Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
Născut în anul 482 sau 483 în Illyricum, dintr-o familie de
ţărani, fiind înzestrat de la natură, Iustinian ajunge la curtea
bizantină unde exercită o anumită influenţă devenind în anul 521
consul. „Era de statură nu prea înaltă, cu obrazul bălai şi era
socotit frumos, în ciuda unei anumite predispoziţii la corpolenţă,
a începutului timpuriu de chelie deasupra frunţii şi a cărunţelii.
Portretele lui care au ajuns până la noi pe monede şi pe
mozaicurile bisericilor din Ravenna (San` Vitale şi San`
Apollinare; afară de acestea, la Veneţia, în catedrala San Marco,
există o statuie a lui din porfir) corespund întru totul acestei
descrieri” (Daşkov, 1999, 71)
Un alt istoric ne spune: „alături de tradiţia romană, Iustinian
întrupează tot atât de mult şi ideea creştină. El este capul suprem
al Bisericii şi campionul religiei, isapostolos, egalul Apostolilor.
Împăratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ,
răspunzător faţă de el, de administraţia Imperiului lui Hristos.
Întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor:
suveranul nu putea suferi să-i vadă pe dreptcredincioşi supuşi
ereticilor arieni. În toate operele sale mari el a simţit mâna
ocrotitoare a Divinităţii şi proclamă acest lucru în novellele
sale.” (Bănescu, 2000, 444).
O idee cât mai apropiată de adevăr, în privinţa personalităţii
lui Iustinian, ne-o putem face prin medierea celor două imagini,
aflate aparent într-o contradicţie flagrantă, pe care i le prezintă
acelaşi istoric, Procopiu din Cezareea, în două lucrări de ale
sale: „De aedificiis” şi „Istoria secretă”. Astfel în prima operă
proslăvind meritele lui Iustinian, Procopiu spune: „De aceea
nimeni să mai încerce să întunece de aici înainte lauda
împăratului Iustinian, fiindcă dintre toţi oamenii câţi au existat
vreodată el singur i-a întrecut pe toţi în înţelepciune şi energie,
el căruia nu i-a fost greu nici chiar marea din vecinătatea
148