Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
spiritul căreia, de datoria noastră este numai a semnala faptele
de importanţă deosebită, completându-le cu succinte comentarii.
Ceea ce se cuvine este recunoaşterea faptului că în lumea
creştină au fost multe şi regretabile neînţelegeri, ce au dus la
nenumărate fracţiuni, din păcate unele ostile, care, în trecut ca şi
astăzi, prejudiciază Creştinismul în totalitatea lui, contravenind
idealului Mântuitorului: „o turmă şi un păstor”.
Aceeaşi situaţie este redată şi de istoricul laic A.A. Vasiliev,
care, în plus, semnalează şi consecinţele nefavorabile pe care le
suportă imperiul, determinate de intervenţia împăraţilor de bună
credinţă, apărând şi chiar impunând hotărâri sinoadelor. Reţinem
astfel că: „Tulburări religioase izbucniră la Ierusalim,
Alexandria şi Antiohia. Datorită aplicării forţate a hotărârilor
Sinodului, ele au luat forma unor grave proteste populare, care
au îmbrăcat un caracter naţional, încât au trebuit să fie
reprimate, nu fără vărsări de sânge provocate de autorităţile
civile şi militare. Dar represiunile nu au soluţionat problema. În
urma conflictelor religioase, din ce în ce mai intense, au apărut
manifestări de resentimente naţionale, mai ales în Siria şi Egipt.
Treptat, populaţiile indigene ale Egiptului şi Siriei au fost
stăpânite de ideea de a se despărţi de Bizanţ, contestându-l.
Tulburările religioase ale provinciilor orientale şi opinia
populaţiei acestor ţări au dus la apariţia condiţiilor care, în
secolul al VII-lea, au favorizat trecerea acestor centre, bogate şi
civilizate, de partea perşilor, apoi de cea a arabilor.” (Vasiliev,
1932, 135)
Se impune a ţine cont că deşi împăraţii, de bună credinţă, s-
au implicat în problemele, dar şi în luptele religioase totuşi,
după cum am văzut, n-au obţinut rezultate grozave pe plan
religios, iar pe cel politic au prejudiciat imperiul, favorizând
înstrăinarea unor importante centre şi regiuni.
144