Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
întâlnită mai târziu la scolastica teologică apuseană. Doctrina
ortodoxă bizantină, acceptând noţiunile de providenţă, liberul
arbitru şi graţie divină, a acceptat implicit şi unele înnoiri, chiar
sub forma pătrunderii raţionalismului în teologie.
O a doua componentă esenţială în sinteza bizantină îl ocupă
ideea imperială, care constituie fundamentul doctrinei politice
bizantine. Aceasta a fost diferită de cea apuseană tocmai prin
interpretarea dată noţiunii de idee imperială, persistenţa acestei
idei reprezentând o permanenţă a istoriei bizantine. De la
început bizantinii nu simt nevoia justificării necesităţii istorice a
Imperiului Roman, ca în cazul frecvent al cărturarilor apuseni
din secolele IV-VI, căci în conştiinţa bizantinilor Imperiul
Roman nu a dispărut, fiind însuşi statul în care trăiau,
constituind o deplină realitate contemporană. De aici decurge şi
a doua deosebire de doctrină politică în comparaţie cu
Occidentul: scriitorii bizantini nu deplâng agonia, barbarizarea
şi căderea imperiului, demers fundamental al scriitorilor
apuseni.
O a treia componentă a sintezei bizantine este elenismul.
Astfel ideea păstrării şi transmiterii antichităţii clasice greceşti,
pe care în concepţia lor o continuă, se va transforma treptat întro
adevărată doctrină a moştenirii culturii antice, în care, de
asemenea, se regăsesc accente noi faţă de apuseni.
A patra componentă a culturii bizantine este direcţia de
mentalitate şi spiritualitate orientată spre răsărit, datorată
contactului nemijlocit pe care lumea bizantină l-a avut
permanent cu ţările Orientului apropiat sau mijlociu. Influenţa
orientală a fost cel mai puternic resimţită în literatură, în special
în cea cu caracter teologico-filosofic şi în beletristică, şi mai
puţin în scrierile istorice.
176