Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
primăvara anului 630, Heraclius se deplasează la Ierusalim
pentru a restitui Sf. Cruce redobândită de la perşi, în semn de
biruinţă în primul război sfânt, dar şi cu scopul personal de a-şi
reface, în faţa bisericii şi-a supuşilor, creditul moral, pierdut
prin căsătoria incestuoasă cu nepoata Martina” (Andea, 1995,
91).
Oricât de strălucite sunt victoriile militare ale lui Heraclius,
valoarea realizărilor sale nu rezidă în succesul politicii externe,
ci în noua organizare administrativă dată imperiului, căci dacă
teritoriile recucerite pentru Bizanţ de împărat în Orient vor fi
pierdute în curând în favoarea arabilor, în schimb noul cadru
militaro-administrativ va constitui punctul de rezistenţă al
organizaţiei interne a statului bizantin încă multă vreme.
Reformele iniţiate de Heraclie şi continuate de urmaşi au
schimbat vechile structuri ale Imperiului de Răsărit dându-i
noua înfăţişare de Imperiu Bizantin propriu-zis. Dintre aceste
reforme mai importante sunt cele cu aspect militar, care i-au
permis victoriile antipersane şi cele de ordin administrativ.
Acestea din urmă introduc, în locul provinciilor, diocezelor şi
prefecturilor, acele vaste circumscripţii administrative, cu
configuraţie militară şi civilă, simultan, numite „theme”, puse şi
sub supravegherea unui comandant militar.
În privinţa organizării armatei în timpul lui Heraclius şi în
perioada următoare istoricul Vasile V. Muntean face următoarea
observaţie: „armata de pe întinderea themei era alcătuită din
localnici, agricultori liberi împroprietăriţi - cu titlu ereditar - cu
parcele de pământ şi exoneraţi parţial de taxe în schimbul
serviciului militar pe care trebuia să-l presteze la nevoie, cu
arme uşoare şi câte un cal, totul achiziţionat şi întreţinut de
aceşti stratioţi” (Muntean, 1999, 110)
170