Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Meyendorff: „Cea din urmă observaţie preliminară majoră de
făcut cu privire la caracterul specific al teologiei bizantine este
importanţa liturghiei în concepţia sa religioasă. În creştinismul
răsăritean liturghia euharistică mai presus de orice se identifică
cu însăşi realitatea bisericii, deoarece ea pune în lumină atât
smerenia dumnezeiască în asumarea trupului muritor cât şi
prezenţa tainică pentru oameni a Împărăţiei escatologice.
Ea trimite aceste realităţi centrale de învăţături de credinţă
nu prin concepte ci prin simboluri şi semne înţelese de către
întreaga adunare cultică. Centralitatea Euharistiei este de fapt
adevărata cheie pentru înţelegerea concepţiei bizantine despre
Biserică, atât din punct de vedere ierarhic cât şi comunitar.
Biserica este universală dar este realizată cu adevărat numai în
adunarea euharistică locală în cadrul căreia un grup de oameni
păcătoşi - bărbaţi şi femei - devin pe deplin «poporul lui
Dumnezeu». Această concepţie despre biserică bazată pe
Euharistie i-a condus pe bizantini la împodobirea şi la
înfrumuseţarea Tainei cu un ceremonial dezvoltat şi uneori
copleşitor precum şi cu o extrem de bogată imnografie pentru
perioadele: catioliană, săptămânală, pascală şi anuală”
(Meyendorff, 1996, 16).
Aceste consideraţii ingenioase ale lui John Meyendorff ne
edifică şi ne îndrumează asupra modului în care trebuiesc tratate
problemele de ordin religios respectiv a stărui asupra a ceea ce
este esenţial şi de importanţă majoră în viaţa religioasă
trecând cu vederea aspecte minore şi chiar unele greşeli
inevitabile activităţii umane sub toate aspectele sale.
În cazul de faţă avem un exemplu concret prin faptul că
John Meyendorff sesizează şi relevă o problemă majoră şi de
cea mai mare importanţă în Creştinism: centralitatea
Euharistiei.
13