace de Dunăre, (un conducător localnic) a
fost şi pe lângă acesta în cea dintâi şi cea mai mare apropiere şi
a obţinut cele mai bune rezultate pentru patria sa, inspirând şi
colaborând la cele mai eficace măsuri, şi, nu mai puţin,
câştigând bunăvoinţa regelui pentru propăşirea cetăţii sale.
Astfel întărite hotarele în vest şi în est, Burebista putea să ridice
oricând oaste pentru a nu fi surprins de către cei mai aprigi
duşmani ai săi, Romanii…
Ca să menţină trupele sale, Burebista făcea manevre,
îndeosebi pe teritoriile stăpânite de el în sudul Dunării, nu
numai în Geţia Minor, ci şi în Tracia, până la Munţii Haemus.
Nu o dată mai poposea şi pe versantul sudic al acestor munţi,
pătrunzând până în Macedonia şi Ilirria.” (Drăgan, 1976, 265)
În acel secol al IV-lea, în care apare primul simptom al unui
viitor imperiu, nu se poate vorbi de graniţe delimitate şi nici de
poporul român, de asemeni insuficient conturat. Aceasta nu
înseamnă că nu se poate vorbi de istoria imperiului, cât timp în
acel secol au loc evenimente ce se dovedesc importante.
Lipsindu-ne de ele, n-am putea cunoaşte apariţia imperiului, ale
cărui hotare au fost în permanentă schimbare. La fel este şi cu
istoria poporului nostru, dacă nu luăm în considerare secolul al
IV-lea creştin, rezultat al celor patru secole anterioare de viaţă
glorioasă a strămoşilor noştri, n-am putea vorbi de un popor în
36