Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
fiecare popas, practică la care soldaţii leneviţi renunţaseră de
multă vreme.
Evagrios, istoric al Bisericii creştine din timpul lui
Mauricius spunea despre împărat: „acesta a fost un bărbat
chibzuit şi prevăzător, întotdeauna migălos şi statornic în toate
celea; în ce priveşte modul de viaţă şi moravurile, neclintit şi
exigent. Patima pentru mâncare îi era străină şi întrebuinţa ca
hrană numai bucatele cele mai accesibile şi strict necesare; în
general evita tot ce împodobeşte o viaţă moleşită. Nu-i plăcea să
stea de vorbă cu oamenii de rând, dar nici nu-şi pleca urechea,
la zvonuri ştiind că prima duce la dispreţ, iar cealaltă
predispune la îngăduinţă excesivă faţă de oameni, de aceea
permitea arareori să se intre la el, şi atunci numai pentru
treburi importante; pentru vorbele de prisos îşi astupa urechile
… Faţă de grosolănie, care dă naştere obrăzniciei, şi faţă de
laşitate, care diferă de primele, chiar dacă e apropiată de
aceasta, el avea o asemenea aversiune încât precauţia lui
însemna înţelepciune, iar încetineala siguranţă.” (Daşkov,
1999, 110).
Un eveniment important în viaţa internă a Imperiului l-au
constituit inovaţiile lui Mauricius: instituirea celor două exarhate
în partea occidentală a imperiului, cel al Ravennei în Italia şi cel
al Cartaginei în Africa, precum şi declararea limbii greceşti,
limbă oficială a Imperiului Bizantin. Prima măsură a oferit un
cadru instituţional adecvat şi eficient, propice menţinerii şi
apărării posturilor avansate ale Imperiului în Occident.
Peninsula Balcanică în schimb datorită incursiunilor avare şi
slave, era devastată, prezentând mari probleme şi dificultăţi
militare. Situaţia se agravează după anul 580, când se produce
aşezarea în masă şi permanentizarea slavilor la sud de Dunăre,
165