Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
Acest titlu, încărcat de epitete, nu-l putem considera
expresia unui orgoliu personal, căci corespundea unei stări de
spirit, unui ideal de viaţă al elitei timpului, al celor ce cunoşteau
şi nu puteau uita istoria. Este neîndoielnic că, deşi Imperiul
Roman, ca unitate teritorială, nu mai exista de fapt, el continua
să existe în conştiinţa oamenilor, deci în viaţa socială ce merita
şi ea să fie recunoscută ca realitate. Corespunzător acestei
situaţii, care cuprindea şi nostalgia şi chiar dorinţa restaurării
vechiului imperiu, Iustinian a stăruit în mobilizarea tuturor
forţelor posibile prin care au reuşit.
Succesele acestea mari, de ordin teritorial, demne de laudă,
nu ne pot face să pierdem din vedere greutăţile şi defecţiunile
sociale apărute care se impuneau a fi semnalate în imperiu, şi
care nu-l prejudiciază pe împărat, ci, din contră, îl onorează.
Drept exemplu avem o Novellă din anul 535, în care Iustinian
ordonă guvernatorilor să-i trateze părinteşte pe supuşi, ferindu-i
de orice asuprire; să fie drepţi în hotărârile lor administrative, să
urmărească crimele, să protejeze pe nevinovaţi, să pedepsească
pe vinovaţi conform cu legea şi să-şi trateze supuşii precum un
părinte îşi tratează copiii.
Contrar unor recomandări, mai ales în a doua perioadă a
domniei lui Iustinian, se semnalează corupţie, abuzuri şi variate
forme de agresiune administrativă, mai ales fiscale, care n-au
putut fi frânate, cu toate edictele promulgate.
Edificator este un fragment rămas dintr-o ordonanţă adresată
de împărat guvernatorului Capadochiei, cu următorul cuprins:
„Am aflat că, în provincie, se petrece ceva îngrozitor, astfel că,
prin cazuri parţiale, nu se poate ajunge la nimic. Ne crapă
obrazul de ruşine căci, conducători ai magnaţilor se plimbă cu
impertinenţă uluitoare însoţiţi de o mulţime de slujitori şi
jefuiesc fără ruşine, fără mustrare de conştiinţă. Chiar ne
154