Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
CULTURA BIZANŢULUI TIMPURIU
Cultura Bizanţului timpuriu, ca de altfel şi a perioadei
următoare, are ca trăsături fundamentale evoluţia şi înnoirea
permanentă a conţinutului şi a formelor. În acest sens, rolul de
punte istorică a Bizanţului între lumea antică şi cea medievală,
se manifestă şi sub aspectul culturii.
Cultura bizantină se caracterizează prin două trăsături
importante: pe de o parte este deschisă influenţelor externe şi
este sensibilă faţă de moştenirea antică, iar pe de altă parte, este
originală, creatoare şi conştientă în permanenţă de caracterul său
de sine stătător. Studiul culturii bizantine trebuie realizat prin
cercetarea separată a celor două domenii de manifestare, cel al
culturii scrise (literaturile) şi cel al culturii artistice, două feţe ale
aceluiaşi tot, două părţi componente ale unei culturi rezultate în
urma sintezei mai multor elemente.
În sinteza bizantină un loc fundamental îl ocupă
creştinismul ortodox, componentă fără de care acest fenomen
nu poate fi înţeles, de aceea cultura bizantină, în special cea
scrisă, se distinge printr-o doctrină ideologică, elaborată în
primele secole după Hristos, de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii,
în special cei din zona răsăriteană a Imperiului roman, în lupta
contra păgânismului şi a ereziilor. S-a creat astfel în aceste
împrejurări, legate de evenimentele secolelor III-V, cadrul a
ceea ce se poate numi doctrina teologică bizantină, al cărei
caracter este rezervat faţă de codificarea rigidă şi sistematică,
175