Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
spre întemeierea unei filosofii care să fie deosebită de teologie şi
care să se dezvolte paralel cu aceasta.
Literatura beletristică a fost influenţată în mod direct de
literatura teologico-filosofică. În secolul V există încă o serie de
reprezentanţi ce continuă literatura clasică aflată în faza sa finală
cum sunt retorii Themistios şi Libanios. Se înregistrează însă în
acelaşi timp începuturile literaturii creştine. Astfel în vremea
împăratului Anastasios I (491-518) trăieşte fondatorul poeziei
bizantine, de altfel cel mai mare poet al literaturii bizantine,
Roman Melodul (490-560). „Imnurile” sale închinate lui
Dumnezeu, lui Iisus şi Mariei sunt remarcabile din punct de
vedere al formei. Caracteristica lui Roman Melodul este sinteza
între spiritualitatea orientală şi cea bizantină, influenţată de
cântecul liturgic ebraic şi de imagistica stilistică siriană. Este
evidentă în poezia sa prezenţa orientului componentă a sintezei
culturale bizantine.
Paralel cu poezia bizantină, de conţinut religios se
cristalizează şi muzica bizantină, ambele fiind strâns legate între
ele. De aceea la acest capitol trebuie pomenit iarăşi numele lui
Roman Melodul, supranumit de contemporani „alăuta
dumnezeiescului Duh”. Părinţii Bisericii au militat continuu
pentru ca muzica religioasă să fie mai mult vocală decât
instrumentală.
Poezia religioasă bizantină a mai fost reprezentată de Sergiu
din Constantinopol, care a ocupat scaunul patriarhal între anii
610-638, iar mai târziu de Andrei din Creta. Nu se semnalează
scrieri literare de caracter laic, ceea ce nu înseamnă însă că ele
nu ar fi putut exista şi circula alături de literatura religioasă.
Trebuie menţionat de asemenea prezenţa şi acumularea, încă din
această perioadă, a elementelor ce vor da naştere mai târziu
înfloririi deosebite a hagiografiei bizantine, care va constitui
181