Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Iustinian s-a angajat în aceste jocuri şi a făcut greşeala de a
se manifesta public de partea „albaştrilor”, ceea ce a nemulţumit
publicul în aşa măsură, încât protestele au degenerat în acţiuni
de forţă, în atacuri agresive la adresa albaştrilor şi a
proprietăţilor lor. S-a ajuns astfel la ceea ce cronicarul
Theophanes Confesorul a redat sub titlul „Răscoala lui Niko”.
Evident, Iustinian a intervenit cu armata şi lucrurile s-au liniştit.
Nu a trecut mult timp de la această răscoală din 532, că a
intervenit o înţelegere între cele două „deme”, unindu-se
împotriva lui Iustinian pentru a contesta politica financiară. Îl
acuzau de protecţia unor favoriţi, în detrimentul poporului. Dat
fiind că masele erau unite şi sporite, palatul imperial a fost
ameninţat. S-a manifestat împotriva celor mai apropiaţi sfetnici,
Ioan din Capadochia şi Trebonian. Spre a potoli spiritele,
împăratul a ieşit la hipodrom şi a dat satisfacţia mulţimii,
destituindu-şi colaboratorii vizaţi.
„Albaştrii” s-au retras din acţiune, dar „verzii” au continuat
violenţele. În această situaţie, Iustinian a făcut apel la generalul
Belizarie, care a intervenit brutal şi nemilos, întrucât s-a apreciat
că peste 25.000 de răsculaţi au fost ucişi.
După această grea încercare, imperiul, sub conducerea lui
Iustinian I, intră într-o perioadă de glorie, cu realizări dintre cele
mai spectaculoase din toată istoria Imperiului Bizantin. Redăm
acestea în forma cea mai laconică posibilă, realizată de
bizantinologul nostru, Stelian Brezeanu.
Prima mare realizare a fost recucerirea Africii romane, ce
s-a desfăşurat astfel: „În fruntea unei armate de 15.000 soldaţi
aduşi pe 500 vase, Belizarie debarcă nu departe de Cartagina
(septembrie 533), zdrobeşte pe regele vandal Gelimer la
Decimum şi intră în Cartagina (15 septembrie), încercarea
disperată a lui Gelimer de a-l alunga pe Belizarie este zdrobită
151