Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
DINASTIA IUSTINIANĂ. IUSTINIAN I
(527-565)
Epoca timpurie a Imperiului Bizantin a fost o prelungire şi
ultimă fază a gloriosului Imperiu Roman, apus în anul 476, când
a fost ocupată Roma.
În acelaşi timp, Imperiul Bizantin este şi o continuare
istorică a Imperiului Roman. Dar, după cum ştim, aceasta
înseamnă desfăşurarea şi continuarea schimbării în timp, încât,
Imperiul Bizantin evoluează, trece de la profilul său antic,
realizându-se ca imperiu medieval-feudalist. De reţinut că el este
primul imperiu de acest gen din Europa, căci, dacă în Apus se
poate vorbi de un imperiu tipic medieval, prin Carol cel Mare,
începând cu încununarea sa la Roma, în anul 800, în Orient acest
gen de imperiu poate fi considerat că este inaugurat prin
Iustinian, care preia singur puterea de la Justin I la 1 august 527
şi este continuat de ceilalţi împăraţi ai dinastiei.
Spre edificare asupra acestei dinastii, îi menţionăm, în
ordine, pe Justin I (518-527), Iustinian I (527-565), Justin II
(565-578), Tiberius (578-582), Mauriciu (582-602) şi Phocas
(602-610). Fiindcă istoria se clasifică obişnuit prin secole,
putem spune că dinastia Iustiniană este a secolului al VI-lea.
Justin a fost un împărat modest, atât în dotarea de la natură, cât
şi în activitatea sa. Norocul lui a fost că şi-a aliat pe nepotul său
adoptiv, Iustinian, care deja conducea imperiul.
147