Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
proces cu repercursiuni dintre cele mai adânci şi nefaste asupra
viitorului stăpânirii bizantine în Balcani.
Pacea încheiată de Bizanţ cu regatul perşilor sassanizi în
591 îi permite împăratului Mauricius să înceapă în 592 lupta
pentru redobândirea controlului în regiunea Dunării. După
câteva succese izolate de început, pe fondul unei acute crize
sociale şi politice interne, campaniile din anii 592-602 se încheie
cu înfrângerea zdrobitoare a armatei bizantine, cuprinse de
revoltă, context în care aceasta îşi ucide împăratul şi
abandonează definitiv, în favoarea slavilor, teritoriile dintre
Balcani şi Dunăre (Andea, 1995, 66-67).
Armata bizantină, învinsă şi aflată în retragere din zona
Dunării inferioare, îl proclamă împărat pe centurionul Phokas,
deschizând o perioadă dintre cele mai tulburi din istoria
imperiului.
Phokas instituie, după asasinarea lui Mauricius şi a familiei
sale, un regim de teroare mai ales împotriva familiilor nobile.
Execuţiile îi ating şi pe monofiziţi şi pe evrei, împotriva cărora
împăratul dezlănţuie o persecuţie sângeroasă.
Pe plan extern situaţia devine extrem de gravă, frontierele
bizantine fiind încălcate şi modificate atât în Asia Anterioară de
armatele regelui persan Chosroe al II-lea, care cucereşte
Cezareea, cât şi în Peninsula Balcanică, unde zonele ocupate
compact de populaţia slavă în sudul Dunării vor fi numite de
acum încolo în izvoarele bizantine Sclavinii, iar cele cu
populaţie romanică Romanii.
Singurele regiuni ale imperiului, care au rămas liniştite în
timpul lui Phokas, au fost cele africane. De aici va veni şi
salvarea imperiului, căci fiul exarhului de Cartagina, Heraclius,
îl va detrona pe Phokas în anul 610, ucigându-l.
166